Concursul organizat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru ocuparea posturilor de preşedinţi-directori generali la casele judeţene a suscitat şi atenţia deputatei Tamara Ciofu.
Provenită din mediul sanitar, parlamentara social-democrată i-a cerut explicaţii preşedintelui CNAS după ce toţi candidaţii din întreaga ţară au picat la examenele pentru ocuparea posturilor. Mai mult, unii pretendenţi, precum şi Costel Lupaşcu de la CAS Botoşani, nu au fost acceptaţi la concurs fiindcă nu ar îndeplini condiţiile de ocupare a posturilor, deşi au mai mulţi ani de când se află la conducerile caselor de asigurări.
„Cu toate că 27 din cei 47 de participanţi conduc în momentul de faţă casele de asigurări de sănătate şi au experienţă în domeniul medical, niciunul nu a îndeplinit punctajul pentru proba scrisă, care i-ar fi calificat în etapa finală, interviul”,
Tamara Ciofu, interpelare parlamentară.
Deputata social-democrată i-a cerut preşedintelui CNAS să asigure criterii obiective, fără implicaţii politice în stabilirea procedurilor de examinare la viitoarele concursuri.
Problema este că Vasile Ciurchea, celui căruia i-a adresat interpelarea, a demisionat între timp din fruntea CNAS. (S.B.)
CITEȘTE ȘI:
Lovitură pentru un director PSD-ist: I se pregătește plecarea!
ANUNȚ Direcția Servicii Publice: Licitație pentru spațiile disponibile din piețe
Redacția Botoșăneanul
May 20, 2024
Salarii mai mari pentru profesori de la 1 iunie: CUM arată noile grile de salarizare
Redacția Botoșăneanul
May 20, 2024
Post scos la concurs la Casa de Asigurări, se cere vechime de 7 ani
Oana Sava
May 20, 2024
Două mașini s-au izbit pe o stradă din municipiu, femeie ajunsă la spital
Oana Sava
May 20, 2024
Pui de bufniță găsit pe stradă, un botoșănean cu suflet mare a chemat jandarmii
Redacția Botoșăneanul
May 20, 2024