Situația este una cu totul neașteptată. La Spitalul Județean Mavromati au fost dați afară medici și nici un angajat care face parte din categoria personalului auxiliar. Totul s-a întâmplat în cursul anului 2015.
Situația a fost prezentată de reprezentanții unității spitalicești de la Botoșani.
”Legat de numărul de persoane care au fost concediate pe motive disciplinare. În ultimul an de zile, dn motive disciplinare s-a încetat contractul de muncă la șapte medici, un kinetoterapeut, nici un personal auxiliar”, a declarat medicul Ștefan Bercea, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Județean Mavromati (foto).
Iar motivele au fost doar două: în primul rând consumul de alcool care se pare că afecta activitatea unuia dintre medici, în al doilea rând, absența de la locul de muncă.
”Un medic specialist și șase medici rezidenți care nu s-au mai prezentat la post. Motivul pentru care s-a solicitat încetarea contractului de muncă pentru medicul specialist a fost consumul de alcool. Motivul pentru care s-a solicitat încetarea contractului de muncă a kinetoterapeutului a fost neprezentarea la serviciu după expirarea perioadei de concediu fără plată”, a mai menționat medicul botoșănean. (G.E.)
„Diferiți, dar egali”, proiect contra abandonului școlar coordonat de o școală din județ
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Vernisaj cu elevi, părinți și profesori la Muzeul de Etnografie Botoşani
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Tânără din Botoşani căutată de Poliţie: Sunaţi la 112 dacă o vedeţi
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Sucevean AMENDAT la Botoșani după o întâlnire cu polițiștii în trafic
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024