Un început de an școlar înseamnă întotdeauna emoție, speranță și promisiunea unui drum nou. La Penitenciarul Botoșani, aceste trăiri capătă o valoare aparte: 92 de persoane private de libertate au ales să creadă în forța educației și să pornească, cu pași timizi dar hotărâți, pe calea schimbării.
În băncile simple, s-au așezat oameni care îndrăznesc să creadă că destinul poate fi rescris. Cuvintele profesorilor, paginile manualelor și orele de învățătură vor deveni trepte spre o viață independentă, spre curajul de a învăța din greșeli și de a construi din nou. Clasele de gimnaziu (I–VIII) și liceu (IX–XI), profil tehnologic – croitorie, organizate cu sprijinul Școlii Speciale „Sfântul Stelian” Botoșani, le vor oferi o șansă la o viață independentă, o cale către dobândirea unor abilități și un pod către reintegrare.
La deschiderea oficială s-a dat citire mesajului directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor și dna Loredana Secrieriu, director al Școlii Speciale „Sfântul Stelian”, a luat cuvântul, vorbind cu emoție despre importanța educației ca lumină ce pătrunde dincolo de ziduri și deschide perspective noi.
Începutul de an școlar în Penitenciarul Botoșani nu este doar o festivitate. Este un gest de încredere în oameni. Este dovada că fiecare destin poate fi rescris și că fiecare pas spre învățătură este, de fapt, un pas spre libertate.