Ada Macovei pe holul IŞJ : Lacrimi, puşcărie, poliţie, ameninţări - VIDEO
Scandalul de la Inspectoratul Școlar Județean (IŞJ) a început de fapt miercuri la amiază. În acea zi Ada Macovei s-a deplasat la fostul loc de muncă întrucât este manager la un proiect în care IŞJ este beneficiar şi, susţine ea, în contract se specifică foarte clar că activitatea trebuie să o desfăşoare la sediul unităţii. A mers în birou la Carmen Ţilică unde a lucrat de la 8 până în jurul orei 12:00, când potrivit relatărilor sale Mihaela Huncă ar fi venit acolo şi i-ar fi cerut să plece. Ulterior ar fi fost ameninţaţi cu destituirea mai mulţi inspectori dacă îi permit accesul Adei Macovei, iar acesteia i s-ar fi spus că, dacă nu părăseşte instituţia, o să cheme Poliţia. Fosta şefă a educaţiei a mers la cabinetul Mihaelei Huncă pentru a purta o discuţie lămuritoare, însă nu s-a ajuns la nici un rezultat. „Mi-a spus că îmi face câte o plângere în fiecare lună, că îmi desfiinţează şi titlul de doctor, şi tot, că oricum nu semnează nimic din ce lucrez eu. M-a ameninţat că, dacă nu părăsesc instituţia cheamă Poliţia”, a povestit Ada Macovei. CITEŞTE ŞI:
Scandal monstru la Inspectoratul Şcolar : Mihaela Huncă nu-i dă voie Adei Macovei în instituţie Aceasta a încercat să se întoarcă în birou, însă acolo ar fi venit femeia de serviciu care i-a comunicat că trebuie să facă puţină curăţenie deoarece s-ar termina programul de lucru. „La ora 4 toată lumea a plecat acasă”, a mai spus Ada Macovei, care azi dimineaţă a lăcrimat în mai multe rânduri. Joi dimineaţă ea a depus o solicitare scrisă la secretariatul IŞJ, încercând totuşi să lucreze la respectivul proiect, numai că a fost din nou dată afară. A stat zeci de minute în curtea instituţiei, după care, în prezenţa presei a avut o tentativă de a purta un dialog cu Mihaela Huncă, însă şi aceasta a eşuat, totul terminându-se cu inspectorul şcolar general trântind uşa de la secretariat şi cu Ada Macovei rămânând pe hol să mai facă încă o cerere.
VEZI MAI JOS CE A SPUS ADA MACOVEI DUPĂ CE A FOST LĂSATĂ DIN NOU PE HOL DE MIHAELA HUNCĂ
Credeți că, pentru protejarea animalelor, Primăria Botoșani ar trebui să renunțe la artificiile de revelion, așa cum au decis alte primării din România?