Mai multe zvonuri privind o eventuală plecare a lui Costel Enache de la Botoşani au apărut în cursul zilei de luni în presa românească. Numele lui Vasile Miriuţă, rămas liber după despărţirea de Dinamo, a fost corelat cu formaţia din Moldova.
Tehnicianul care a trecut pe la Concordia şi Dinamo în acest sezon a exclus din start varianta Botoşani, în primul rând pentru că nu mai poate antrena o a treia echipă în actuala stagiune.
"Acum aud prima oară pentru aşa ceva. În primul rând, pentru că am antrenat două echipe (n. red - Concordia şi Dinamo) , nu mai pot antrena pe nimeni. în România până la vară. Sincer, nu am vorbit cu nimeni. Nu m-a contactat nimeni, nici un am chef să merg undeva până la vară. Nici vorbă de aşa ceva", a spus Vasile Miriuţă, citat de Prosport
Miriuţă a plecat de la Dinamo după eşecul cu Astra din ultima etapă a sezonului regulat, scor 2-0, în urma căruia alb-roşii au ratat prezenţa în playoff. În clasament, Dinamo a rămas cu 39 de puncte, la egalitate cu CSM Poli Iaşi şi FC Botoşani.
Astfel, s-a făcut clasament în trei, iar ieşenii au avut câştig de cauză, având cele mai multe puncte obţinute: şapte, în timp ce Botoşani a acumulat cinci puncte în cele patru meciuri cu Dinamo şi CSM Poli Iaşi, iar dinamoviştii doar patru. Alte două puncte importante au fost pierdute în ultima secundă a meciului cu FCSB, când Teixeira a marcat pentru 2-2, după ce Dinamo a condus cu 2-0.
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024