Ştiri
Viitorul sună prost tare pentru municipiul Botoșani – PUZDERIE de proiecte respinse de la finanțare

Primăria a primit o adresă oficială care face trimitere la o serie de investiții vitale pentru municipiul Botoșani.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice este semnatarul acestui document, cu referire la Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și o serie de investiții ce NU vor fi finanțate la nivelul municipiului Botoșani.

 

”Am primit o adresă oficială de la Ministerul Dezvoltării Regionale care ne spune ce proiecte nu s-au aprobat, pista de atletism de la LPS și inclusiv Teatrul Mihai Eminescu. Noi pusesem pe listă și am primit acum lista oficială că nu ni s-a aprobat. Eu știam că nu ne-a aprobat, următoarea este CNI la care mergem săptămâna viitoare, miercuri, cu hârtiile”,

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

Lista pentru care nu vor fi acordate finanțări sunt următoarele:

  • Amenajare pistă de atletism a Liceului cu Program Sportiv Botoșani
  • Consolidarea și restaurarea Teatrului Mihai Eminescu
  • Lucrăride consolidare și reabilitare la Colegiul Național AT Laurian, corpul B
  • Reabilitare sală de sport Școala Gimnazială Elena Rareș Botoșani
  • Străzi: Alexandru cel Bun, Crinilor, Dimitrie Bolintineanu, Ion Creangă, Iulia Maniu și Nicolae Iorga

 

”Mai mult decât atât s-a blocat și investiția la consolidarea și reabilitarea sălii de sport de la Colegiul Național Mihai Eminescu. Astea sunt hârtiile de la Guvernul României”,

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

Cel puțin în privința Teatrului Mihai Eminescu, speranțele pentru susținere financiară sunt îndreptate la acest moment către Compania Națională de Investiții.

Variantă ŞOC: Noul stadion al orașului construit lângă Parcul Cornişa – Mă duc la minister, mă pun în genunchi

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Loading...
loading...
Acum Flutur e pe "valoarea" lui, zici. Pe valoarea lui ...dar cu bugetul la Bucuresti. Iar iresponsabilii de la Bucuresti (ale caror greseli le vom plati din greu cu totii) taie toate fondurile de investitii si cumpara cu acei bani complicitatea antijustitie a "ionutilor". Cine v-a invatat pe voi ca Dragnea taie iar Flutur este vinovat? (Cand Flutur facea intreaga Cale Nationala, care era, adu-ti aminte daca esti corect, o ruina comunista si o rusine, cu bani tot de la Bucuresti, nu era pe "valoarea" lui, nu?)
10 septembrie 2017, 06:58
De ce sa nu le puna in bratele celor de la PNL, ca doar de mana cu ei s-au mintit cetatenii? Acum se vede valoarea lui Futur de la Sv , care i-a pus mura-n gura lui Mugurel doua mandate. Acum e pe *valoarea* lui.
9 septembrie 2017, 18:09
Sala polivalenta este cartea de vizita a lui Flutur -o mizerie totala. Cine a *construit* obiectivul, cati bani s-au investit in el pana acum si de ce nu raspunde nimeni pentru faptul ca este o ruina?
9 septembrie 2017, 18:06
Lista cu obiectivele pentru care nu au fost aprobate finantari, sa le pune-ti in brate parlamentarilor psd din Botosani si sa va ajute sau sa le rezolve. Si asa ies periodic in presa locala cu fel de fel de promisiuni, comunicate, ,,realizari,, etc.
8 septembrie 2017, 18:30
Bine ca ai calorizat orasul, fluturas. Ai inrobit un oras intreg ca să servesti niste lingai. La ce mai avem nevoie de alte investiții?
8 septembrie 2017, 13:43
da ce trebuie sa se faca ceva ? eu trebuie sa devin primar in 202o
8 septembrie 2017, 13:17
Loading...
Sondaj
Cine se face vinovat de explozia din strada Primăverii?
Proprietarul apartamentului
Furnizorul de gaz
Autoritățile
Firma care lucra în bloc la instalație
Altcineva
Declaraţia zilei
„Dacă vrem să ne inspirăm, putem să o facem din țările mai civilizate decât noi. Acolo când s-a declanșat scandal se intervine în forță. Nu mergem cu hai te rog eu, du-te acasă. Dar ce cauți acolo? Dacă noi am merge câte ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.5990 lei
USD
Dolarul SUA
3.8373 lei
CHF
Francul elveţian
3.9823 lei
GBP
Lira sterlină
5.1814 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4371 lei
XAU
Gramul de aur
161.4201 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2181 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4858 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0690 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1272 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1761 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6180 lei
Vremea
astăzi
Botosani
16 o C
Dorohoi
16 o C
Bucecea
16 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
16 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.