Top News
Scene incredibile cu femei și copii la sauna unui hotel din buricul târgului: A venit pur şi simplu dezbrăcată & Zece copii la o petrecere - VIDEO

Sauna unui hotel din Botoșani pare să fi ajuns loc de distracție pentru copiii aflați cu mult sub vârsta la care potrivit chiar a recomandărilor conducerii stabilimentului din municipiul reședință ar putea frecventa acest loc. S-a întâmplat inclusiv sâmbătă, când un grup de 10 copii a frecventat centrul SPA însoțiți de o femeie.

”Menţionez că sauna este interzisă sub 16 ani”

În imaginile surprinse la fața locului se vede foarte clar cum țâncii ies în grup din saună, iar unii dintre ei par marcați de experiența trăită în interior.   
„La SPA Belvedere este loc ptr. joacă. Sunt copii 10 ani care fac saună. Te invit la ora 16 (ptr. Că acum este program doar ptr. femei) să faci saună împreună cu copiii altora. Menţionez că sauna este interzisă sub 16 ani”, este mesajul transmis de una dintre persoanele care sâmbăta trecută se afla la SPA Belvedere, care a adăugat că sauna este una de dimensiuni relativ reduse, părându-i-se periculos să introduci zece minori în respectivul spațiu.
Și aceasta în condițiile în care chiar pe pagina web oficială a hotelului se precizează cât se poate de clar că este restricționat accesul copiilor la saună:
”Persoanele care sufera de obezitate, gravidele, copii, persoanele febrile si cei care au o istorie medicala in ceea ce privesc problemele cardiace, cu tensiune prea mare sau prea scazuta, probleme cu sistemul circulator, diabet, boli infectioase, boli dermatologice, boli venerice, deficiente imunitare trebuie sa aiba, pentru propria siguranta, recomandarea medicului inainte de a utiliza echipamentele de la SPA BELVEDERE”.
Persoana care a reclamat ceea ce se întâmplă la Hotel Belvedere ne-a relatat că a sesizat mai întâi un angajat al centrului SPA, care i-ar fi dat un răspuns dezarmant: ”doar nu este prima oară când vin copii aici”. Și culmea, totul s-ar fi întâmplat în intervalul orar rezervat exclusiv femeilor.

”M-am trezit cu prosopul meu pe spatele unui copil”

”Nu mi se pare normal ca un loc de SPA, în care te duci să te relaxezi, să te trezeşti cu un grup de zece copii la o petrecere. M-am trezit cu prosopul meu pe spatele unui copil. D-na recepţionarea mi-a spus că nu e prima oară. Au intrat zece copii, se vede și din imagini. Mi se pare o iresponsabilitate din parte tuturor”, a mai relatat botoșăneancă.
Ea ne-a povestit că aceasta nu ar fi tocmai singura problemă de la centrul SPA de la Belvedere:
”Când era program mixt o d-nă a venit pur şi simplu dezbrăcată. Erau şi bărbaţi”.
”Accesul minorilor este permis doar sub supravegherea unui parinte care isi asuma raspunderea”, mai scrie pe pagina web de la Hotel Belvedere despre centrul SPA. Sâmbătă, din imaginile surprinse la fața locului, reiese că erau zece copii și un singur adult care îi supraveghea.
Un alt centru de acest tip, Aquaris, din alt județ, precizează și mai clar pe site:
”Saunele sunt destinate persoanelor peste 16 ani, copiii sub 16 ani nu pot folosi sauna”.
Botoșăneanul a trimis marți o adresă oficială către Hotel Belvedere în care solicitam precizări referitoare la prezența copiilor la sauna de la centrul SOA, însă până la ora redactării acestui articol nu am primit nici un răspuns.
 

