Top News
Transpirații reci la Prefectură: FOCAR de pestă porcină africană aproape de satul Baranca – FOTO&VIDEO

Ședință de urgență convocată la Instituția Prefectului Botoșani, începând cu ora 15:00, luni 11 februarie 2019.

Membrii Comitetului Local de Combatere al Bolilor (CLCB) a fost chemați de urgență la Prefectură la nici două ore de când directorii Direcției Sanitar Veterinare Botoșani au fost informați de apariția unui nou focar de pestă porcină africană.

 

Minodora Vasiliu explică situația cronologic:

 

„În data de 31 ianuarie am fost anunțați de Poliția de Frontieră de la Darabani printr-o adresă, că avem porci mistreți morți pe celălalt mal, în Ucraina. Unul era deja mâncat de câini, vulpi sau șacali, orice, nu putem ști, iar celălalt era întreg. Am luat toate măsurile la nivelul CLCB, s-au dezinfectat toate mașinile care au fost acolo.

 

Astăzi am primit informarea că unul dintre porcii mistreți din partea Ucrainei este pozitiv. Într-adevăr, focarul este în Ucraina dar zona de infectare, supraveghere și protecție este în România. Atunci, suntem obligați să adoptăm un plan de măsuri pentru remedierea posibilităților de pătrundere și în aria domestică”.

 

Focarul de pestă porcină a fost identificat pe malul celălalt al Prutului, la distanță extrem de mică de localitatea Baranca. La acest moment nu sunt impuse restricții abatoarelor din zonă și nici gospodăriilor.

 

Planul de măsuri a fost adoptat în unanimitate de membrii CLCB urmând ca activitatea medicilor veterinari din zonă să fie intensificată pentru prevenirea extinderii focarului și pe teritoriul județului Botoșani. Și vânătorii se află în stare de alertă în ceea ce privește migrația porcilor mistreți.

 

loading...
19 mistreţi omorâţi în zona în care s-a descoperit Pesta Porcină Africană
Zeci de cadavre de porci aruncate la marginile localităților, Direcția Sanitară Veterinară în alertă

