Întrebat la Botoșăneanul TV dacă acest drept a fost anulat, primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a explicat că nu este vorba despre o interdicție, ci despre o ajustare impusă de situația bugetară. „Nu a fost anulat. Sună dramatic spus «le-am interzis». A trebuit să stabilim un prag în funcție de compensațiile și de banii disponibili. A fost pentru anul acesta, pentru că nivelul compensației a fost foarte mare, iar atunci am decis stabilirea acestui prag la nivelul salariului minim pe economie”, a declarat edilul șef.
Acesta a precizat că decizia a fost luată din dorința de a păstra un echilibru între categoriile sociale și posibilitățile financiare ale municipalității. „Dacă un cetățean care are salariul minim pe economie își cumpără bilet, am considerat că este corect să asigurăm gratuitate pentru pensionarii sub acest prag. Dacă ne vor permite sumele din buget, vom mări acest prag, probabil până la nivelul de 3.000 de lei. Aștept însă să vedem bugetul previzionat pentru anul acesta și ce ne putem permite. Știu că există această nevoie. Am avut discuții cu botoșănenii și îi am în vedere”, a mai spus Cosmin Andrei.
Primarul susține că numărul celor afectați nu este foarte mare, în condițiile în care pensiile au crescut în ultimii ani. Ministerul Muncii a anunțat majorări succesive ale pensiilor, ceea ce a dus implicit la depășirea pragului stabilit și în municipiul Botoșani.
În acest context, administrația locală ia în calcul și variante alternative de sprijin pentru pensionarii care se situează puțin peste plafonul actual. „Putem lua în calcul, și vreau să le transmit botoșănenilor acest lucru, și o susținere parțială a abonamentului. Dacă nu va fi gratuitate pentru cei cu pensii sub 3.000 de lei, ar putea exista măcar o reducere de 50% a abonamentului pentru pensionarii din intervalul 2.500–3.000 de lei”, a afirmat primarul.
Prețul unui bilet de autobuz a fost majorat recent, existând discuții ca acesta să ajungă la 4 lei. Potrivit edilului, o astfel de decizie ar fi însoțită de o hotărâre de Consiliu Local care să permită punerea în funcțiune a autobuzelor electrice achiziționate cu fonduri europene.
Vești bune pentru pensionari: 1.300 lei în plus din martie 2026 pentru anumite categorii