Top News
Tunul de aprope 7 milioane de la spital a ajuns la DNA, medicul își trăiește liniștit a doua tinerețe

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și-a declinat competența în favoarea Direcției Naționale Anticorupție cu privire la sesizarea făcută de Spitalul Județean în legătură cu așa-zisa privatizare a laboratorului de la ”Mavromati”. În 2010, pe când unitatea medicală era condusă de medicul Cornel Enache, s-a perfectat un ”contract de asociațiune investițională” cu firma SC Sanomed SRL din comuna Cornu, județul Prahova, de-a dreptul înrobitor pentru spital.

Astfel, în timp ce firma privată venea cu aporturi precum „consultanţă în vederea creşterii numărului de pacienţi” sau „consultanţă-sisteme de management proiectate local pentru eficientizarea activităţii laboratorului şi scăderea costurilor per analiză”, spitalul punea la bătaie spaţiul, personalul şi echipamentele.
Potrivit contractului, Sanomed era asociat secund, dar lua mai mult de jumătate din profit. Prin contract s-a creat un consiliu de conducere format din cinci membri, din care numai doi erau reprezentanții spitalului, ceilalţi trei fiind ai firmei”. Și asta deși conform înţelegerii, unitatea medicală era „asociatul prim”, iar agentul economic „asociatul secund”. Când însă era vorba de împărţit profitul, firma prahoveană devenea practic asociatul prim şi, potrivit contractului, îi reveneau 67% din beneficii, în timp ce spitalului doar restul de 33%.

 

CITEȘTE ȘI:

Şeful de la Mavromati chemat la CJ s-o termine cu privatizarea


Mai mult, dacă „Mavromati” se obliga să pună la dispoziţie laboratoarele şi personalul calificat şi să achite contravaloarea investigaţiilor paraclinice de laborator realizate de Sanomed, în schimb societatea avea dreptul „să încaseze în numele asocierii plăţile făcute de clienţi şi să achite direct sau prin compensare asociatului prim cota parte ce îi revine”. În plus, evidenţa contabilă revenea tot Sanomedului.
Consiliul Județean Botoșani nu a fost încă de la acea dată de acord cu un asemenea contract, care ar fi trebuit să expire în ianuarie 2015, însă cum la acea oră încă nu putea schimba șeful de la Spitalul Județean, nu l-a putut opri pe Cornel Enache să semneze asocierea cu Sanomed. Ulterior, când legea a permis, Cornel Enache a fost destituit și s-au demarat procedurile de anulare a contractului ”Mavromati” – Sanomed. În februarie 2015, Curtea de Apel Suceava a reziliat contractul, însă ulterior Sanomed a acționat spitalul în judecată solicitând plata a aproape 7 milioane de lei, din care aproximativ trei sferturi reprezintă penalități.

 

CITEȘTE ȘI:

Spitalul duce o luptă grea, de miliarde de lei vechi, managerul: Nu vreau să mă gândesc că pierd acest proces!


Cum încă de la semnare contractul a generat un imens scandal și o mulțime de suspiciuni, conducerea de la ”Mavromati” a sesizat Parchetul, care după analiza plângerii a redirecționat-o spre DNA. Pensionat între timp, Cornel Enache a semnat ulterior cu Spitalul Județean un alt contract dată fiind lipsa de cadre medicale a unității. Victor Nițu, juristul de la acea dată, a părăsit compartimentul de specialitate abia după ce a intrat în atenția polițiștilor pentru alte lucruri, însă este în continuare angajat al spitalului, deși nu prea mai vine pe la serviciu, tot aducând adeverințe medicale.
 

