Acasă > Stiri Botosani > Concurs de poveste la Consiliu: 6 respinși înainte de examen, o doamnă e singura deșteaptă - DOCUMENT

Concurs de poveste la Consiliu: 6 respinși înainte de examen, o doamnă e singura deșteaptă - DOCUMENT

Consiliul Județean mai bifează un concurs în care concurenții sunt respinși pe capete înainte de demararea propriu-zisă a examenului.

 

Încă din luna martie se derulează procedura de angajare a unui inspector superior la compartimentul corp control și guvernanță corporativă.


9


persoane s-au înscris, însă șase au fost eliminate încă de la depunerea dosarelor.


Și aceasta întrucât comisia condusă de Florica Strungariu a concluzionat că toți cei în cauză nu îndeplinesc condițiile de participare, în sensul că nu au licență în economie sau administrarea afacerilor.


Una dintre aspirante a formulat contestație, care i-a fost admisă.


Comisia de concurs a scăpat însă de respectiva fiindcă nu s-a mai prezentat la proba scrisă, lucru pe care l-a mai făcut un concurent.


Astfel, din nouă candidați, câți erau la început, numai doi au mai susținut proba scrisă. Unul nu a luat notă de trecere, singura calificată la interviu fiind Monica-Anca Cojocaru, cu 51,66 puncte.


Ea va da ultima probă săptămâna viitoare.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store

Vara se apropie de final, nu și momentele bune

Estera Vicoleanu

Nov 04, 2026