Unul dintre cei mai apreciați academicieni din țară, neurochirurgul Leon Dănăilă a participat ieri, 25 mai 2016, la un eveniment medical de anvergură.
La evenimentul organizat în Sala Palatului din București, a fost prezent și Dr. Mehmet Cengiz Oz ( Dr. Oz), cel mai celebru medic din lume, prezentator de talk-show american, care a venit pentru prima dată în România. El a susținut o conferință, în cadrul căreia a vorbit publicului despre stilul sănătos de viaţă şi a oferit sfaturi pentru îmbunătăţirea vieţii. Ulterior, a avut loc o Gală pentru excelență în medicină, inovație și domenii conexe unde însușii Dr. Oz l-a premiat pe academicianul Leon Dănăilă. Botoșăneanul a primit premiul de excelență pentru contribuția în neurochirurgie la nivel mondial.
Mehmet Cengiz Oz este vice preşedinte şi profesor de chirurgie la prestigioasa Columbia University din SUA, conduce Institutul Cardiovascular şi Programul de Medicină Complementară din cadrul New York Presbyterian Hospital. A publicat peste 400 de tratate, lucrări de specialitate şi cărţi medicale şi a înregistrat mai multe patente. Prestigioasa publicatie Time Magazine l-a numit în topul celor mai influente 100 de persoane din lume, Esquire Magazine l-a inclus în topul celor mai influenţi 75 de oameni în secolul 21 şi zeci de publicaţii i-au consacrat sute de articole.
(Sursă foto: Facebook)
CITEȘTE: Academicianul Leon Dănăilă dezamăgit de sistemul de sănătate: Politica îşi spune cuvântul peste tot
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024