Fata a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pe 20 septembrie un bărbat de 46 ani din Botoșani a condus ansamblul de vehicule format din autoutilitara ce tracta semiremorca, pe DN 17, Dorna Candrenilor, satul Dealul Floreni, circulând din direcţia Bistrița către Vatra Dornei.
Din cauza faptului că nu a păstrat o distanță regulamentară în mers față de autoturismul condus de către un tânăr de 18 ani, care circula în fața sa, în momentul în care acesta a frânat a intrat în coliziune în partea din spate.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea pasagerei de 16 ani. Victima a fost transportată la CPU din cadrul Spitalului municipal Vatra Dornei, pentru îngrijiri medicale, unde i s-a stabilit următorul diagnostic: „Traumatism lombar prin accident rutier, pasager dreapta spate”.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative. Acestora li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de ,,vătămarea corporală din culpă”, potrivit svnews.ro