Ar urma să fie postul de conducere cu cea mai mare răspundere de la Botoșani, dat fiind faptul că obiectivul va atrage mii de persoane. Este vorba despre cel care va prelua administrarea parcului regional Cornișa ce va fi deschis în vara acestui an.
În cadrul Primăriei Botoșani ar urma să fie înființată o direcție care să administreze parcul de agrement și care, evident va fi condusă de două persoane, un director și un director adjunct.
”Vor fi unul sau două posturi de conducere. Probabil va fi nevoie de o persoană cu oarecare experiență în conducerea unor astfel de obiective, nu va fi ușor de găsit, dar cred eu că până la urmă vom reuși să găsim”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
În cazul remunerației financiare, deocamdată nu a putut fi vehiculată vreo sumă pentru postul de director al parcului Cornișa.
”De la resurse umane cred că se pot obține informații, dar deocamdată este prematur să vorbim despre acest lucru”, a mai spus Ovidiu Portariuc.
Angajările la parcul Cornișa ar urma să fie făcute cu două, trei luni înainte de deschiderea obiectivului. (G.E.)
CITEȘTE: Angajări în prima lună din 2016: Post de consilier pe un salariu de peste 1.500 lei
Președinții și locțiitorii secțiilor de votare din municipiu convocați în ședință
Redacția Botoșăneanul
May 27, 2024
ACUM: Candidatul ”de AUR” la cârma județului, LIVE la Botoșăneanul TV – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 27, 2024
Secetă în unele zone din Botoșani: Rămânem la mila lui Dumnezeu – VIDEO
Oana Sava
May 27, 2024
Copiii unei școli gimnaziale din Botoșani învățați de pompieri să-și protejeze viața
Redacția Botoșăneanul
May 27, 2024
Ședință pentru drumul expres Botoșani – Suceava, se iau în calcul TREI variante de traseu
Redacția Botoșăneanul
May 27, 2024