Ministrul Adrian Oros a ajuns la Botoșani în dimineața zilei de 21 noiembrie, a apucat să se odihnească câteva ore după care s-a prezentat la întâlnirea cu medici veterinari de stat sau liber profesioniști.
Le-a spus tuturor că știe „cu ce se mănâncă pâinea” în acest domeniu de activitate și mai ales este la curent cu sincopele legislative care pun piedici medicilor veterinari în desfășurarea activității profesionale.
„În ultima perioadă unii, care vremelnic au fost la conducerea Autorității au încercat să îi despartă, să spună că medicii veterinari de la stat nu-s colegi cu medicii din privat. Și că unii trebuie să fie membri ai colegiului, iar alții nu. Sau că unii-s mai speciali decât ceilalți”,
Adrian Oros, ministrul agriculturii
Oficial a opiniat că toți medicii au aceeași diplomă și că trebuie să existe respect între stat și privat.
Ministrul a mai promis și modificarea unor acte normative privitoare la activitatea concesionată respectiv cea contractată, în sensul în care se vor egaliza toate contractele dintre medici.
Și nu în ultimul rând, Adrian Oros s-a referit la pesta porcină și modul în care s-a gestionat această boală pe care a numit-o ciumă.
„Știu problemele legate de imaginea noastră, mai ales de când bântuie pesta și am fost acuzați ca singurii responsabili de răspândirea asta fulgerătoare a acestei ciume, pentru că este o ciumă. Știu mai multe lucruri. Ce vă pot promite, chiar dacă sunt ministrul agriculturii, chiar dacă ANSVSA este independentă în relația cu ministerul, colaborarea mea cu această instituție va fi una esențială și îmi doresc să avem o colaborare deschisă cu conducerea autorității”,
Adrian Oros, ministrul agriculturii
Nu în ultimul rând, ministrul a spus că reprezentanții ANSVSA se află la Bruxelles unde trebuie să prezinte măsuri de siguranță în gestionarea pestei porcine în România, țară considerată de celelalte state membre „drept o bombă cu ceas”.
Adrian Oros a mai promis că va încerca să repare din greșelile ce au fost făcute în trecut în lupta cu această boală care a promovat daune majore în economia țării.
Ulterior a urmat sesiunea de întrebări tehnice din partea medicilor veterinari.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Sfârșit de săptămână cu filme de toate genurile la Happy Cinema – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Polițiștii și comisarii de mediu, controale cu nereguli pe la service-urile auto din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Cătălin Silegeanu: Schimbarea reală nu se poate produce cu oameni care repetă greșelile din trecut
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Mașina unei șoferițe a luat foc pe Primăverii, pompierii chemați urgent
Oana Sava
May 17, 2024
Polițiștii botoșăneni au jucat fotbal în memoria colegului ucis în Gara Burdujeni
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024