Acasă > Stiri Botosani > Atac masiv în Ucraina: Cel puțin 9 morți și peste 60 de răniți. Bloc de 24 de etaje, lovit de rachetă

Atac masiv în Ucraina: Cel puțin 9 morți și peste 60 de răniți. Bloc de 24 de etaje, lovit de rachetă

Atac masiv în Ucraina: Cel puțin 9 morți și peste 60 de răniți. Bloc de 24 de etaje, lovit de rachetă

 

Atacurile aeriene rusești asupra marilor orașe ucrainene, precum Kiev, Dnipro și Harkov, au provocat moartea a cel puțin nouă persoane și rănirea a peste 60 în zorii zilei de marți, au declarat autoritățile. Aceste evenimente vin după ce, de câteva zile, se anunțase că Moscova plănuia un atac de amploare, transmite Reuters.

Cinci persoane au fost ucise și 25 rănite într-un atac rusesc cu rachete și drone asupra orașului Dnipro, din sud-estul țării, a scris guvernatorul regional Oleksandr Hanzha pe Telegram.

Toți răniții se aflau în spital în stare moderată, a adăugat el, postând imagini cu clădiri rezidențiale distruse, vehicule arse și un loc de joacă pentru copii avariat.

Cel puțin patru persoane au fost ucise și 51 rănite, inclusiv copii, în capitala Kiev, a declarat primarul Vitali Klitschko, iar un clip postat online de serviciul de urgență arată incendii și daune masive în oraș.

The number injured in Kyiv has just bee increased again, from 51 to 58.
40 have been admitted to hospital, including two children.

This is a video from the Fire Service in the capital showing the main destruction sites in Russia's murderous morning attack. pic.twitter.com/r3DWIzCm9J

Un presupus atac cu rachetă asupra unui bloc de apartamente de 24 de etaje a provocat o prăbușire parțială, probabil sunt oameni prinși sub dărâmături, a spus Klitschko.

Un bloc de apartamente de nouă etaje se număra printre alte clădiri incendiate de resturi de rachete, a adăugat el.

„În cartierul Obolon, mașinile ard după ce au fost lovite de resturi de rachete căzute”, a spus Klitschko. „Există, de asemenea, incendii în două locații în zone deschise, inclusiv unul lângă o grădiniță”, a adăugat el.

Imagini postate pe rețelele de socializare au arătat mai multe lovituri de amploare asupra capitalei ucrainene.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro