Noile cazuri de coronavirus din fotbalul românesc l-au determinat pe ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, să transmită clar ce se întâmplă cu accesul suporterilor pe arenele sportive.
Ministrul a arătat că stadioanele vor rămâne închise pentru public, subliniind că rămâne ferm în această privinţă având în vedere numărul în creştere al cazurilor de COVID-19.
„În ziua cu un record de cazuri de infectări pentru România, cu o întreagă echipă de fotbal afectată (n.r. – FC Dinamo), prezenţa publicului pe stadioane este ultimul subiect pe care îl putem discuta. Sportul are nevoie de spectatori, dar stadioanele vor rămâne închise pentru public câtă vreme există un pericol major pentru siguranţa oamenilor. Suntem fermi în această privinţă. Nu putem să ne jucăm cu sănătatea publică. Îi rog pe toţi, indiferent de funcţie, de poziţia pe care o au, să fie responsabili şi să nu mai lanseze asemenea scenarii fără temei. Încă putem câştiga această luptă, putem limita răspândirea virusului printr-un efort comun, în sport şi în întreaga societate”,
a fost mesajul lui Ionuț Stroe postat pe o rețea proprie de socializare.
De la reluarea campionatului Ligii I la fotbal, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la angajaţii cluburilor FC Dinamo, FC Botoşani şi CFR Cluj, ceea ce a dus la suspendarea meciurilor celor trei formaţii şi deschiderea unor anchete epidemiologice de către Direcţiile de Sănătate Publică, scrie cancan.ro.
De asemenea, în Liga a II-a au fost depistate cazuri pozitive la cluburile Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti şi FC Argeş.
Totodată în rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate patru cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Patru subofițeri botoșăneni, printre cei mai buni pompieri militari din România la atletism
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
ACUM: FC Botoșani joacă meciul meciurilor în fața a peste 6.000 de oameni – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Apă cu porția în municipiul Dorohoi – ANUNȚUL Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Sfârșit de săptămână cu filme de toate genurile la Happy Cinema – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Polițiștii și comisarii de mediu, controale cu nereguli pe la service-urile auto din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024