Ancheta săptămânii
O trăim și pe asta: administrator de grădiniță trimis șef la instituția care gestionează apele

La adăpostul pandemiei în unele instituții din România continuă să se întâmple lucruri necurate. Iar astăzi facem referire la o numire scandaloasă de șef la una dintre cele mai importante unități de stat.

De la preșcolari la administrarea apelor, ce e așa ieșit din comun?


În prima săptămână a lunii mai, Sindicatul Liber Aquamold a remis Administrației Bazinale de Apă (ABA) Prut – Bârlad, căreia i se subordonează și Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Botoșani, un protest care scoate la iveală modul în care o persoană fără legături serioase cu postul respectiv a ajuns să dobândească o funcție de conducere.


În adresa trimisă directorului Petru Avram al ABA Prut-Bârlad se arată că, într-o primă etapă, un administrator de grădiniță a fost transferat la biroul exploatare lucrări al SGA Vaslui.


La numai două luni de la acel transfer, fostul administrator de grădiniță a fost numit inginer șef al SGA Vaslui, practic al doilea post din organigramă ca importanță după cel de director.

 

”Ce calități «ascunse» îl recomandă pe acest transferat/detașat pentru a ocupa o funcție de inginer șef?”


Astfel s-au născut și câteva întrebări de bun simț ale sindicaliștilor adresate directorului:


-    Cum este posibil ca un administrator de grădiniță să ocupe o funcție de conducere la SGA Vaslui atât timp cât art.8, alin.8 din Contractul Colectiv de Muncă (CCM) prevede faptul că pentru ocuparea funcției de inginer șef la SGA este obligatorie îndeplinirea condiției de vechime de minim 5 ani în domeniul gospodăririi apelor?
-    Cum considerați că va funcționa SGA pe timp de criză (poluări accidentale sau inundații), dacă această persoană pe care dvs. ați promovat-o nu este calificată pentru acest post?
-    Cine va răspunde dacă se va întâmpla o nenorocire?
-    Care sunt considerentele pentru care ați schimbat, de pe postul de inginer șef, un specialist în domeniul gospodăririi apelor cu o persoană detașată de la o grădiniță?

 

”Ne întrebăm cu toții ce calități «ascunse» îl recomandă pe acest transferat/detașat pentru a ocupa o funcție de inginer șef în cadrul unei instituții cu atât de multă răspundere în gestionarea situațiilor de urgență”,


Radu Tănăsan, președinte Sindicatul Liber Aquamold.


Acesta adaugă și că nu poate accepta astfel de încălcări grave ale CCM-ului și cere reanalizarea numirii unei persoane necalificate pe postul de inginer șef al SGA Vaslui.

 

La Botoșani a venit verișorul


De ce este important pentru botoșăneni ceea ce se întâmplă la SGA Vaslui? În primul rând pentru că SGA Botoșani, la fel ca și unitatea similară din județul menționat, este parte componentă a ABA Prut-Bârlad. Apoi și pentru că permutările de la Vaslui vin tocmai după cele din județul nostru.


După cum Botoșăneanul a făcut public, în luna februarie a acestui an, Mihai Aroșoaie, PSD-istul care ocupa funcția de director al SGA Botoșani cu concurs, a demisionat după sosirea corpului de control al Administrației Naționale Apele Române (ANAR).


Locul său a fost luat de un PNL-ist, Remus Iovu, nimeni altul decât vărul ministrului mediului Costel Alexe, căruia i se subordonează și ANAR-ul.

 

La Iași cel mai bun a fost cumătrul


Iar schimbările de la Botoșani și Vaslui au avut loc după ce, la o lună de la preluarea guvernării de către PNL, director la ABA Prut – Bârlad a fost numit de către același ANAR consilierul județean de Iași, Petru Avram, despre care Curentul.info scrie că este cumătrul ministrului ieșean Costel Alexe și că ar avea calitatea de suspect în două dosare penale la DNA, Serviciul Teritorial Iași. Tocmai acestui Petru Avram îi cer sindicaliștii să revizuiască numirea de la SGA Vaslui.

 

La Galați, directorul dat afară și-a recâștigat postul la judecată


Culmea este că toate aceste permutări vin în ciuda faptului că o astfel de înlocuire a creat deja un precedent periculos. Potrivit reprezentanților Sindicatului Liber Aquamold, anul trecut, directorul SGA Galați, Liviu Baltagă, a fost lăsat fără funcție ”doar pentru interese de partid”. Considerând nelegală schimbarea sa, directorul destituit a deschis un proces pe care l-a și câștigat, fiind repus ulterior pe post.


