Un şofer băut a intrat, sâmbătă seara, cu maşina într-o autospecială a Serviciului Poliţiei Rutiere Botoșani, rănind uşor un ofiţer de poliţie care se afla în interiorul autoturismului.
Automobilul Poliţiei Rutiere staţiona pe marginea drumului, fiind lovit puternic din spate de un alt autovehiul al cărui şofer, un tânăr de 32 de ani, nu a frânat deloc pentru a evita impactul.
”Echipajul de poliţie se afla în staţionare pe marginea drumului naţional, moment în care un conducător auto a intrat în coliziune cu autospeciala de poliţie. Bărbatul respectiv a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat”,
Insp. Maria Carp, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoșani.
În urma accidentului, un ofiţer de la Serviciul Poliţiei Rutiere a ajuns la Spitalul Judeţean "Mavromati". El a primit îngrijiri medicale, dar a fost externat după câteva ore.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
ALARMĂ într-o comună: O pădure, la un pas de a fi mistuită de flăcări
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Patru subofițeri botoșăneni, printre cei mai buni pompieri militari din România la atletism
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
ACUM: FC Botoșani joacă meciul meciurilor în fața a peste 6.000 de oameni – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Apă cu porția în municipiul Dorohoi – ANUNȚUL Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Sfârșit de săptămână cu filme de toate genurile la Happy Cinema – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024