O botoșăneancă ce a lucrat în ultimii ani la București, în Cancelaria Prim-Ministrului, a revenit la Botoșani și a preluat conducerea Serviciului Județean al Arhivelor Naționale.
Elena Pricopie a fost prezentă marți, 29 septembrie 2026, la prima ședință de Colegiu Prefectural din noua sa calitate. La finalul reuniunii, aceasta a avut un scurt dialog cu prefectul Raluca Curelariu, căreia i s-a prezentat oficial.
Numirea Elenei Pricopie la conducerea Arhivelor Naționale Botoșani a avut loc în urmă cu aproximativ două săptămâni. Mandatul este, pentru moment, până la sfârșitul acestui an, cu posibilitatea prelungirii începând din 2027.
Pentru noua șefă, revenirea la Botoșani nu este însă prezentată ca un pas înapoi în carieră. Dimpotrivă, ne spune că s-a întors acasă cu intenția de a redresa activitatea instituției și de a folosi inclusiv experiența și conexiunile acumulate la București pentru a sprijini Arhivele botoșănene.
Potrivit unor documente oficiale, Elena Pricopie figura încă din 2023 ca și consilier superior în Cancelaria Prim-Ministrului.
Nu este, de altfel, la primul contact cu administrația și instituțiile culturale botoșănene. În anii anteriori a activat în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, unde s-a ocupat de zona de educație permanentă și a fost implicată în proiecte culturale și în revista „Țara de Sus”.
Noua șefă spune că unul dintre obiectivele sale este redresarea activității Serviciului Județean al Arhivelor Naționale, instituție care a trecut în ultimul an prin mai multe schimbări la conducere.
Situația conducerii nu este însă una nouă. În aprilie 2026, Botoșăneanul relata că Rodica Crăcană revenise la conducerea serviciului după ce funcția fusese ocupată anterior, începând din ianuarie 2025, de Camelia Diaconu. Numirile la conducerea serviciului au fost în ultimii ani realizate prin împuterniciri succesive.
Pentru Elena Pricopie, provocarea este cu atât mai importantă cu cât instituția gestionează un patrimoniu documentar uriaș.
Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Botoșani păstrează aproximativ cinci kilometri de documente. În fondurile sale se află acte care acoperă sute de ani de istorie locală, inclusiv documente legate de personalități precum Mihai Eminescu, George Enescu, Nicolae Iorga sau Ștefan Luchian.
Problema este că această instituție funcționează într-un sediu considerat impropriu, iar găsirea unei soluții pentru infrastructură reprezintă una dintre prioritățile noului șef.
Clădirea de pe strada Colonel Victor Tomoroveanu nr. 9 găzduiește Arhivele încă din 1991 și a fost descrisă în timp ca având numeroase neajunsuri. Serviciul Județean Botoșani este o structură teritorială a Arhivelor Naționale ale României, instituție aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.
Fondurile necesare pentru o intervenție majoră la clădire sunt însă mai greu de obținut în actuala formulă administrativă, iar proiectele de reabilitare de tipul celor derulate prin „Valul Renovării” nu au putut fi accesate pentru acest imobil.
Noua șefă își propune să încerce să schimbe această situație și spune că experiența acumulată la București ar putea conta în demersurile pe care le va face pentru instituția botoșăneană.
Pentru moment, mandatul este unul limitat până la sfârșitul anului. Pentru Elena Pricopie, durata numirii nu pare însă să fie principalul subiect de preocupare. Mesajul transmis la revenirea acasă este că vrea să lucreze pentru instituție, dar și pentru oamenii care lucrează acolo.
Iar dacă va reuși să transforme conexiunile construite la București în soluții concrete pentru cei aproape cinci kilometri de istorie păstrați la Botoșani, mandatul său ar putea deveni unul cu miză mult mai mare decât durata trecută pe decizia de numire.