Top News
Ţeapă cu demisia din fruntea PNL, Flutur conduce partidul din „ţările calde”

„Demisia este dată din prima noapte, în faţa colegilor mei”, este afirmaţia pe care Cătălin Flutur a făcut-o pe 21 decembrie 2016, când şi-a anunţat retragerea din funcţia de preşedinte al PNL Botoşani.

Şi-a dat demisia doar verbal

Tot şeful liberalilor declara la acea dată că până de Crăciun se va întruni Biroul Permanent Judeţean pentru a stabili un lider interimar al filialei.
Mâine se împlineşte o lună de când primarul şi-a dat demisia, însă doar… verbal. Şi aceasta pentru că edilul şef nu şi-a mai pus în practică planurile de renunţare la funcţie. Mai exact, Cătălin Flutur a anunţat că demisionează, dar nu şi-a mai şi scris efectiv demisia.
În aceste condiţii, cum nici nu l-a destituit cineva, acesta a rămas în continuare preşedinte al PNL Botoşani.

Concediu de Zilele Eminescu după vacanţa din campanie

Chiar dacă ar dori să organizeze o şedinţă în care să regleze situaţia, liberalii nu o pot face întrucât Cătălin Flutur nu este la serviciu.
Astfel, după ce a plecat în concediu de odihnă în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare, în ianuarie edilul şef a intrat în vacanţă exact în perioada în care Botoşaniul găzduia Zilele Eminescu, unul dintre foarte puţinele momente din an când municipiul reşedinţă este vizitat de un număr atât de însemnat de oameni de cultură de prim rang.
Neoficial, acesta s-ar afla într-o staţiune exclusivistă situată într-o insulă din Oceanul Indian.
Cert este că data întoarcerii din concediu este 26 ianuarie.

Ora exactă… liberală se dă de la Bucureşti

„Cătălin nu şi-a dat demisia la Bucureşti, doar a anunţat şi atât. Deci nu a semnat. Adică, eu nu ştiu să fi semnat un act”,


Costel Şoptică, prim-vicepreşedinte PNL Botoşani.


Senatorul crede că situaţia din fruntea filialei poate fi deblocată pe 28 ianuarie, când ar urma să aibă loc şedinţa Biroului Permanent Naţional al PNL, întrunire de la care se aşteaptă luarea unor măsuri şi cu organizaţia de la Botoşani.


„Dacă îşi depune demisia probabil că va fi numit un interimar. Dar poate fi interimar, la fel de bine, tot Cătălin Flutur. Nu este exclusă o asemenea situaţie. La nivel naţional nu se agreează politica aceasta de demisie din funcţiile de conducere, asta pot să spun cu certitudine”,


Costel Şoptică, prim-vicepreşedinte PNL Botoşani.

Dezastrul liberal favorizat de scorul de la municipiu

Deşi după eşecul de la scrutinul din 11 decembrie liberalii au făcut public că până prin februarie – martie vor avea loc alegeri în toate filialele, deocamdată nu există nici măcar un grafic privind organizarea acestora.
Parlamentarul susţine că, „nu a fost o lipsă de voinţă, ci nu ne-am putut intersecta ca interval de timp” pentru convocarea BPJ-ului.
Cătălin Flutur îşi anunţase demisia după ce unii dintre liberali îi ceruseră public să facă un pas în spate, reproşându-i-se, printre altele, că a plecat în concediu în campania electorală şi că la nivelul municipiului PNL a obţinut doar 19% la alegerile parlamentare, sub media pe judeţ.


FOTO: Bali Activities

loading...

