Atelier gratuit de creație de măști pentru întreaga familie la Teatrul Mihai Eminescu Botoșani

Copiii, părinții și bunicii sunt invitați să participe la un atelier special de măști populare, coordonat de artistul Gelu Rîșca, creatorul măștilor din spectacolul aniversar

 

Cu ocazia aniversării a două decenii de la premiera spectacolului „Ivan Turbincă”, Teatrul Mihai Eminescu Botoșani invită întreaga familie – copii, părinți și bunici – la un atelier special de creație de măști populare.

 

Sub îndrumarea lui Gelu Rîșca, artistul care a realizat măștile originale din spectacol, participanții vor învăța să confecționeze măști inspirate din folclorul românesc.

 

Atelierul va avea loc pe 8 octombrie 2025, în două serii: la ora 11:00 și la ora 16:00. Participarea este gratuită, însă numărul de locuri este limitat la 20 (10 locuri pentru fiecare serie).

 

Măștile realizate de participanți vor fi expuse pe 11 octombrie, în foaierul teatrului, în cadrul expoziției aniversare dedicate celor 20 de ani de la premieră.

 

Înscrierile se fac prin intermediul formularului online până luni, 6 octombrie, ora 16:00.

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare