Teodor Harabagiu este directorul executiv al DSVSA Botoșani și probabil una dintre cele mai în măsură persoane care poate oferi astfel de sfaturi.
Teodor Harabagiu, director DSVSA Botoșani
„Și în acest an de sărbătorile pascale, carnea de miel în general se cumpără din piață și din magazinele înregistrate sanitar – veterinar. Trebuie să spunem și pe această cale că este cel mai ușor să cumperi de la o unitate înregistrată pentru că ai dovada, ai marca de sănătate pe fiecare produs, sunt unități pe care noi le verificăm în permanență astfel încât să eliminăm în cât mai mare procent riscul unei toxiinfecții alimentare, care se poate transmite către consumator de la produsele achiziționate, mai ales în această perioadă când rulajul este destul de mare”,
Medicii sanitar veterinari atrag atenția botoșănenilor să nu se avânte să cumpere din spații neautorizate.
Acestea pot fi portbagajele mașinilor din Piața Centrală sau alte locuri unde pot fi regăsiți sătenii care vând miei. Sau chiar în spațiul online.
Teodor Harabagiu, director DSVSA Botoșani
„Nu recomandăm așa ceva și nu am recomandat niciodată, tot timpul spunem același lucru: cumpărăm numai din unități autorizate sau înregistrate sanitar - veterinar. Și în acest sens în toate magazinele, carmangerii, măcelării care vând carne de miel și de vită, porc, precum și abatoarele care au magazinele la poarta abatorului de unde își pot achiziționa aceste produse”,

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor monitorizează și modul de sacrificare al animalelor, în această perioadă fiind vorba despre cantități însemnate de miei.
Teodor Harabagiu, director DSVSA Botoșani
„Bineînțeles că avem o monitorizare permanentă a numărului de animale sacrificate pentru că în fiecare unitate de sacrificare avem echipe de control permanent pe linia de sacrificare. Pot spune că până la această dată au fost sacrificați în Botoșani, în trei abatoare care sacrifică miel și au avut solicitări pentru carnea de miel, în jur de 16.000 de miei și sperăm că până la finalul perioadei să fie până la 20.000 de miei sacrificați în aceste unități”,
Se menține aproximativ același număr de sacrificări de miei în perioada premergătoare sărbătorilor pascale.
Deși, cel puțin teoretic, puterea de cumpărare a românilor și implicit a botoșănenilor a scăzut.
În mod obișnuit, o carcasă de miel (după sacrificare, fără organe și piele) are:
8 kg × 60 lei = 480 lei
12 kg × 60 lei = 720 lei
15 kg × 60 lei = 900 lei
20 kg × 60 lei = 1.200 lei
25 kg × 60 lei = 1.500 lei
În medie, prețul total variază de la 500 la 1.200 lei, în funcție de mărimea mielului, iar pentru unul mai mare, poate ajunge chiar la 1.500 lei.