”Obligat de decizia instanței de judecată, a trebuit să-l repuneți în funcție, dar în toată această perioadă nu ați uitat să-i amintiți că politica bate profesionalismul și că ar fi mult mai bine pentru el și pentru instituție să se reorienteze. Probabil i-ați făcut toate aceste recomandări știind că pe această funcție foarte importantă în gestionarea situațiilor de urgență trebuie adus din exterior un «profesionist» și astfel ați adus un jurist”,


Radu Tănăsan, președinte Sindicatul Liber Aquamold, într-o altă scrisoare trimisă către ABA Prut-Bârlad.

 

Importanță vitală în prevenirea dezastrelor din domeniul apelor  


Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad are o importanță covârșitoare în prevenirea inundațiilor și a unor dezastre în domeniul apelor. Administrează peste 7.700 km cursuri de apă, din care mai mult de jumătate pe Prut și Siret. Are grijă de 52 acumulări cu un volum total de 707 milioane mc.

 

Cât privește SGA Botoșani, unitatea județeană administrează bazinele hidrografice ale râurilor Prut și Siret, lungimea rețelei hidrografice a cursurilor de apă apropiindu-se de 2.000 de km.

 

loading...

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
Statul a secretizat ”puțin” morțile de Covid, decedații intră în pământ cu tot istoricul cazului
Istoria se repetă și în pandemie: la mai puțin de trei luni după ce Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a îngrădit dreptul la informare al tuturor românilor și a restricționat accesul la datele privind numărul de persoane infectate din fiecare județ, s-a luat o măsură asemănătoare referitoare la decese.
ANALIZĂ: Cifrele NU mint – Românii se îmbolnăvesc mai tare de Covid-19 de fiecare dată când Iohannis cere prelungirea Stării de Urgență sau de Alertă
Pe 9 iunie președintele României anunță prelungirea Stării de Alertă cu păstrarea mai multor restricții, de la cinematografe și locuri de joacă închise la restaurante deschise doar pentru terase. Apar imediat proteste din partea mai multor asociații, patronate și politicieni, iar unele partide amenință că nu vor vota încă 30 de zile de Stare de Alertă.
Hotelieri puși să alerge după bani! Botoșănenii băgați FORȚAT în carantină așteptați să-și plătească cazarea și masa... de bunăvoie
În Ordonanța Militară cu numărul 4, ministrul Marcel Vela anunța o serie de măsuri pentru românii care nu respectă izolarea la domiciliu. Aceștia au fost introduși în carantină instituționalizată, adică într-un loc aflat sub paza Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Iar mai apoi obligați să plătească și costurile cu cazarea și masa pentru 14 zile.
Violența domestică la noi! Mamă a trei copii cu gâtul tăiat de la o banală salată! Agresorul lăsat liber să meargă acasă, după doar o noapte
Campaniile împotriva violenței domestice rămân doar acțiuni prin care se cheltuiesc mulți bani pe tot felul de pliante și pe ședințe cu oameni cu talent  oratoric, care expun întâmplări pe care probabil că nu le-au trăit vreodată. Pentru că întotdeauna viața bate filmul, iar realitatea este trăită doar de victime. Toți ceilalți rămân simpli spectatori. 
Pandemia pare desprinsă dintr-un film devenit celebru: Botoșani în fruntea țării și la decese cu 42 de înmormântări ”made in Covid”
Viața trăită de botoșăneni în ultimele două luni, transpusă într-un tablou creionat pe întreg globul pământesc, a semănat izbitor cu un scenariu de film. Un paradox, am putea spune, având în vedere că în trecut, fără excepții, viața reală era sursa principală de inspirație a cinematecii.
Asta nu v-o spune vreo instituție! Suntem de fapt pe locul 3 în România la Covid-19, după Suceava și Arad
La ora redactării acestui articol este data de 7 mai, iar pe la amiază Grupul de Comunicare Strategică (GCS) transmite obișnuitul comunicat de presă privind evoluția pandemiei în România. Cu 560 de cazuri, Botoșani se află din nou pe locurile fruntașe. Suntem pe 6 între toate județele țării.
Dosarul de la Botoșani care ajunge la CEDO, după un proces plecat de la o simplă... Dacie, în urmă cu 8 ani
