Un eveniment rutier grav, soldat cu o victimă, a avut loc marţi.
Un accident rutier mortal a avut loc, marţi, pe Drumul Naţional 66, la intrarea în oraşul Călan, dinspre Hunedoara.
Marius Lungu, un tânăr în vârstă de 20 de ani, a intrat pe contrasens cu autoturismul şi a izbit frontal un camion care circula regulamentar, susţin poliţiştii, în urma cercetărilor efectuate la faţa locului.
„În jurul orei 12:00, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitatea Strei, în timp ce conducea un autoturism pe DN66, din direcţia Călan-Haţeg, la intersecţia cu DJ687, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autocamion condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitatea Subcetate”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Mai multe echipaje medicale au ajuns la faţa locului, însă nu au mai putut salva viaţa tânărului şofer.
„Victima, încarcerată, prezenta multiple traumatisme şi leziuni incompatibile cu viaţa”, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Hunedoara. (Sursa: Adevărul)
Prefectul Cornilă: Să vă bucurați de Sărbătorile Pascale în tihnă, împreună cu cei dragi!
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Doctorița care a luat șpagă de aproape 300 de ori vrea ca denunțătorii ei să fie PEDEPSIȚI
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
După minivacanță: Program PRELUNGIT la Serviciul de Pașapoarte
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Angajări la Maternitatea Botoșani – POSTURILE scoase la concurs
Oana Sava
May 04, 2024