CITEȘTE O POVESTE CU BELVEDERE ȘI DNA:

Aleea fără nume care a făcut peste 5 miliarde lei vechi și care l-a dus pe Flutur la DNA

Coșmar aproape de final: Șefii de la „Drumurile Naționale” anunță asfaltarea sectorului Flămânzi - Copălău – VIDEO
Anunțul a fost făcut de reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, căreia i se subordonează și Secția Drumuri Naționale Botoșani.
Ordin de sus pentru suspendarea lui Mihai Țurcanu din fruntea DSVSA, înlocuitor este și... nu prea
Ziua de vineri, 13 mai 2022, a fost probabil cea mai ghinionistă din toată viața șefului interimar de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA). Vizat de infracțiuni de corupție, i s-a sigilat biroul și apoi a fost adus la serviciu de procurorii anticorupție.
De la matematică și istorie la ”palma adusă situației în care ne aflăm în învățământul românesc”: Este o crimă educaționalăGALERIE FOTO
Un eveniment cultural și deopotrivă științific a avut loc sâmbătă, în Aula Magna a Colegiului Național ”A. T. Laurian”, care a reunit numeroase personalități din Botoșani, dar și din țară și Republica Moldova.
O noapte de mai la muzeu: Botoșănenii au prins gustul vizitelor nocturne, deși o fac doar o dată pe an – GALERIE FOTO
O atmosferă de normalitate, într-un oraș care se pretinde a fi prin excelență cultural. Muzee forfotind de lume, de la prunci în brațele mamei până la bunici purtând cu aceeași eleganță umbrela sau cârja.
POVESTEA descinderilor la DSVSA: Mihai Țurcanu acuzat că ar fi forțat două angajate să favorizeze o firmă la o licitație
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 13 mai 2022, față de inculpatul Mihai Țurcanu, se anunță într-un comunicat de presă.
SURSE: Doi șefi din Inspectoratul Școlar schimbați din funcție, ministrul ar fi semnat ordinul
Inspectorii școlari generali adjuncți de la Botoșani ar fi fost deja schimbați prin ordin al ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu.
De la 19 ani la 7 și jumătate: Magistrații au admis apelul șoferului care a dat cu mașina peste un bărbat din Centrul Vechi - N-a mai vrut să-l omoare, l-a izbit fără să vrea
Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de inculpatul Vasile Gologan, autorul accidentului care a avut loc pe 23 august 2017 în zona Luceafărul din Centrul Vechi și care a provocat ulterior mișcări de stradă. Magistrații botoșăneni au schimbat fundamental hotărârea Tribunalului Botoșani.
Scandal la ridicarea cu Poliția a unui BMW: Șoferul avea permisul suspendat, a făcut accident și a plecat mai departe – FOTOGALERIE
La câteva ore după producerea accidentului din bulevardul Mihai Eminescu, acolo unde un BMW a lovit un copil de șase ani, polițiștii botoșăneni au reușit să identifice automobilul.
Instituțiile de la Botoșani dau startul examenelor pentru angajările pe repede înainte din pandemie, puzderie de posturi în joc
În perioada pandemiei s-au făcut numeroase angajări fără concurs în spitale și în alte instituții aflate în prima linie precum Direcția de Sănătate Publică (DSP) sau Serviciul Județean de Ambulanță (SJA).
Loading...
”Iona”, un spectacol fără gong la Teatrul ”Mihai Eminescu” Botoșani
Publicul intră în sală direct în ”Iona”, simte cu Iona, așteaptă cu Iona. Întunericul din sală îi cuprinde deopotrivă pe actor și pe spectator, de aceea și călătoria se face împreună, mai bine de 70 de minute, până la finalul cu aplauze.
Între vers și Dumnezeu, poetul de la strana bisericii: O mică rugăciune pentru odihna sufletului săuFOTO&VIDEO
”Sunt un ins obişnuit, poate puţin cam retras…”, spunea despre sine poetul care le-a cântat îngerilor, dar s-a prăbușit sub propria suferință.
Fata doborâtă de o boală nemiloasă, cazul care l-a marcat pe omul ce a strâns milioane pentru cei grav bolnavi: Plângea pentru bolnavi și nevoiași și se ruga neîncetat, chiar dacă durerile erau greu de dus pentru un om - VIDEO