Opt ani de zile s-au scurs de când a început calvarul pentru un bărbat și o femeie, ajunși în prezent dușmani legali, protagoniști în procese înregistrate pe rolurile instanțelor de judecată sau în dosare instrumentate de organele de cercetare penală, polițiști și procurori.
Dezastrul de la ”Mavromati”: Oameni intrați cu alte boli și infectați cu coronavirus - Am ținut bomba cu ceas fix în Spitalul Județean
Dimensiunile dezastrului de la Spitalul Județean Botoșani sunt mai mari decât le arată statisticile pe care autoritățile le fac publice, mai ales la insistențele jurnaliștilor. Unitatea care ar trebui să însănătoșească oamenii a ajuns să îi îmbolnăvească de cel mai temut virus al momentului.
Coronavirus 2020: Ziua în care dintr-un pix ne-au lăsat pradă infectării ca la Cernobâl
La 34 de ani de la explozia centralei de la Cernobâl, cel mai mare dezastru din istorie provocat de om, întreaga planetă se află din nou într-o situație disperată. Deși pe 26 aprilie 1986 a explodat o centrală nucleară, iar în 2020 ne confruntăm cu o pandemie, între cele două evenimente de proporții gigantice există câteva asemănări izbitoare. Și acestea țin de modul în care se comportă autoritățile din România.
Loading...
AFACERE în plină pandemie la Răchiți! Primăria cumpără de peste 10.000 de euro bănci de la un (fost) angajat, abia devenit patron – DOCUMENT
Dedesubturile acestei afaceri pot fi lesne de înțeles. Un asistent comunitar despre care nu se poate spune foarte clar dacă mai lucrează sau nu la Primăria Răchiți a încheiat un contract cu administrația publică locală pentru a furniza… bănci. Totul s-a făcut în doar zece minute, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, la o valoare de 49.500 de lei.
38.000 de lei!! Cei mai mulți bani dați unui medic de familie, alții se chinuiesc să supraviețuiască! Criza epidemică îi pune la treabă
Deși medicina de familie este considerată Cenușăreasa sistemului sanitar, există și cadre medicale care câștigă sume substanțiale, în unele cazuri chiar și de peste 35.000 de lei pe lună.
70 de copii și 50 de salariați la mâna unor birocrați de la București! Un complex care arată ca-n reviste, la un pas de închidere – GALERIE FOTO
Povestea începe în urmă cu 30 de ani, născută dintr-un gând al unei doamne orfane. În traducere liberă, denumirea englezească poate însemna o mână de ajutor oferită celor în nevoie. Vizualizând Hand of Help în interior, se poate spune fără exagerare că acolo este mâna lui Dumnezeu pe creștetul copiilor care s-au născut în familiile nepotrivite. Iar puntea dintre Dumnezeu și acești copii o reprezintă două familii, cei care au creat această poveste: misiunea Hand of Help.
PSD-iștii și-au lăsat singuri ditamai vicepreședintele fără postul de director, pur și simplu l-au... eliminat
Conflictul mocnit dintre cele două mari tabere din PSD Botoșani a mai făcut o victimă: vicepreședintele Consiliului Județean, Liviu Toma, a rămas fără postul de conducere de la SC Urban Serv SA, care pur și simplu a fost scos din organigramă.
METODA ideală pentru a scăpa de un director PSD, în favoarea unui văr de ministru – FOTOGALERIE
Directorii promovați cu concurs pe posturile publice de conducere, în teorie, ar trebui să-și desfășoare activitatea relaxați, fără teama că ar putea fi atinși de vântul schimbării. În practică, însă, oamenii politici mai ales, găsesc tot felul de metode „de a scăpa de ei”. Nu o fac doar social-democrații. Sau doar liberalii. O face toată lumea, la fiecare schimbare de guvernare, într-un tradițional firesc al mersurilor din sistemul bugetar.
Loading...
1 milion de euro pe lună pentru cei 1.156 de botoșăneni care și-au păstrat pensiile speciale!
Disproporția flagrantă la salarizarea unor categorii profesionale se perpetuează și la apusul vieții, când este menținută aceeași inechitate între pensiile unor foști salariați, în comparație cu alții. Desigur, fericiții care s-au bucurat întreaga viață de venituri de vis și continuă aceeași fericire financiară și la pensie, nu sunt mulți. Și totuși nu sunt nici puțini.
Trei luni până în vară, iar la Cornișa afaceriștii și-au scos la vânzare restaurantele neconstruite, unul singur adulmecă potențialul
