Datele transmise sâmbătă de Direcția de Sănătate Publică (DSP) arată o creștere constantă a ratei în municipiul Botoșani.
Aceasta a atins astăzi nivelul de 2,59 la mie după ce în urmă cu două săptămâni era de 2,15.
Cu alte cuvinte, rata s-a majorat săptămânal cu câte 0,22 la mie, iar dacă ritmul se va păstra, peste două săptămână vom depăși pragul de 3 la mie la care se închid restaurantele, cafenelele, cazinourile și alte activități.
Cu excepția livrărilor, activitatea HoReCa a fost sistată timp de două luni în capitala județului, de la începutul lui noiembrie până pe 2 ianuarie.
Per total județ ne aflăm la nivelul de 1,19, adică suntem pe verde, numai că măsurile de întrerupere / reducere a unor activități se adoptă la nivel de localitate.
La nivelul zilei de astăzi o singură localitate, Dobârceni, cu 3,25%, se află în ”scenariul roșu”.
2,59 la Botoșani
0,69 Dorohoi
2,01 Bucecea
0,52 Darabani
0,26 Flămânzi
0,25 Săveni
0,47 Ștefănești
Menționăm că începând de vineri s-a schimbat modul de calcul al ratei, în sensul reintroducerii focarelor din centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrele rezidenţiale pentru copii şi adulţi și alte centre asemănătoare.
Totuși, din situația făcută publică de DSP, reiese că nu aveam vreun focar activ, ceea ce ar însemna că în municipiul Botoșani rata nu a crescut din cauza modificării sistemului de calcul.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024