În perioada 13-14 februarie 2020, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Eduardt Cozminschi, se află în județul Botoșani unde va coordona o serie de verificări care fac parte dintr-o amplă acțiune tematică de control, la nivel național, care se va desfășura în unitățile de alimentație publică și în saloanele ce au ca specific organizarea de evenimente, cu ocazia începutului primăverii.
Astfel, în această dimineață a avut loc deja o întâlnire de lucru la sediul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Botoșani, iar la discuțiile operative desfășurate au participat atât comisari din teritoriu cât și reprezentanți ANPC de la București.
”Situația dramatică de la restaurantul din Feldioara (jud. Brașov), acolo unde 11 persoane au fost spitalizate ca urmare a unei toxiinfecții alimentare, m-a determinat să mă implic personal, în diverse zone ale țării, în coordonarea acțiunilor de control ANPC, pentru a preveni astfel de incidente nedorite, cu atât mai mult cu cât ne aflăm într-o perioadă în care urmează să se organizeze o serie de evenimente specifice zilelor de Valentines Day, Dragobete, 1 Martie sau Ziua Internațională a Femeii. Voi participa alături de colegii de la Botoșani, pentru început, în aceste zile, pentru a verifica dacă aspecte precum conformitatea alimentelor, condițiile de expunere și depozitare, dotările bucătăriilor din unitățile de alimentație publică, sunt conforme cu legislația în vigoare, precum și în ce măsură sunt respectate drepturile consumatorilor de către operatorii economici”, a declarat Președintele ANPC, Eduardt Cozminschi.
Cu acest prilej, ANPC îi asigură încă o dată pe cetățeni că supraveghează atent și minuțios piața, verificând modul în care operatorii economici care activează în România respectă prevederile legale în vigoare, pentru a crește gradul de siguranță al consumatorilor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Zilele în care oamenii sunt chemați la urne: CALENDARUL alegerilor
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Jandarmii vor fi în stradă să păzească botoșănenii de 1 mai și de Paște
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
PROGRAMUL după care vor circula autobuzele Eltrans în minivacanță
Oana Sava
May 01, 2024
Elevii de la Laurian, premii și mențiuni obținute la olimpiada de franceză
Gabriela Erdic
May 01, 2024