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Comună urmărită de blestem la Botoșani, doi primari decedați, al treilea se zbate între viață și moarte
În această comunitate primarii au fost puțini însă cu mandate lungi, cel puțin în cazul a doi dintre ei. Fatidic, există o legătură între aleșii care au păstorit comunitatea și anume că doi deja au trecut în lumea celor drepți iar al treilea se află în stare extrem de gravă și cu pronostic rezervat.
Peste 2.000 de oameni au dat buluc la piscina de la Cornișa: au explodat încasările, se cere ajutorul Poliției Locale
Încălzirea accentuată a vremii a adus cu sine o creștere masivă a numărului de clienți de la Cornișa Aquapark & Sports. În weekend-ul precedent s-a stabilit recordul de încasări de la inaugurarea uriașului complex.
GATA primul Drive de la Botoșani, se comandă deja DIRECT din mașină – GALERIE FOTO
Celebra metodă de comenzi la fast-food efectuate din mașină a ajuns și la Botoșani. Iar totul este pus la punct pentru ca botoșănenii să poată comanda direct din automobil.
Rupere la proiectele ONG-urilor: trei festivaluri de tradiție respinse, mari surprize între proiectele nefinanțate – DOCUMENT
Dacă la secțiunea de sport, comisia de evaluare a hotărât să finanțeze toate proiectele primite, lucrurile au stat cu totul altfel la domeniile cultură, social, educație și protecția mediului.
TRAGEDIE: Un tânăr botoşănean s-a înecat la ştrand: A mers să sărbătorească nota 10 de la ultimul examen- FOTOGALERIE
Incidentul s-a petrecut în această după-amiază, fiind raportat la numărul 112, la ora 13.50.
TRAGEDIE la Botoșani: Bărbat găsit mort în locuință de propria soră
Sfârșit tragic pentru un bărbat din județul Botoșani.
Taverna racilor a vândut... pește la greu în Parcul Cornișa, terasa mai mereu plină până la refuz – GALERIE FOTO
Dacă în luna decembrie, când a poposit pentru prima dată în Botoșani, nu a atras un număr foarte mare de localnici probabil și din cauza frigului, revenită în sezonul estival în oraș, ”Taverna racilor” s-a bucurat de mare succes.
Asalt la piscina de la Cornișa în primul weekend de vară autentică, la trambuline s-a stat la coadă – GALERIE FOTO
Primul weekend de vară veritabilă la Botoșani a arătat cât de doritori sunt botoșănenii de un loc decent pentru îmbăiere. Vremea călduroasă combinată cu ”Taverna racilor” amenajată în cadrul complexului a umplut duminică ștrandul de la Cornișa Aquapark & Sports.
ÎNGRIJORĂTOR: Fenomenul smombie face ravagii în rândul tinerilor botoșăneni, medic: A luat amploare și din cauza ritmului de viață
De multe ori vedem pe stradă botoșăneni, în speță tineri mergând încet, nesigur cu telefonul în mână și căștile în urechi. Această imagine reprezintă în realitate un fenomen care a luat amploare și o recunosc chiar și specialiștii. 
TRAGEDIE sub ape: Botoşăneancă înecată în iaz
O nouă tragedie petrecută duminică dimineaţă la Botoşani.
Poliția Botoșani obligată să renunțe la RADARELE NEINSCRIPȚIONATE, două autospeciale fără semnele MAI vor trebui... deconspirate
Poliţiştii de Rutieră vor avea voie să lucreze cu aparatele radar doar dacă stau într-o maşină inscripţionată şi amplasată la vedere. Astfel au decis deputaţii care au dezbătut proiectul de lege privind modificarea Codului Rutier.
Protipendada la defilare în cimitir: Ștabii Botoșanilor cu ”tancul” pe trotuar, oropsiții cu fundul pe bordură – GALERIE FOTO
Poate nicăieri nu se vede mai bine decât la cimitir diferența dintre bugetarii de frunte ai Botoșanilor și cei în numele cărora primesc salarii uriașe și tot felul de drepturi interzise muritorilor de rând. Ce-i drept, asta însă atât timp cât și unii și ceilalți sunt vii.
Eroii patriei, sărbătoriți ca niciodată: omagiu pe panouri pentru jertfa a 15.000 de botoșăneni, o poezie recitată aproape de lacrimi – VIDEO & GALERIE FOTO
Ca în fiecare an și în 2019 Cimitirul Eroilor de la Pacea a devenit neîncăpător de Înălțarea Domnului. Doar că, spre deosebire de manifestările precedente, cea care a avut loc astăzi a cuprins mai multe elemente de noutate.
Fosta procuroare șefă trimisă la închisoare, Stavără și el; un polițist condamnat, altul achitat
Fosta prim-procuroare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a fost condamnată la închisoare de magistrații de la Târgu-Mureș, acolo unde Raluca Stâncescu, alături de alte trei persoane, a fost judecată sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție.
S-a bătut din nou recordul: Sumă URIAȘĂ plătită de un botoșănean pentru un loc de parcare
O nouă licitație auto a avut loc astăzi, 4 iunie 2019, la Casa Cărții. Iar bătălia a fost una extrem de mare.
Divorț cu scandal: Botoșănean trimis după gratii după ce s-a apropiat de fosta soție, a amenințat-o și i-a distrus ușa
O căsnicie între doi botoșăneni s-a terminat cum nu se poate mai rău. Iar bărbatul a ajuns la închisoare.
Polițiști amenințați și cu uniforma distrusă de două femei ieșite dintr-o mașină, bătăușele trimise la... muncă
Două femei care au atacat un echipaj de poliție din Botoșani și-au aflat pedeapsa la sfârșitul săptămânii trecute.
Nuntă ”Diamond” pornită de dimineață, deputatul Rotaru e naș, șefi de la județ printre invitați – GALERIE FOTO
Dacă politica i-a adus amărăciune săptămâna trecută, măcar are satisfacții în viața personală. Este cazul deputatului Răzvan Rotaru care duminică este naș.
Botoșani, din nou CODAȘ într-un clasament privind tinerii care au ieșit la vot – EXISTĂ explicații
Peste 2,2 milioane de tineri cu vârsta între 18 și 34 de ani au votat la alegerile europarlamentare de duminică. Puțini sunt însă tinerii care au ieșit la vot în județul Botoșani și, vorbim de un nou tip, în care numele județului nostru apare în categoria celor codașe.
Fost comisar al Gărzii Financiare trimis la închisoare pentru că n-a păstrat distanța de fosta soție
Încălcarea unei hotărâri a instanței prin care i s-a trasat un ordin de protecție ar putea avea consecințe nefaste pentru un fost comisar al Gărzii Financiare, aflat în conflict cu fosta soție.
Ase este, toţi erau transpiraţi,se citeşte în ochii lor.Titlu de doi lei.Problema de doi lei.
12 februarie 2019, 11:09
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Sondaj
Unde doriți să organizeze Primăria spectacole?
La Parcul Cornișa
În Centrul Vechi
În Piața Revoluției
La monumentul Răscoalei de la 1907 din parc
În altă parte
Declaraţia zilei
"Este inadmisibil să ai șase parlamentari și să nu fii capabil să pui pe lista prioritară cel mai important obiectiv de infrastructură rutieră ce leagă Botoșaniul de restul țării.  Este inadmisibil să găsești scuze, dâ ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7205 lei
USD
Dolarul SUA
4.1484 lei
CHF
Francul elveţian
4.2506 lei
GBP
Lira sterlină
5.2885 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8737 lei
XAU
Gramul de aur
190.5222 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2276 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4561 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8901 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1482 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1847 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6323 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.