Acasă > Stiri Botosani > Antrenorul Petrolului după victoria de la Botoșani: Puteam să mai marcăm fără probleme

Antrenorul Petrolului după victoria de la Botoșani: Puteam să mai marcăm fără probleme

Antrenorul Petrolului după victoria de la Botoșani: Puteam să mai marcăm fără probleme

Petrolul Ploiești a învins-o cu 1 – 0, în deplasare, pe FC Botoșani, într-un meci disputat sâmbătă și care a contat pentru etapa 30, ultima a campionatului regulat.

 

 

”Mare lucru nu s-a întâmplat”

 

 

Antrenorul oaspeților crede că victoria echipei pe care o pregătește, deși obținută la limită, este una cât se poate de meritată.

 

Eugen Neagoe, antrenor principal Petrolul Ploiești

”O victorie muncită. Am făcut o primă repriză foarte bună. Puteam să mai marcăm fără probleme, dar nu am reușit. Botoșani are jucători valoroși. Am stat bine în teren, chiar dacă au dominat ei în repriza a doua. Mare lucru nu s-a întâmplat. Noi mai puteam să marcăm pe contraatac. Cei care au intrat pe parcurs și-au făcut treaba. Trebuie să rămânem la fel de uniți. Nu am avut niciodată ce să le reproșez vizavi de atitudine. Le-am spus și lor realitatea. Noi am suferit la deciziile luate în careul advers”.

 


”Am jucat pe un teren foarte greu”

 

 

Pe de altă parte, tehnicianul nu și-a ascuns nemulțumirea față de faptul că ”lupii galbeni” au cele mai puține goluri marcate în acest sezon de SuperLiga, mai exact 24 la număr.

 

Eugen Neagoe, antrenor principal Petrolul Ploiești

”Suntem pe o poziție rușinoasă la goluri marcate, ultima poziție. Nu am reușit să obținem rezultatele pe care le meritam în anumite jocuri. Avem cele mai puține goluri marcate. Am jucat pe un teren foarte greu. Lupta din play-out e infernală. Și Metaloglobus poate să pună probleme. Nici Metaloglobus nu e o echipă condamnată. Fotbalul trebuie să-l tratezi cu responsabilitate. Așa vom și noi răsplătiți”.

 

”Găzarii” au terminat campionatul regulat pe locul 12, ultimul dinaintea celor de baraj.

 

FC Botoșani termină în genunchi sezonul regulat: Pierde și acasă după ce a fost condusă încă din minutul 2 – VIDEO 
 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare