Top News
Tânăr botoșănean MORT în Italia după ce s-a electrocutat în gară – FOTOGALERIE

Un tânăr botoșănean în vârstă de 20 de ani și-a pierdut viața în Italia .

Florin Cercel avea doar 20 de ani și era stabilit într-o localitate din apropierea Romei. Tânărul a avut parte însă de un destin tragic. În noaptea de sâmbătă spre duminică, 23 iunie 2019 după ce s-a urcat pe un vagon de tren, botoșăneanul s-a electrocutat.

 

Mersese la o bere cu fratele lui și cu niște prieteni, iar la întoarcere s-a urcat pe un vagon de tren. Din nefericire, însă nu și-a dat seama de pericolul la care se expune. Băiatul a atins pantograful şi s-a electrocutat. Din păcate, medicii nu a mai putut face nimic și au declarat decesul. Autoritățile din Italia au deschis deja o anchetă.

 

Între timp rudele și prietenii din Botoșani sunt șocate de cele întâmplate și transmit mesaje de condoleanțe.

Iată câteva dintre ele:

Viața uneori e nedreaptă cu noi ,lovindu-ne pe neașteptate ,plecând ai lăsat o durere imensă atât familiei cât si celor apropiați ,aveai viitorul în fata la o vârstă mult prea fragedă Dumnezeu luându-te la el ,de acolo de sus de printre îngeri si stele  sa ai grija de familia ta veghindu-i mereu si sa le dai putere sa treacă peste toata durerea care este de neacceptat .Drum lin spre cer copile Dumnezeu să te ierte si sa te aibă mereu în paza lui de acolo de unde ești!

 

Sincere condoleanțe familiei!  A fost un om bun!  Un prieten minunat!  Dumnezeu să-l odihnească în pace

 

Încă nu pot crede ca încă o persoană tânără a plecat dintre noi! Rămân amintirile... Dumnezeu sa te aibă in paza LUI! Ne-ai lăsat cu o durere imensă, atât prietenilor cât si părinților!

 

loading...
TRAGEDIE: Tânăr botoşănean, de 19 ani, MORT pe o autostradă din Franţa - FOTO