Ceea ce s-a întâmplat sezonul trecut la Cornișa Aquapark & Sports cu clienți care au venit cu pachețelul alimentar de acasă sau cu cutii de pizza livrate peste gard s-ar putea repeta, la dimensiuni mai mici, și vara aceasta. Pentru că, până la acest moment, un singur om de afaceri din Botoșani care a câștigat prin licitație un loc de alimentație publică a început efectiv să se ocupe de deschiderea unui restaurant.
Poveste de dragoste din Botoșani! O elevă virgină și-a acuzat tatăl vitreg de viol, bărbatul condamnat la 8 ani de închisoare
Dramele copiilor, acolo unde sunt, lasă urme adânci în inimile adulților și devin răni nevindecabile și pentru unii și pentru alții. Însă atunci când aceste drame sunt închipuite și generate de diferite angoase, viața adulților se schimbă radical și suferă deteriorări iremediabile.
UMILITOR! Filme 3D în sate cu oameni săraci și drumuri de pământ, cinematograful orașului ținut în „comunism”
În orice guvernare, de orice culoare politică, am fost martorii unui concurs de lăudăroșenii din partea politicienilor: care, cât și cum a făcut mai mult pentru popor. Nu știu cât a contat pentru acești oameni faptul că, poate, nevoile la nivel micro erau altele. Sau că la nivel macro, în programul de guvernare ar trebui să existe o logică a investițiilor, pliate și prioritizate în funcție de fiecare regiune în parte. De realitatea din teren.
SCANDAL național cu eliminarea pensiilor speciale – LISTA beneficiarilor de la Botoșani, cea mai mare pensie 40.000 de lei, cea mai mică 1.100 de lei
Decizia guvernării liberale de a elimina o parte din pensiile speciale achitate la acest moment unor categorii profesionale a rupt, din nou, România în două. Pe de o parte îi regăsim pe actualii sau potențialii viitori beneficiari ai acestor pensii de serviciu, iar în partea opusă, majoritatea cetățenilor care nu vor visa vreodată să beneficieze de astfel de venituri.
Conacul familiei Pillat de la Miorcani iese din hățișul licitațiilor: Aşteptăm ordinul - GALERIE FOTO
O şansă istorică, când părea că totul e fără speranţă, pentru ca o clădire monument din Botoşani să îşi recapete nu doar utilitatea socială, ci şi importanţa culturală pe care o merită.
Nu cumva asta e cel ce a făcut 6 luni de pușcărie pentru furtul de calculatoare de la liceul Pedagogic???
25 mai 2020, 22:45
cu asa director la sga bt se face pnl de ras.
25 mai 2020, 14:43
Asa si noi o sa ii votam.Sa astepte votul nostru mult si bine.
25 mai 2020, 09:10
pecerea-fesenea-pesedea(e acelasi)=izvorul tuturor nenorocirilor acestei tarisoare
25 mai 2020, 09:02
Când PSD deținea puterea, ex-botoșăneanca viceprim-ministru și alți vajnici peneliști urlau la TV că acel partid este toxic pentru România.Astăzi, PNL, prin măsurile și în special prin numirile frauduloase făcute a devenit supertoxic pentru aceeași ,,țărișoară”. Concluizia: o apă și-un pământ.
25 mai 2020, 08:52
Numirea aceasta respecta intocmai regulile eurosparlamentarului Bogdan Rujatu si anume cei cu studii corespunzatoare si experienta sa fie trimisi sefi de post in judetul prostilor,iar neamurile pnlistecorigentii si repetentii sa fie pusi in functii bine platite.
25 mai 2020, 08:27
cumatreala si prosteala, partidele din Romania se autodistrug prin promovarea politica a verisorilor, finilor si cumatrilor
25 mai 2020, 08:10
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Candidează la Primăria Botoșani (n.r Roxana Țurcanu) pentru că așa am apreciat într-un termen foarte scurt că este persoana potrivită, fiind și președintele partidului. Are experiența necesară să ducă o campanie ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8341 lei
USD
Dolarul SUA
4.0976 lei
CHF
Francul elveţian
4.4795 lei
GBP
Lira sterlină
5.3537 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8671 lei
XAU
Gramul de aur
260.3097 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2473 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4026 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9278 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0629 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1847 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6493 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.