De peste un deceniu Vlad Plăcintă derulează campanii umanitare prin intermediul Asociației ”Salvează o Inimă”. A strâns astfel aproape 15 milioane de euro, bani care au schimbat destinele a sute de oameni.
Meci nebun pe Municipal! FC Botoșani pierde cu Dinamo, cinci goluri și o eliminare cum rar se poate vedea - VIDEO
FC Botoșani nu a reușit să învingă pe Dinamo într-un meci ce a contat pentru etapa a opta a din play-out.
Sute de elevi botoșăneni cu alocațiile tăiate după chiul masiv de la ore
La nivelul județului Botoșani sunt peste 5.800 de beneficiari ai alocației pentru susținerea familiei.
Loading...
Ada Macovei aproape ”exmatriculată” de la Inspectoratul Școlar, adversarii politici și din sistem au făcut coadă să o „ajute”
Șefa educației botoșănene ar urma să fie schimbată din fruntea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) într-un viitor nu foarte îndepărtat.
PERIPEȚII periculoase! Un tânăr cu alcoolemie aproape de comă a distrus spațiul verde de la Cornișa – CE s-a găsit în mașină – FOTOGALERIE
1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat a indicat aparatul alcooltest și dublu în sânge după prelevarea probelor biologice, la spital.
A treia oară cu noroc: Maternitatea Botoșani are în sfârșit preot nou – la CÂT ajunge salariul
Concursul a fost finalizat în luna aprilie fiind înscris pentru acest post un singur candidat.
Copil cu Asperger în Botoșani: Tu pui întrebarea și tu găsești răspunsul / Întreabă-te ce vrei tu și scrie o poezie despre răspunsul tău - FOTO
Are 13 ani și este autist. Realitatea noastră și realitatea lui se ciocnesc uneori, prezentul nostru îl răstoarnă pe al lui. Unui autist îi impunem reguli pe care noi înșine nu le recunoaștem, unui copil cu Asperger îi punem eșecurile pe seama sindromului, iar succesele i le contabilizăm la capitolul ”achiziții”, drept rezultat al muncii unor specialiști mai mult sau mai puțin prezenți.
LIBERTATE! Târg la Botoșani, mii de botoșăneni au dat năvală la animale, paradă de berbeci, discursuri sau absenți de marcă – GALERIE FOTO
Cei doi ani de pandemie au îngrădit aproape total activitățile în aer liber de genul festivalurilor, concertelor sau târgurilor de orice fel.După ce România și Botoșani au revenit la viața dinainte, pofta oamenilor pentru distracție s-a resimțit astăzi, la Popăuți.
Ce nu s-a putut pe timp de pace se face în război: Guvernul Ucrainei a aprobat deschiderea Vămii Racovăț – Diakivți
În cadrul ședinței de Guvern, miniștrii din Ucraina au aprobat deschiderea punctului de trecere a frontierei Diakivți – Racovăț.
Sondaj
Ar trebui introduse uniformele școlare obligatorii?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Avem o creștere indiferent de fluctuație, veniți, plecați, pensionați, o creștere cu contract de muncă de 22 de medici. Și să nu uităm că mai avem în continuare concursuri în derulare. Avem două posturi la ATI, concursul ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9477 lei
USD
Dolarul SUA
4.6725 lei
CHF
Francul elveţian
4.8048 lei
GBP
Lira sterlină
5.8325 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6467 lei
XAU
Gramul de aur
277.4633 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2453 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2864 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3027 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6568 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2006 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6648 lei
Vremea
astăzi
Botosani
19.2 o C
Dorohoi
17.4 o C
Bucecea
18.8 o C
Darabani
16.8 o C
Saveni
17.7 o C
Ştefăneşti
20.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.