Accidentul petrecut în această după-amiaza la ieșirea din municipiul Dorohoi spre Șendriceni s-a soldat cu doi morți și patru răniți. Evenimentul s-a produs în urma coliziunii dintre doua autoturisme.
Într-o mașină se aflau doi tineri de 21, respectiv 19 ani, iar în cealaltă un bărbat și trei femei.
În urma impactului, o femeie a fost proiectată în afara autoturismului, iar celelalte trei persoane au rămas încarcerate.
La fata locului s-au deplasat pompierii militari din Dorohoi și Botoșani cu o autospecială cu apă și spumă, una de descarcerare, o ambulanță SMURD și una de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.
Pompierii din Dorohoi au intervenit pentru descărcarea a trei persoane, un bărbat și două femei, toate din același autoturism. Acestea au fost preluate de cadrele medicale ajunse la fata locului.
Din păcate, medicii au constatat decesul a două dintre femei: una găsită în afara autoturismului, iar cealaltă care a fost descarcerată. Patru victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Supărat că a pierdut la păcănele un botoșănean a distrus ușa... Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024