"Mi-a fost foarte frică de acest pas, pentru că sunt foarte mulţi copii în jurul nostru, în familie, şi fiecare mamă e cu fricile şi cu temerile ei. Atunci mi-am construit şi eu un scenariu de genul acesta, însă Parascheva a venit ca o minune în viaţa noastră, nu ne-a dat foarte multe bătăi de cap, e liniştită, mănâncă, doarme. Prea mult efort din partea noastră nu a fost. Indiferent de ce face e foarte drăgălaşă, e un copil deosebit. E foarte veselă, a recuperat foarte repede, e curioasă, îi place să descopere lucrurile, viaţa", Iustina Irimia Cenușă, artistă
Joia Patimilor la Penitenciarul Botoșani: Zeci de deținuți prezenți la slujbă
Diana Arici
May 03, 2024
Pompierii botoșăneni, sfaturi înainte de Paști pentru prevenirea incendiilor
Diana Arici
May 03, 2024
Unul dintre cei mai mari duhovnici de la Botoșani, propus pentru canonizare în 2025
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Atenție la mesajele primite de Paște: Soluții pentru combaterea „felicitărilor capcană”
Diana Arici
May 03, 2024
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024