Top News
S-a făcut primul pas: USR a câștigat zdrobitor cursa cu PLUS pentru organizația municipală – ECHIPA aleasă

După fuziune, Uniunea Salvați România (USR) și Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) se află în plin proces de alegeri.

Lupta Gheorghiță vs Apetrei a dat cu minus pentru fostul PLUS

 

Au fost desemnați președinții filialelor comunale, iar în weekend s-a ajuns la etapa stabilirii noii conduceri a Organizației Municipale USR Botoșani. Alegerile au avut loc timp de două zile, respectiv în zilele de vineri și sâmbătă, în intervalul 10:00 - 20:00, la sediul USR din Calea Națională. 

 

Pentru funcția de președinte Marcel Gheorghiță a avut un singur contracandidat, din partea fostului PLUS, care nu a reușit însă să obțină voturile necesare pentru a fi ales. Celălalt candidat, Ciprian Apetrei a fost votat de doar 76 de persoane față de Marcel Gheorghiță, care a adunat 208 voturi. De altfel și cele două funcții de vicepreședinte au rămas tot la USR.

 

„După votul celor 298 de membri USR și PLUS prezenți la urne, domnul Marcel Gheorghiță a fost reales ca președinte al filialei locale USR Botoșani”,

a scris Ady Hobjilă într-un mesaj public

 

Echipa de conducere a Organizației Municipale a USR Botoșani este următoarea:

 

- Raluca Curelariu (vicepreședinte) - 193 voturi

- Tudor Sîrbu (vicepreședinte) - 186 voturi 

- Mihaela Crețu - 182 voturi

- Tiberiu Maxim - 166 voturi 

- Doru Burlacu - 163 voturi 

- Dorin Vlas - 163 voturi 

- Cătălin Ursu - 161 voturi 

- Florin Nechifor - 155 voturi 

 

Comisia de Arbitraj

 

- George Balan

- Adrian Culică

- Carmen Gheorghiță

 

Cenzor

- Ana Meda Florea.

 

Mandatele reprezentanților care fac parte din structura de conducere sunt pentru o perioadă de patru ani. 

 

Se apropie „bătălia” cea mare

 

Urmează alegerile pentru Organizația Județeană a USR care este disputată de Andrei Drancă și Magda Oleniuc.

 

Sunt programate a avea loc în perioada 25 – 26 iunie, fiind așteptați la vot peste 100 de membri delegați cu drept de vot. În cazul în care nu va exista prezență de 50%+1, alegerile vor fi amânate pentru intervalul 25 - 26 iunie 2021. În cadrul acestei sesiuni de alegeri vor fi desemnați membrii Biroului Județean și președintele Filialei Județene USR.

 

