Acasă > Stiri Botosani > Bărbat în scaun cu rotile, luat pe sus de polițiști și dus la Penitenciarul Botoșani

Bărbat în scaun cu rotile, luat pe sus de polițiști și dus la Penitenciarul Botoșani

Un bărbat cu handicap locomotor, care se deplasează în scaun cu rotile, a fost ”cazat” în Penitenciarul Botoșani.

 

Pe numele lui Ștefan Ovidiu L. a fost emis la începutul acestui an mandat de executare pentru o perioadă de 3 ani și 6 luni după ce magistrații de la Tribunalul Suceava l-au găsit vinovat pentru infracțiunea de violență în familie raportată la tentativă de omor.

 

Deși soluția nu era definitivă și putea fi contestată la Curtea de Apel Suceava, bărbatul nu a apelat la această cale de atac, astfel încât acum trebuie să își ispășească sentința.

 

Agresiunea s-a petrecut în cursul anului 2020, la locuința bărbatului, care a fost condamnat pentru infracţiunea de violenţă în familie, raportată la tentativă de omor.

 

Potrivit Monitorul de Suceava, anchetatorii au stabilit că fratele acestuia, Mihai L., a mers la locuința lui Ștefan Ovidiu, iar pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri s-a ajuns la agresiune. Ștefan s-a dovedit aprig la mânie, iar cu briceagul pe care îl avea și-a înjunghiat fratele de mai multe ori. Persoana rănită a fost transportată la Spitalul Județean Suceava, unde medicii i-au acordat primul ajutor și au stabilit că necesită 22-25 de zile de îngrijiri medicale.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare