Ştiri
Festivitate cu șeful județului la deschiderea anului școlar de la Seminar – GALERIE FOTO

Pe data de 11 septembrie 2017 la Seminarul Teologic „Sf. Gheorghe” din Botoșani, a avut loc festivitatea de deschidere a anului școlar 2017-2018.

Evenimentul a avut loc în prezența profesorilor, a elevilor, a părinților și a unor personalități ale Județului Botoșani care au onorat cu prezența dumnealor: președintele Consiliului Județean Costică Macaleți, Pr. inspector Liviu Botezatu și un reprezentant al Poliției Municipale.

 

Festivitatea a debutat cu slujba de binecuvântarea a anului școlar oficiată de preoți profesori ai seminarului botoșănean, răspunsurile fiind date de elevii seminariști.

 

După oficierea slubei, rând pe rând, distinșii oaspeți alături de părintele director Daniel Dascălu au așezat lângă inimile copiilor sincere urări, povețe și gânduri alese pentru noul an școlar, încredințându-i de dragostea lor părintească și de grija lor continuă pentru crearea unui mediu prielnic actului educațional.

 

Festivitatea s-a încheiat cu intonarea imnului Național „Deșteaptă-te, Române!”, poze de grup, zâmbete și îmbrățișări.

 

”Urăm tuturor elevilor, studenților și profesorilor un an școlar plin de realizări, care să contureze un viitor frumos pus în slujba lui Dumnezeu și al oamenilor!”,

Au transmis reprezentanții Seminarului Teologic Botoșani

Zeci de botoșăneni au pornit pe jos spre o destinație de suflet

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Loading...
loading...
Loading...
Sondaj
Cine se face vinovat de explozia din strada Primăverii?
Proprietarul apartamentului
Furnizorul de gaz
Autoritățile
Firma care lucra în bloc la instalație
Altcineva
Declaraţia zilei
„Dacă vrem să ne inspirăm, putem să o facem din țările mai civilizate decât noi. Acolo când s-a declanșat scandal se intervine în forță. Nu mergem cu hai te rog eu, du-te acasă. Dar ce cauți acolo? Dacă noi am merge câte ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.5990 lei
USD
Dolarul SUA
3.8373 lei
CHF
Francul elveţian
3.9823 lei
GBP
Lira sterlină
5.1814 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4371 lei
XAU
Gramul de aur
161.4201 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2181 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4858 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0690 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1272 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1761 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6180 lei
Vremea
astăzi
Botosani
16 o C
Dorohoi
16 o C
Bucecea
16 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
16 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.