Credincioasă, sensibilă, devotată și mamă iubitoare, așa este descrisă Alexandra de către apropiați și nu numai. Iar întreaga comunitate este alături în aceste zile de familia îndurerată.
În semn de solidaritate s-au adunat duminică seară în fața Maternității Botoșani peste 300 de persoane, de la părinți cu copii, la tineri și bunici. Unii dintre botoșăneni au adus și pancarte cu diferite mesaje cum ar fi: „Dreptate pentru Alexandra”, „Nu mai pot/Nu mai aer” „Vinovații să plătească”.
Au aprins câte o lumânare, au depus flori și au strigat să se facă dreptate. Familia acuză medicii de nepăsare, iar oamenii sunt solidari.
„Criminalilor!!!” – au strigat, printre altele, botoșănenii. De altfel, situația a degenerat la un moment dat. Huiduieli masive s-au auzit atunci când o mașină de la firma de pază a intrat cu greu în curtea unității medicale.
„Da mai au o mașină înăuntru, le e frică, dar mai au o mașină”, a vociferat o femeie
Șoferii au claxonat încontinuu fiind alături astfel de ceilalți protestatari, iar într-un final Bulevardul „George Enescu” a fost blocat. În zonă au ajuns și forțele de ordine. De asemenea, pe toată durata manifestării, au fost și polițiști în civil.
La protest a participat inclusiv fratele Alexandrei, dar și mai multe rude care cu greu și-au putut stăpâni lacrimile.
Tânăra în vârstă de 25 de ani va fi condusă astăzi, 21 august 2023, pe ultimul drum.
Spiritul Crăciunului adus pe holurile Spitalului de Copii de un preot botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Dec 12, 2024
Gabriela Erdic
Dec 12, 2024
Ce să faci dacă sistemul tău de încălzire nu face față gerului iernii
Redacția Botoșăneanul
Dec 12, 2024
Cum să alegi cea mai bună folie de protecție pentru telefonul tău
Redacția Botoșăneanul
Dec 12, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile