În cursul lunii aprilie 2017 în domeniul Relaţii de Muncă au fost efectuate controale la un număr de 116 angajatori, cu un număr de 4937 salariaţi din care 3454 femei.
16 angajatori, au fost sancționați, au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale din care 16 avertismente şi o amendă, în valoare totală de 10.000 lei.
Au fost depistate 48 persoane desfăşurând muncă nedeclarată (fără contracte de muncă şi netransmitere în termen legal conform HG 500/2011, art. 4, alin.1, litera a), fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 10.000 lei, în acest sens.
Au mai fost aplicate sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor legale privind Registrul General de Evidenţă al Salariaţilor.
Pompierii botoșăneni, sfaturi înainte de Paști pentru prevenirea incendiilor
Diana Arici
May 03, 2024
Unul dintre cei mai mari duhovnici de la Botoșani, propus pentru canonizare în 2025
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Atenție la mesajele primite de Paște: Soluții pentru combaterea „felicitărilor capcană”
Diana Arici
May 03, 2024
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024