Bate vântul schimbării: Rezultat bombă la concursul pentru director la ”Apă”
Cursa pentru cele trei posturi de directori la SC Nova Apaserv SA s-a încheiat cu un rezultat care în guvernarea social-democrată ar fi fost de neimaginat: candidatul membru al PSD a pierdut în fața celui al PNL.
10 pentru primării! ALDE a prezentat o parte din candidații la alegerile locale, de la primarul „fără chip” la fostul șef de post – LISTA & FOTOGALERIE
Sala de conferințe a Filialei ALDE Botoșani din clădirea cu sticlă situată în Centrul Istoric al orașului a devenit din nou neîncăpătoare joi, 16 ianuarie 2020 când Florin Țurcanu l-a avut ca invitat principal pe senatorul Varujan Vosganian dar și pe o parte dintre candidații la primăriile din județ din partea acestui partid.
Anchetă la Parchet! Fostul director al Penitenciarului ar fi fost plătit pentru zeci de zile în care n-a fost la serviciu
În timp ce gardienii Penitenciarului Oradea au adunat peste 103.000 de ore suplimentare muncite, dar neplătite, fostul director al Penitenciarului Oradea, comisarul şef Marius Hliban, şi-a „rezolvat”, într-un singur an, 255 ore suplimentare fictive, fiind pontat chiar şi în concediu.
Luptă politică în „patria” secretarului general PNL, viceprimarul îl contracandidează la Primărie
„Stimați cetățeni ai Comunei Dângeni, pentru a clarifica si limpezi situația, vă aduc la cunostință că îmi voi depune candidatura pentru funcția de primar. Din respect pentru dv, colegi și colaboratori consider că trebuie să aveți o informare corectă și necesară.Vă mulțumesc pentru colaborare și încredere”.
Magazin DEVASTAT de botoșăneni! Oamenii s-au călcat în picioare pentru tot felul de lucruri la prețuri ridicole – GALERIE FOTO & VIDEO
Lichidările de stoc sunt foarte pe placul românilor, deși astfel de imagini pot fi observate pe alocuri și în țări mai cu pretenții.
Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim… dar să fie în engleză: O statistică îngrijorătoare la Botoșani
Pe 15 ianuarie sărbătorim și la Botoșani, cu mai mult sau mai puțin fast, Cultura Națională. Se vor recita poezii, se va vorbi frumos despre ceea ce ne definește, despre identitate națională, cultură, limbă.
Pariul lui Florin! Fratele Mihai, europarlamentar până la alegerile locale: Pe experiența mea mă bazez când spun asta
Fratele coordonatorului ALDE Botoșani pare că s-a născut sub semnul norocului, politic și financiar. Pentru a doua oară în două legislaturi consecutive, Mihai Țurcanu ar putea obține un mandat de europarlamentar prin redistribuire.
Milionarul din Botoșani care construiește iar în centrul orașului: blocuri cu spații comerciale și birouri, locuri de parcare, chiar și-un after school
O nouă investiție mobiliară importantă va fi făcută într-o zonă centrală a municipiului Botoșani și îi aparține și de această dată omului de afaceri Tonino Boldea.
Năucitor: Autostrada Moldovei NU poate fi făcută cu fonduri UE, trebuie schimbată legea
La două luni după instaurarea Guvernului Orban, proiectul Autostrăzii Unirii bate pasul pe loc, la fel ca în guvernarea PSD. Finanţarea construirii cu fondurile europene alocate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 „nu este posibilă în condiţiile legislaţiei actuale, iar finanţarea în cadrul următoarei perioade de programare depinde de modificarea legislaţiei, de rezultatele studiului de fezabilitate şi de alocarea financiară disponibilă“.
Loading...
Un taximetrist a transformat Centrul Vechi în stradă, polițiștii de la ”Locală” îi pregătesc niște... puncte – FOTOGALERIE
Anul 2019 s-a încheiat cu un chef de proporții în Centrul Vechi la care nu a intervenit vreo autoritate publică finanțată din banii cetățenilor, iar 2020 începe cu un taximetrist care traversează zona istorică a urbei deși circulația autovehiculelor este interzisă acolo.
Șoferiță moartă de beată prinsă în trafic după ce a vrut să-și salveze mama
