Incendiu izbucnit, astăzi, în bucătăria unei case din comuna Hăneşti, s-a soldat cu decesul proprietarei în vârstă de 92 de ani. În momentul producerii evenimentului, cel mai probabil, după ce o plapumă a căzut pe plita încinsă şi s-a aprins, femeia era singură în locuinţă.
Aceasta a fost scoasă din bucătăria plină cu fum de fiul său. Din nefericire, echipajul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă care a ajuns la faţa locului nu a putut decât să constate decesul acesteia, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani.
Solicitaţi să intervină pentru stingerea incendiului, pompierii din Săveni s-au deplasat la locul indicat cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardea plapuma, existând pericolul ca flăcările să se extindă la bunurile din bucătărie. Intervenţia a durat mai puţin de 15 minute.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă populaţiei judeţului să respecte, atât acasă, cât şi la locul de muncă, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.
Tânără din Botoşani căutată de Poliţie: Sunaţi la 112 dacă o vedeţi
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Sucevean AMENDAT la Botoșani după o întâlnire cu polițiștii în trafic
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024