Lettrismul este un curent artistic ale cărui baze au fost puse, la Paris, de Isidore Isou (născut Ioan-Isidor Goldstein, la Botoşani) care susţinea primordialitatea sonorităţii literei în esenţa poeziei.
Mediafax scrie că, Isidore Isou este fondatorul lettrismului, un curent artistic, ideologic şi filozofic lansat la finele anilor ’40 la Paris, ca reacţie critică la adresa dadaismului, suprarealismului şi a celui de-al Doilea Război Mondial.
Artistul s-a născut pe 29 ianuarie 1925, la Botoşani. La începutul anilor ’40, Isidore Isou şi-a petrecut o scurtă perioadă la Bucureşti, ca jurnalist de avangardă. Aici a publicat revista "Da", în colaborare cu Serge Moscovici. Publicaţia a fost interzisă chiar de la apariţie. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, artistul s-a refugiat în Franţa. Puţin cunoscută în România, activitatea artistică şi teoretică desfăşurată de Isidore Isou până în 2007, la moartea sa, acoperă aproape toate domeniile creaţiei şi gândirii umane: literatură, film, arte vizuale şi performative, filozofie, economie politică, ştiinţe.
În aceste zile, la Roma, artistul vizual Gabriele Levy propune, la Galeria Reginart, din capitala Italiei, o re-vizitare a filosofiei lettriste în cheie plastică.
Gabriele Levy s-a născut în 1958, la Buenos Aires (Argentina) iar în prezent locuieşte la Torino. Meandrele biografiei sale rămuroase l-au purtat, pentru ani buni, şi în Israel. Întors în Italia, a avut revelaţia primordialităţii grafice a literelor alfabetului ebraic şi de atunci explorează, în cheie plastică, conceptul artistic al lettrismului.
Literele-sunete ale lui Isidore Isou s-au metamorfozat, astfel, în litere-lucrări de artă plastică ale lui Gabriele Levy.
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024