O șoferiță a fost surprinsă de oamenii legii beată la volan astfel că a ajuns în fața instanței pentru a depune mărturie cu privire la cele întâmplate.
Scandal în aeroport: Deputatul PSD Răzvan Rotaru acuzat că ar fi amenințat un polițist - VIDEO
Deputatul a fost amendat și a rămas fără permis, însă plângerea penală i-ar putea aduce mult mai multe probleme.
DEZASTRU la accident: 11 răniți, o persoană inconștientă, mașinile distruse  - GALERIE FOTO
În urma accidentului produs în localitatea Gorbănești, pe DN 29 D, 11 persoane au fost transportate la spital.
ULTIMĂ ORĂ: Mașină în flăcări după o ciocnire violentă cu un microbuz plin cu persoane – FOTOGALERIE
Un nou eveniment rutier urmat de această dată de un incendiu a avut loc în urmă cu puțin timp la Botoșani.
Loading...
Cheful s-a revărsat pe holuri! O moldoveancă a dat foc revelionului de la cel mai mare hotel al Botoșanilor – VIDEO & GALERIE FOTO
Restaurantele și sălile de conferință ale Hotelului Rapsodia au fost pline până la refuz în noaptea dintre ani. Solicitările pentru participarea sau organizarea de evenimente au fost atât de mari încât la parter și mezanin nu a mai rămas nici măcar un loc liber.
Paula Seling cântă pentru 2020, o mie de oameni la revelionul Primăriei - VIDEO & GALERIE FOTO
În jur de 1.000 de botoșăneni se află la această oră în zona zero a orașului, acolo unde revelionul organizat de Primărie este deja în plină desfășurare.
S-a semnat contractul! Parc de jumătate de milion de euro, amenajat în municipiul Botoșani
În cadrul conferinței de luni, 30 decembrie 2019, primarul Cătălin Flutur a anunțat că a semnat contractul de finanțare și pentru amenajarea unui loc de recreere pe strada Adrian Adămiu din municipiul Botoșani.
Încă un subprefect pentru Botoșani, partidul pregătește o fostă directoare pentru ocuparea funcției
Ceea ce se vehiculează în mediul politic botoșănean după învestirea noului Guvern și anume faptul că vom avea doi subprefecți și nu unul singur a fost confirmat chiar premier.
Tânăra soție a unui director de instituție publică a vrut să intre în Poliția Locală
A fost o concurență puternică de cinci candidați pentru un post în statul de funcții al Poliției Locale Botoșani, structură aflată în subordinea Primăriei Botoșani.
DOLIU: A murit un actor de la Teatrul Mihai Eminescu - FOTOGALERIE
S-a stins din viaţă înainte de a împlini 67 de ani, lăsând în urmă regrete, tristeţe şi lacrimi pentru un actor care, dincolo de meserie, a ştiut să joace cu sufletul pentru fiecare spectator.
Masoneria a distrus Romania . Numai ca nu stim din ce loja masona face parte dr Enache. MMai sunt si alti medici masoni dar care sunt si pentru populatie.
27 octombrie 2015, 21:16
Eu nu inteleg un lucru -cu de se pierd procesele ? Nu stiti cum sa va aperati ? Nu aveti juristi buni sau vreti sa pierdeti procesele ?
27 octombrie 2015, 13:45
Loading...
Sondaj
Credeți că anul 2020 va fi:
Mai bun decât 2019
La fel ca 2019
Mai rău ca 2019
Declaraţia zilei
„Este ofițer în rezervă, el va candida la comuna Leorda, a fost șef de post în această localitate, soția domniei sale este o doamnă respectată în comunitate. Este agentul agricol din comună și este un om care locuiește în ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.7792 lei
USD
Dolarul SUA
4.2976 lei
CHF
Francul elveţian
4.4485 lei
GBP
Lira sterlină
5.6074 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9023 lei
XAU
Gramul de aur
215.0476 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2454 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4251 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9663 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2954 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1901 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6396 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.