Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România a lansat o campanie intitulată „Asistenți medicali – vocație, empatie, dăruire”. Un interviu îi este dedicat asistentei Nicoleta Aurelia Huțu de la Secția de Psihiatrie VI a Spitalului Județean Mavromati.
Redăm mai jos materialul integral:
Nicoleta-Aurelia Huțu este asistent medical principal în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, unde își desfășoară activitatea în Secția Psihiatrie VI – Cronici, implicându-se în îngrijirea pacienților pe termen lung.
În paralel, este președinte EPC în cadrul OAMGMAMR Botoșani, coordonează cursuri de formare pentru infirmiere, este lector acreditat și auditor intern, contribuind activ la dezvoltarea profesională a colegilor. Inițiator de standarde ocupaționale, îmbină rigoarea profesională cu o preocupare constantă pentru educație și calitatea îngrijirilor. În plan personal, găsește echilibru în gătit și grădinărit.
Ce v-a orientat către domeniul psihiatriei și cum ați descrie relația cu pacienții din secția de cronici?
La absolvirea învățământului general obligatoriu mi-aș fi dorit să urmez un liceu economic. Am văzut însă o adevărată provocare în a mă înscrie la Liceul Sanitar, unde erau nouă candidați pe un loc. De aici a pornit totul; a urmat Școala Postliceală și apoi UMF „Gr. T. Popa” Iași, specializarea asistență medicală generală. Psihiatria a venit fără să o aleg în mod conștient; cred că a fost destinul. Acolo existau posturi vacante, dar am privit și această situație ca pe o provocare. Inițial am lucrat într-o secție de urgențe psihiatrice, unde zilnic intram în contact cu pacienți care trăiau adevărate drame, cu familii disperate și cu situații medico-sociale limită.
Ce v-a învățat lucrul cu pacienții cronici din psihiatrie despre răbdare și limitele implicării emoționale?
Întreaga activitate legată de pacienții cu afecțiuni psihiatrice, mai ales cei cronici, m-a făcut să privesc diferit aproape tot ceea ce înseamnă viața. Răbdarea a devenit pentru mine una dintre cele mai importante capacități: să suport cu calm și perseverență, să ascult fără a contrazice și să gestionez timpul astfel încât problemele să fie rezolvate cât mai corect. În ceea ce privește limitele implicării emoționale, consider că sunt esențiale pentru a menține o relație terapeutică sigură, etică și eficientă. Am evitat supraimplicarea, dar nu am reușit niciodată o detașare completă față de problemele fără soluție.
Există un moment sau un pacient care v-a schimbat felul în care vedeți această profesie?
Fiecare zi de muncă în psihiatrie și fiecare pacient reprezintă o lecție de viață. Am avut un pacient cu multiple probleme psihosomatice și o situație socială dezastruoasă, fără locuință, fără rude, fără ocupație, adus de ambulanță de pe stradă. Când a ajuns în pat, îmbrățișa perna și plângea în hohote, spunând că singura lui dorință este să moară într-un pat curat de spital. Atunci am realizat cât de fragilă este limita dintre a avea totul și a nu avea nimic. Am înțeles cât de puțin își doresc unii dintre pacienții noștri pentru a se simți împăcați și că nu ar trebui să ne fie niciodată greu să-i ascultăm.
Din perspectiva dumneavoastră de lector și auditor intern, care sunt cele mai importante nevoi de dezvoltare profesională în rândul asistenților medicali?
Introducerea specializărilor pentru asistenții medicali, în domenii precum chirurgie, secții medicale, psihiatrie, boli infecțioase sau management, este necesară. De asemenea, este importantă recunoașterea competențelor dobândite, inclusiv prin definirea unor sarcini specifice pentru absolvenții programelor de master în medicina de urgență și ATI. Se impune și revizuirea atribuțiilor autonome pentru acești specialiști, care ar putea prelua o parte din activitățile pe care, în practică, sunt nevoiți să le realizeze fără un cadru clar. Consultarea asistenților medicali din toate specialitățile, sub garanția confidențialității, ar putea oferi o imagine reală asupra acestor situații. În acest mod ar putea fi acoperite și zonele din țară unde există deficit de asistență medicală.
Într-un program atât de complex, cum reușiți să vă păstrați echilibrul personal și ce rol au pasiunile precum gătitul și grădinăritul?
Am un program de odihnă bine stabilit, pe care îl respect. Am o familie deosebită, care mă înțelege și mă susține. Am învățat să mă concentrez pe rând asupra activităților, în funcție de priorități și urgențe. În zilele libere gătesc cu bucurie pentru cei dragi și mențin o viață socială activă, alături de familie și prieteni. Mă ocup în special de îngrijirea florilor, aceasta fiind forma mea de grădinărit. Aceste activități mă ajută să mă detașez temporar și să îmi refac energia necesară pentru a relua activitatea cu aceeași implicare.
