Acasă > Stiri Botosani > Cristi Pustai cu amaru-n gură: CE declarații a făcut după meciul cu liderul

Cristi Pustai cu amaru-n gură: CE declarații a făcut după meciul cu liderul

Antrenorul principal de la FC Botoșani a crezut că rezultatul de la Dinamo a fost o întâmplare. Partida din Ștefan cel Mare s-a dublat, din punctul de vedere al scorului, pe Stadionul Municipal, în fața liderului de clasament.

 

Astra Giurgiu a plecat cu cele trei puncte după un meci în care a marcat o singură dată, fără nici o ocazie clară.

”Am sperat să jucăm mai bine decât am făcut-o în prima etapă la București, am crezut că am crescut puțin, din păcate rezultatul a fost același. Ratăm foarte mult însă din fericire am avut și ocazii foarte mari. Liderul ne-a taxat la a doua execuție la liber, că nu aș numi-o ocazie, a fost acel carambol și am primit gol” – Cristi Pustai, antrenor principal FC Botoșani.

Mesajul pentru jucători a fost însă unul în ton optimist pentru următorul meci.

”Mergem la Tg. Jiu, ne gândim la următorul meci, sperăm să obținem un rezultat pozitiv. Trecem printr-o perioadă grea însă îmbucurător este faptul că jocul ne dă speranță că vom reveni la forma cu care am încheiat anul” – Cristi Pustai, antrenor principal FC Botoșani.

Tehnicianul a fost întrebat dacă simte că ar exista un blocaj în echipă, cel puțin la partea de atac.

”Șut violent în bară…unde e blocajul? Este un început după pregătire, probabil o să vină și vremea când o să marcăm. Cred că oamenii s-au obișnuit cu goluri multe dar astăzi nu cred că au văzut o echipă căreia să-i fie frică de lider” – Cristi Pustai, antrenor principal FC Botoșani.

Cristi Pustai a remarcat la final că deși FC Botoșani a jucat mai bine decât liderul, scorul de pe tabelă, din nefericire, arată altceva.

(G.E.)

 

Declarația zilei 14 iulie 2026 

Gabriela Erdic

Jul 14, 2026

Poza zilei 14 iulie 2026 

Gabriela Erdic

Jul 14, 2026