 

Penultimul loc din România!!! Doar două noi cazuri de Covid în ziua când botoșănenii sunt obligați să poarte mască și afară
Hotărârea adoptată vineri de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) prin care începând de astăzi purtatul măștii devine obligatoriu în mai multe zone din municipiul reședință și din județ nu își are susținere tocmai în datele oficiale furnizate de autorități.
ULTIMĂ ORĂ: Masca obligatorie la Botoșani pe pietonale, în stații, piețe, târguri
Autoritățile au făcut anunțul în urmă cu puțin timp. Începând cu 1 august 2020 botoșănenii vor fi obligați să poarte măștile de protecție și în anumite spații deschise. 
Consiliera acuzată de trădare „încolțită” de PSD-iști în plen: Dacă citeam în engleză, cine înțelegea?
Consilierii locali s-au întâlnit joi în ședință ordinară, iar întâlnirea online a fost condusă de Daniela Roșu, cea care a fost exclusă din PSD, dar care a obținut în instanță anularea actului emis de partid.
În plină pandemie, zeci de copii din Botoșani au fost luați forțat de lângă părinți
Într-o perioadă extrem de grea pentru întreaga omenire, mai mulți copii au ajuns în grija statului.
Pe bune sau pe... campanie? Mega proiect de alimentare cu gaze a județului anunțat de vicepremier și senator: Abia aștept ca dl Șoptică să fie președintele CJ
Prezentă marți la Botoșani, viceprim-ministrul Raluca Turcan a făcut publice planurile Executivului de extindere a rețelei de gaze. Aceasta pentru că la data actuală gradul de racordare a locuințelor din România este de numai 32%, procent catalogat drept ”aproape o rușine” de oficialul guvernamental.
Doi soți din Botoșani MORȚI în accident, director „amenințat” cu amendă fiindcă ține procesul pe loc
Sunt mai bine de cinci ani de când doi soți își pierdeau viața într-un cumplit accident rutier în intersecția de la Orășeni Deal. Au rămas în urmă doi copii orfani în timp ce procesul bate pasul pe loc din cauză că dosarul este blocat la București.
ANCHETĂ: Trei întrebări și mai mulți actori botoșăneni, în trei decenii și jumătate de teatru - FOTO
O anchetă începută în anul 1985, de către secretarul literar al Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoșani, este continuată astăzi de publicația Botoșăneanul. Aceleași întrebări, alți actori. Uneori aceeași scenă.
Curs de dezvoltare a creativității, în aer liber, lângă piscină! Zeci de cadre didactice specializate în cadrul unui program european – FOTO&VIDEO
Proiectul lansat în mediul online la finele lunii trecute a intrat în perioada de implementare. Zeci de cadre didactice de la Botoșani au început cursurile de dezvoltare a creativității în cadrul programului ”CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future – Forță de muncă creativă pentru un viitor transfrontalier”.
Un nou SCANDAL în politica botoșăneană un lider local PSD și-a dat demisia din cauza unui liberal care acuză că a fost păcălit de doi parlamentari
Luptele politice în pre-campania electorală aferentă alegerilor locale din septembrie se amplifică.
Loading...
VIDEO din noul autobuz ISUZU care va circula în oraș pentru toți botoșănenii, de săptămâna viitoare – GALERIE FOTO
După numeroase petiții, semnale de alarmă, postări pe Facebook, jigniri, atacuri politice și valuri de revoltă, tramvaiele de la Botoșani devin în sfârșit, istorie.
EXCLUSIV: Social-democrata care nu a intrat în cursa din partid pentru CJ este candidata PSD la președinția Consiliului Județean
Ceea ce Botoșăneanul anticipa încă de luni la ”Ancheta Săptămânii” și anume că nominalizarea pentru obținerea candidaturii la președinția Consiliului Județean din partea PSD nu va fi obținută de vreunul dintre pretendenții înscriși în cursa internă, s-a confirmat între timp.
Suspectul de covid mort în accident rutier, plimbat dezbrăcat prin curtea spitalului: Era inconștient pe targă, doar în lenjerie intimăFOTOGALERIE
Familia lui Florin Caba, botoșăneanul de 42 de ani care a murit în accidentul de la Dealu Mare continuă să se revolte împotriva situației care a urmat evenimentului rutier.
Candidat la Primăria Botoșani cu program electoral din urmă cu 20 de ani, (încă) de actualitate: M-am uitat în jurul meu (la ceilalți candidați) și-am prins curaj VIDEO
