Biroul Național de Conducere (BNC) al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) l-a exclus astăzi din partid pe Eusebiu Cilibiu, nimeni altul decât candidatul la președinția Consiliului Județean la alegerile care au avut loc pe 9 iunie.
Motivul nu îl constituie rezultatul de 8,53% obținut de acesta în cursa pentru șefia CJ, ci unele acțiuni pe care le-ar fi desfășurat în campania electorală și care ar contraveni intereselor partidului.
Eusebiu Cilibiu este acuzat de tentative de dezmembrare a filialei și de creare a unor grupuri paralele menite să se răzvrătească împotriva conducerii naționale și județene a partidului.
Iar în statutul AUR astfel de acțiuni se pedepsesc cu excluderea.
Lui Eusebiu Cilibiu i se reproșează că ar fi cerut demisia liderei județene, Ariadna Cârligeanu, dar și a președintelui național, George Simion.
Eusebiu Cilibiu a revenit în AUR în preajma campaniei electorale din acest an, după ce fusese plecat tot în urma unor neînțelegeri cu unii șefi ai filialei.
Botoșăneanul i-a contactat pe Ariadna Cârligeanu și Eusebiu Cilibiu, însă aceștia nu au răspuns apelurilor noastre.
În aceste condiții, Eusebiu Cilibiu, care era și cap de listă la consilierii județeni, nu va putea dobândi mandatul, iar o eventuală alianță cu PNL sau PSD ar putea propulsa alt candidat în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Patron anchetat după „o lovitură” de aproape 40 de mii de euro
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Biroul din Poliție la care apelează inclusiv unii jucători de la FC Botoșani – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024
Nevoie URGENTĂ de sânge: Femeie în stare gravă la spital în urma unui accident cumplit de mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Primar PNL de lângă municipiu, depunere triplă de jurământ cu asistență aleasă - VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024