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
A fost prins! Piromanul care a dat foc mașinilor era beat și se certase cu familia
La câteva zeci de ore după ce a dat foc mai multor mașini din municipiul Botoșani, oamenii legii au reușit să depisteze autorul. Surprinzător, este vorba de un minor, care din primele cercetări reiese că avusese au un confluct cu ai lui și s-a răzbunat pe... automobile.
Transportatorii au distrus cocoașele din intersecția morții: În momentul când ajung cu roțile din spate urcate pe acele cocoașe pun frână
Într-o intersecție predispusă la accidente rutiere grave au fost distruse limitatoarele de viteză.
ULTIMELE pregătiri pentru ridicarea mașinilor, șeful Poliției Locale avertizează: Nu mai este mult
Se fac ultimele pregătiri pentru ca municipalitatea botoșăneană, prin societatea Eltrans, să înceapă activitatea de ridicare a autoturismelor abandonate  sau parcate neregulamentar pe domeniul public.
SURSE: CAUZA probabilă a morții băiatului adus din Franța și luat de la priveghi
Vineri, 5 iulie 2019, la aproape două săptămâni de la cumplitul accident care a avut loc în Franța, cadavrul lui Nicu Mihălăchiuţei a fost repatriat.
Două femei vs un bărbat, luptă pentru o funcție de director la o instituție publică
Actualul ocupant, pe perioadă determinată, a arătat din capul locului că este tehnocrat cu o experiență de peste două decenii în domeniu.
UNICAT! Protestatarii au venit cu o pancartă cu numărul de telefon al șefului CJ și s-au pus pe trimis SMS-uri – VIDEO & GALERIE FOTO
Aflând de faptul că președintele Consiliului Județean se află din nou în concediu la ora protestului, organizatorii mitingului pentru infrastructura Botoșanilor au găsit totuși o cale de a-i transmite mesajul participanților la acțiune.
Poliție, ambulanțe și medici legiști în Parcul Tineretului! O femeie a fost găsită moartă în casă
Oamenii care locuiesc într-un bloc din cartierul Parcul Tineretului au alertat miercuri dimineață autoritățile prin apel la numărul unic de urgență 112.
2.000 de oameni ies în stradă! Copilul de la țară care luptă pentru drumurile județului, apel la botoșăneni: Oameni buni, nu mai fiți eroi pe FacebookVIDEO
În data de 5 iulie 2019 municipiul Botoșani ar urma să explodeze de mașini care vor intra în oraș pentru a lua parte la unul dintre cele mai mari acțiuni de protest anunțate de reprezentanții societății civice.
Mesaje SFÂŞIETOARE pe pagina de Facebook a tânărului de 31 de ani: Alin, de ce ai plecat și ne-ai lăsat cu lacrimi adânci?!
Zeci de mesaje cutremurătoare curg pe reţelele de socializare după ce cunoscuţii tânărului de 31 de ani au aflat tragica veste.
Au rezolvat-o! Ieșenii ne DONEAZĂ șina lor uzată de tramvai pe care nu o mai folosesc
Având în vedere faptul că tipul de șină existent la Botoșani pe calea de rulare a tramvaiului nu se mai fabrică, șefii de la societatea Eltrans au găsit o altă metodă de a face rost de șină din oțel roșu. Au cerut-o pe cea pe care o scot ieșenii de pe străzile lor, pentru a rezolva avariile de la noi.
LICITAȚIE pentru drumul strategic al județului!!! Șefii CJ: Nu vreau să fiu răutăcios dar cred că ne dorim cu toții să vină constructori
Pe 24 noiembrie 2017, în prezența vicepremierului de atunci, Paul Stănescu și a directorului ADR Nord – Est, Vasile Asandei, a fost semnat contractul de finanțare pentru drumul strategic al județului, ce urma să rezolve o mare parte din problematica infrastructurii rutiere județene. Sala a fost plină de PSD-iști mai ales iar momentul a fost intens aplaudat.
PSD-iștii ș-au luat valizele și au plecat spre București, de la inspectori școlari la șefa de la Urgențe – GALERIE FOTO
Social-democrații botoșăneni au plecat vineri la amiază în grup la congresul PSD care a avut loc sâmbătă la București și la care și-au ales noii conducători la nivel național.
Duș obligatoriu, scutece pentru copii, sărituri interzise, OUT cei care nu știu să înoate - REGULI anunțate pentru Parcul Cornișa - VIDEO
Cornișa Aquapark & Sports a făcut publice în pragul unui nou week-end o serie de reguli impuse persoanelor care vor intra la ștrand. Acesta fac parte din Regulamentul de ordine interioară și de utilizare a bazinelor și toboganelor și sunt obligatorii pentru toți plătitorii de bilet.
Firmele vitale ale orașului la un pas de o mare CRIZĂ
O parte dintre societățile comerciale cu capital de stat care funcționează în municipiul reședință de județ, pe partea de servicii publice, se apropie cu pași repezi de o mare criză.
Târg de fashion ”Made in Moldova” deschis la Botoșani: De la rochii de eveniment și pantofi de piele, la lenjerie intimă și lichidare de stoc la genți – GALERIE FOTO
După o pauză de câțiva ani Botoșaniul găzduiește din nou un târg de îmbrăcăminte și încălțăminte. ”Expofashion” a fost inaugurat miercuri la amiază la etajul III de la Uvertura Mall.
PATRU botoșăneni și-au pierdut viața la locul de muncă: MESERIA care le-a adus moartea  
Mai multe persoane din Botoșani și-au pierdut viața în urma unor accidente groaznice la locul de muncă.
Vară fără restaurante la Cornișa! Primăria INTERZICE operatorilor care au câștigat licitațiile să intre în parc vara aceasta
Parcul de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa s-a deschis cu o invazie neașteptată de vizitatori. Administratorii, adică Primăria Botoșani prin Direcția Servicii Publice Sport și Agrement (DSPSA) s-au așteptat la un număr însemnat de persoane, însă realitatea le-a doborât așteptările.
Femeie căzută 3 metri sub pământ după ce s-a prăbușit strada pe care mergea - VIDEO & FOTOGALERIE
Un incident de o gravitate extremă a avut loc joi seara în municipiul reședință de județ. O femeie care mergea spre casă, pe stradă, a căzut într-o groapă extrem de adâncă după ce s-a surpat porțiunea de drum pe care se afla.
VÂNĂTOARE de clădiri: Imobil din municipiu dorit de Primărie pentru un azil de bătrâni
Una dintre clădirile generoase din municipiul reședință de județ ar fi perfectă pentru amenajarea unui cămin pentru bătrânii orașului.
Comună urmărită de blestem la Botoșani, doi primari decedați, al treilea se zbate între viață și moarte
În această comunitate primarii au fost puțini însă cu mandate lungi, cel puțin în cazul a doi dintre ei. Fatidic, există o legătură între aleșii care au păstorit comunitatea și anume că doi deja au trecut în lumea celor drepți iar al treilea se află în stare extrem de gravă și cu pronostic rezervat.
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Sondaj
Unde vă doriți cel mai mult să lucrați?
În sistemul bugetar
În sistemul privat
În străinătate
Nu știu / nu mă intereseză
Declaraţia zilei
„Pe fondul acesta emoțional s-a creat o isterie, la Iași au deraiat două tramvaie săptămâna trecută, nimeni nu a spus nimic. La noi cum se întâmplă acum ceva, imediat, gata comentariile. E adevărat că sunt mai vechi ale ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7340 lei
USD
Dolarul SUA
4.2129 lei
CHF
Francul elveţian
4.2801 lei
GBP
Lira sterlină
5.2448 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9037 lei
XAU
Gramul de aur
191.7344 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2368 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4542 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9618 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2269 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1851 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6339 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.