Acasă > Stiri Botosani > Ce se întâmplă cu Premier după moartea lui ”Dudu”: Soția sa, Bianca, a anunțat decizia luată

Ce se întâmplă cu Premier după moartea lui ”Dudu”: Soția sa, Bianca, a anunțat decizia luată

Bianca Mitoseriu

Moartea fulgerătoare a lui Mihai Alexandru Mitoșeriu, cunoscut de apropiați drept „Dudu”, a lăsat în urmă o familie îndurerată, dar și numeroase întrebări legate de afacerile pe care acesta le administra împreună cu soția sa, Bianca.

La doar 37 de ani, Dudu s-a stins în noaptea de 27 spre 28 august, la Premier, complexul pe care îl administra alături de Bianca. Cu puțin timp înainte de tragedie, cei doi preluaseră și administrarea complexului Rapsodia din centrul orașului.

 

„Aleg să continui”

 

După moartea soțului său, Bianca a transmis un mesaj prin care vorbește despre perioada extrem de grea prin care trece, dar și despre viitorul afacerii.

Bianca spune că pierderea lui Dudu nu înseamnă și sfârșitul lucrurilor pe care cei doi le-au construit împreună.

 

„Atunci când pierdem pe cineva, nu trebuie să pierdem și ceea ce acel om a construit”, a transmis aceasta.

 

Soția lui Dudu anunță clar că intenționează să continue activitatea și să ducă mai departe proiectele începute împreună.

 

Iar eu aleg să continui. Nu doar să păstrez ceea ce a fost, ci să construiesc mai mult, mai bine și mai puternic decât înainte”, a scris Bianca.

 

Bianca își asumă în continuare rolul de administrator

 

Mesajul transmis de aceasta lămurește și una dintre întrebările apărute după dispariția lui Dudu: ce se va întâmpla cu afacerea?

 

Bianca spune că își asumă responsabilitatea de a merge mai departe și de a păstra ceea ce soțul său a construit.

 

„Ca soție, voi păstra memoria lui. Ca administrator, voi păstra responsabilitatea față de ceea ce a construit. Iar ca om, voi păstra lecțiile pe care viața ni le-a lăsat”, a transmis aceasta.

 

Echipa rămâne alături de Bianca

 

Un rol important în decizia de a continua îl are și echipa alături de care Dudu și Bianca au lucrat.

 

Soția acestuia a publicat o fotografie alături de angajați și le-a mulțumit pentru sprijinul oferit într-una dintre cele mai dificile perioade din viața sa.

 

„Nu au fost acolo doar pentru serviciu. Au fost acolo cu sufletul, cu răbdare, cu loialitate și cu dorința sinceră de a merge înainte împreună”, a scris Bianca.

 

Aceasta le-a mulțumit și celor care au ajutat din umbră, celor care au sunat, au încurajat-o și au transmis un gând bun familiei.

 

„Nu am de gând să mă opresc”

 

Bianca nu ascunde faptul că drumul de acum înainte va fi unul dificil. Cu toate acestea, spune că nu intenționează să renunțe.

 

„Nu va fi întotdeauna ușor. Știu asta. Dar nu am de gând să mă opresc.”

 

Planul este unul clar: activitatea va continua, iar echipa va încerca să transforme perioada grea într-un nou început.

 

„Vom merge înainte împreună. Vom crește împreună. Vom trece peste momentele grele împreună și vom transforma durerea în putere, iar amintirea în motivație.”

 

„Dudu a plecat, dar ceea ce a construit nu pleacă odată cu el”

 

La final, Bianca vorbește despre dorința ca soțul său să fie mândru de ceea ce va urma.

 

Vreau ca, de acolo de sus, Dudu să ne vadă și să zâmbească. Să vadă că nu am căzut. Că nu ne-am pierdut. Că am rămas uniți. Că am continuat munca. Că am avut curajul să visăm din nou.”

 

Mesajul Biancăi este, astfel, și o declarație despre viitor: afacerea construită împreună cu Dudu nu se va opri odată cu dispariția lui.

 

„Nu doar vom continua. Vom continua mai puternici decât înainte”, a încheiat Bianca.

 

Nu eram pregătită să mă despart de tine atât de repede: Mesajul sfâșietor al soției lui Alexandru Mitoșeriu, după moartea lui

 

Sursa foto - Facebook