Acasă > Stiri Botosani > Clădire celebră de pe Calea Națională, scoasă la vânzare cu 800.000 de euro 

Clădire celebră de pe Calea Națională, scoasă la vânzare cu 800.000 de euro 

cladire scoasa la vanzare botosani

  • Una dintre clădirile cunoscute din municipiul Botoșani, situată pe Calea Națională și în care funcționează Casa Dulce, a fost scoasă la vânzare.
  • Potrivit anunțului publicat de proprietari, imobilul este ofertat pentru suma de 800.000 de euro și este prezentat ca o proprietate comercială modernă, cu teren aferent și multiple posibilități de utilizare sau dezvoltare.

 

Clădire cu 450 de metri pătrați utili

 

În anunțul de vânzare se precizează că imobilul are o suprafață utilă de 450 de metri pătrați și beneficiază de „vizibilitate excelentă” într-una dintre cele mai circulate zone din municipiu.

 

„Se oferă spre vânzare proprietate comercială modernă, clădire cu teren aferent, cu vizibilitate excelentă și spații adaptate activităților economice. Imobilul prezintă multiple posibilități de utilizare sau dezvoltare”, se arată în anunțul de promovare al proprietății.

 

Cofetăria se mută în altă locație

 

Actualii proprietari ai cofetăriei vor continua activitatea, însă într-o altă locație din municipiu, care urmează să fie anunțată după perfectarea actelor de vânzare.

 

Cofetăria este una dintre afacerile cunoscute din Botoșani, iar spațiul de pe Calea Națională a devenit în timp un reper pentru mulți botoșăneni.