La câteva ore după ce a devenit copreşedinte judeţean al PNL Botoşani, Costel Şoptică are parte şi de o declaraţie publică de susţinere. Aparţine colegului său din Parlament, Verginel Gireadă.
Deputatul a anunţat că acordă tot sprijinul noului şef liberal.
“Voi face echipă şi îl voi ajuta cu tot ce pot să desemneze candidaţii la primării în cel mai scurt timp în urma sondajelor. Sunt sigur că toţi primarii şi preşedinţii de organizaţii vor pune umărul ca PNL să câştige alegerile”, a spus Verginel Gireadă.
Deputatul a adăugat că îşi doreşte ca fiecare liberal, indiferent de statutul său în partid, de declaraţiile mai mult sau mai puţin incendiare, să pună umărul în perioadele de precampanie şi campanie electorală şi să nu se simtă marginalizat.
Candidaţii la primării vor fi desemnaţi în urma unor sondaje, intenţia fiind ca acestea să aibă loc şi în localităţile unde PNL are primar deoarece se doreşte să se afle cum stau primarii în funcţie. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Numirea noului co-președinte al PNL Botoșani confirmată și oficial
Elevii de la Colegiul „Asachi” s-au întâlnit cu polițiștii botoșăneni la sfârșit de săptămână
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Andone: O victorie muncită. Băieții merită felicitări! Au luptat, au crezut
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024