Partidul Mișcarea Populară (PMP) – Filiala Botoșani și-a prezentat joi dimineață candidatul pentru Primăria Botoșani, validat de București în data de 20 iulie 2020.
Bărbatul mort în accidentul rutier de ieri SUSPECT de covid, familia plânge la morgă, medicii au chemat Poliția – GALERIE FOTO & VIDEO
Întorsătură dureroasă de situație în cazul bărbatului de 42 de ani care a decedat în urma unui accident rutier care s-a produs ieri, marți, 21 iulie 2020 la Dealu Mare, intrarea în municipiul Dorohoi.
Loading...
ULTIMA ORĂ: Covidul de la CFR Cluj a șutat puternic și în Golofca, fotbalistul a picat la marea testare
Situația devine din ce în mai îngrijorătoare la CFR Cluj! După ultimele testări, s-a ajuns la 10 jucători testaţi pozitiv cu COVID-19.
Povestea fantastică a lui ROC, botoșăneanul matematician care a „dat în mintea copiilor” cu ”Durdulucă în strămoșia Blajinilor” - FOTO
După proză și poezie, scriitorul născut la Botoșani vine acum cu o surpriză care s-ar putea încadra în categoria carte-eveniment.
Imaginea tristă a unui oraș care se (prea)schimbă - FOTO
Locuitorii care de zeci de ani admirau vechea casă și florile care parfumau împrejurimile trec acum triști prin zona care curând va deveni un șantier.
Spălătorie auto din Botoșani EVACUATĂ cu executorul judecătoresc – FOTOGALERIE
O altă sentință judecătorească pusă în executare în cursul zilei de joi, 16 iulie 2020, a fost în cazul unei persoane juridice.
Încă un consilier și-a recâștigat mandatul în instanță, într-un război politic cu Prefectura și două partide
În urmă cu o lună, prefectul Dan Nechifor era acuzat de faptul că s-a grăbit să emită un ordin prin care un consilier local ales viceprimar își pierdea mandatul înainte de termen.
Încă o bombă politică: Vicepreședintele PSD a trecut la Pro România și candidează la Primăria Botoșani
Apropierea alegerilor locale tulbură serios apele politicii botoșănene. După ce ieri candidatul ALDE la Primăria Botoșani s-a retras din cursă, astăzi la Pro România s-a decis schimbarea persoanei nominalizate inițial.
Citesc in presa centrala ca exista un razboi total intre Johannis si PSD. De aici vine intrebarea: pina cind? Cind tara are atitea probleme de rezolvat, pentru ce avem noi nevoie de o asemenea porcarie? Imi vine sa cred ca vechile moravuri ale boierimii romane - cele cu plingerile la Sublima Poarta, actiuni politice ascunse, tradarea intereselor nationaler in favoarea propriilor interese( azi de partid) si chiar lichidarea unor personalitati - revin cu o si mai mare actualitate si virulenta.Cine este in stare sa puna capat unor asemenea moravuri politice de trista amintire???
20 ianuarie 2017, 10:48
flutur cel mai pervers om ...re vinde pe doi lei ...când e vorba de pdleii lui ..
20 ianuarie 2017, 08:47
Ha,ha,ha...Teapa marca Flutur!!!Cam asta ne asteapta in următorii ani. -tepe si concedii luxoase...Încep botoșănenii sa se trezească din adormire...Gogoașa ca e un mare liberal strateg,gospodar,vizionar se dezumfla pe zi ce trece,dar noi rămânem cu țepele...Trist!!!Poate ca ne meritam soarta...
20 ianuarie 2017, 08:27
una gandesc,alta apun si alta fac asta e liberalul
20 ianuarie 2017, 08:23
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Este o zi cu o încărcătură emoțională foarte mare pentru mine. N-am mai trăit asemenea emoții de prin 2012, deci timp de opt ani am fost mai relaxată. Astăzi, toate emoțiile s-au adunat și am să îmi cer scuze pentru ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8359 lei
USD
Dolarul SUA
4.0751 lei
CHF
Francul elveţian
4.4904 lei
GBP
Lira sterlină
5.3679 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8595 lei
XAU
Gramul de aur
268.4712 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2456 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3964 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9313 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0691 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1848 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6491 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.