În cursul zilei de joi, la Instituția Prefectului – Județul Botoșani a avut loc o ședință tehnică de pregătire a manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României, urmată de o vizită în teren, la locul unde va avea loc ceremonialul.
În cadrul ședinței s-a perfectat și programul ceremonialului militar și religios, organizat de către Instituția Prefectului și Garnizoana Botoșani, cu sprijinul structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și al primăriei municipiului Botoșani.
Astfel, manifestările vor debuta la ora 10:30, la Cimitirul Eroilor din Primul Război Mondial, la Pacea, când 70 copii aparținând centrelor de plasament din județ vor depune coronițe de brad la cele 186 de morminte ale ostașilor. Acest eveniment se va desfășura și cu sprijinul Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria” – filiala Botoșani.
Ceremonialul dedicat tuturor românilor va continua la ora 12:00, la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial din Piața 1 Decembrie - Centrul Istoric, când prefectul județului Botoșani, Dan Șlincu, va trece garda de onoare în revistă.
După intonarea imnului de stat al României și oficierea unui ceremonial religios, , colonelul în rezervă, Sergiu Balanoivi, va prezenta însemnătatea anului 1919 pentru România, după care vor susținute alocuțiuni referitoare la Ziua Națională a României.
Evenimentul va continua cu depuneri de coroane la Grupul Statuar „Compania de Mitraliere Maior Ignat în Atac” și se va încheia cu defilarea gărzii de onoare, din care vor face parte militari, jandarmi și pompieri.
„Îi aşteptăm pe botoşăneni să ni se alăture pentru a trăi împreună emoția pe care această zi de sărbătoare națională ne-o transmite de 101 ani.”,
transmite prefectul Dan Șlincu
Pentru ca ceremonialul să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, traficul în zonă va fi dirijat în intervalul orar 11:30 – 13:30. Structurile MAI şi Poliţia Locală vor fi angrenate atât în asigurarea ordinii și liniștii publice cât și a asistenţei medicale de urgenţe.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mare meci pe „Municipal”: Jandarmii, mesaj pentru suporteri
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
AUR Botoșani: Lumina Sfântă a Învierii să vă aducă sănătate, fericire și prosperitate
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Hoț luat de acasă în cătușe și băgat după gratii
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Prefectul Cornilă: Să vă bucurați de Sărbătorile Pascale în tihnă, împreună cu cei dragi!
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Doctorița care a luat șpagă de aproape 300 de ori vrea ca denunțătorii ei să fie PEDEPSIȚI
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024