Din cale afară de surescitat a fost antrenorul oaspeților pe durata partidei FC Botoșani – Gaz Metan Mediaș 0 - 0, o atitudine aproape total schimbată față de perioada în care îi dirija liniștit de pe bancă pe roș-alb-albaștri.
La finalul meciului disputat miercuri seară pe Stadionul Municipal, tehnicianul care sezonul precedent i-a antrenat pe moldoveni și-a exprimat dezamăgirea că echipa sa nu a reușit să profite de avantajul omului în plus pe care l-a avut mai bine de jumătate de oră.
”Lume plăcută, greu să joci împotriva unei echipe la care ai muncit, dar până la urmă a fost un meci cu prea multe cartonașe roșii și nu a fost un meci dur. Patru eliminări costă în etapele viitoare. Un egal cu sacrificii mai mari ”,
Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan Mediaș.
Acesta a identificat vremea, terenul și prestația slabă a lui Llullaku, Eric și a fotbaliștilor nou introduși drept motive pentrui care nu a reușit să câștige.
Profesorul de matematică s-a încurcat apoi în calcule.
”E un pic frustrant pentru că ne doream să câștigăm, însă am întâlnit o echipă care acasă e redutabilă. Până la urmă e un punct, am păstrat distanța de Botoșani, 6 puncte. Nu, 7! Ei câte au făcut, 24 au făcut acum, nu? Nu, că au luat unul cu Steaua, 6! O diferență de 6 puncte. E important să nu pierdem”,
Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan Mediaș.
După 18 etape FC Botoșani are 25 de puncte, iar Gaz Metan 31.
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Aproape 200 de mașini controlate de polițiști la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Gabriela Erdic
May 18, 2024