loading...
Andrei vs. Magda, duel de zile mari în USR-PLUS pentru șefia partidului la Botoșani
Nu ai dat bani, nu votezi – DECIZIE de ultimă oră înaintea alegerilor din PNL Botoșani 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
FOTO & VIDEO Sute de credincioși, uniți în jurul Sfintei Cruci: Părintele protopop - Și conducătorii țării trebuie să-L asculte pe Dumnezeu
Sute de botoșăneni au luat parte marți seară la slujba religioasă oficiată lângă Monumentul Sfintei Cruci.
Campioana olimpică Simona Radiș și vicecampionul Mugurel Semciuc, premiați „acasă” în codrii lui Eminescu sub privirile legendei vii, Elisabeta Lipă – VIDEO & GALERIE FOTO
Locația aleasă pentru acest eveniment dedicat performerilor și performanței din sport a fost insula micuță de pe Lacul de la Ipotești, apa înconjurată de codrii care i-au fost sursă de inspirație poetului nepereche Mihai Eminescu în operele sale lăsate moștenire oamenirii.
FOTO & VIDEO „Noapte Albastră” pe Pietonalul Unirii: Gabriel Cotabiță, concert de excepție în fața publicului numeros - Pentru mine, Botoșani este un loc special
Festivalul Culturii și Patrimoniului organizat de Asociația B-Right Media în cadrul unui proiect transfrontalier se încheie cu un recital marca Gabriel Cotabiță.
Venit în campanie la Botoșani, Dan Barna a primit … usturoi de Copălău să alunge spiritele rele din Parlament – FOTO & VIDEO
Liderul USR-PLUS, Dan Barna, a ajuns duminică la Botoșani unde a participat la o întâlnire cu membrii partidului.
Festivalul de pe Unirii a început la... atelier, vin două zile de concerte și o... ”Noapte albastră” – GALERIE FOTO
Festivalul Culturii și Patrimoniului organizat de Asociația B-Right Media în cadrul unui proiect transfrontalier a debutat vineri după-amiază pe Pietonalul Unirii cu ateliere de artizanat.
Audiențe cu peste 50 de botoșăneni la Primărie, de la locuințe sociale la copii care aruncă cu roșii, găini la bloc sau pisici care zgârie mașini – VIDEO
Săptămâna acesta primarul orașului a avut zi de audiență, situație care se petrece o dată pe lună. Din partea botoșănenilor interesul a fost unul extrem de crescut, fiind înscrise pe listă pentru a-și prezenta problemele, peste 50 de oameni.
Fenomenul care îngrijorează la Botoșani: Adolescenți „în prăpastie”, tentative de suicid cu supradoză de pastile
Tot mai mulți adolescenți suferă de depresie, iar din nefericire unii dintre ei ajung la spital după tentative de suicid.
„REFORMA” lui Cîțu: Botoșănean numit șef peste toți prefecții din România
După ieșirea USR-PLUS de la guvernare, premierul Florin Cîțu a lansat o campanie de „curățenie” în instituțiile publice unde membrii acestei formațiuni ocupau posturi.
”Blestemele câștigătorilor la Loto”: Un botoșănean a făcut infarct după marea lovitură, altul a murit în mașina cumpărată din banii primiți de la loterie
Câștigurile ușoare, precum cele de la Loto, de cele mai multe ori se duc exact așa cum apar. Dar nu este numai asta. Mai ales după revoluție s-a creat un soi de legendă a blestemelor căzute asupra celor care au câștigat de fiecare dată la Loto. Cazurile sunt nenumărate, și majoritatea cu motive inexplicabile, de cele mai multe ori.
Loading...
REACȚII după tragedia de la Mall, cunoscut medic despre METODA care l-ar fi putut salva pe bătrânul mort sub privirile a zeci de oameni
La sfârșitul săptămânii trecute, un bătrân s-a stins din viață la mall sub privirile a zeci de oameni. Venise să ia masa, însă s-a înecat cu o bucată de carne. Medicii ajunși la fața locului nu l-au mai putut salva.
Două zile de spectacole pe Pietonalul Unirii în cadrul unui proiect european, de la Gabriel Cotabiță la artiști locali și din Republica Moldova – PROGRAMUL
Vara a trecut, spectacolele continuă însă. La sfârșitul acestei săptămâni pe Pietonalul Unirii va avea loc Festivalul Culturii și Patrimoniului, manifestare organizată de Asociația B-Right Media în cadrul unui proiect transfrontalier.
Șefii de la Eltrans „plâng” deja de dorul tramvaielor: A fost o mare sărbătoare pentru toți
O raritate din partea reprezentanților societății de transport public local, emiterea de comunicate de presă. Se întâmplă doar în apropierea sărbătorilor de iarnă sau pascale, când este anunțat programul după care se circulă în zilele libere.
O lansare de carte inedită cu eroii în sală, alții își odihnesc veșnicia în paginile autoarei: Trebuie să avem respect față de cititorii noștri / Cea mai mare onoare să scrie un om despre mine!GALERIE FOTO
O carte-omagiu despre oameni și locuri, o lansare care a avut loc în prezența unora dintre eroii a căror poveste se înșiră fermecător în paginile autoarei.
Galeria Nordului: Eveniment unic în spațiul botoșănean, oamenii veniți din toată țara pentru bucuria Întâlnirii GALERIE FOTO
A fost din nou muzică, a fost din nou lume multă în Nord. Festivalul inițiat la Darabani de Ștefan și Alexandru Teișanu a devenit un fenomen cultural ce nu mai poate fi ignorat, chiar dacă autoritățile întorc de o vreme privirea în altă parte atunci când le ajunge înainte o propunere de finanțare. Și nu e de mirare. Festivalul Nordului nu este o promenadă politică, nici desfășurare de artiști mediocri pe tăpșan.
Loading...
Se coace o schimbare la vârf în Prefectură, s-a făcut anunțul: Se pregătesc hotărâri de guvern pentru demitere
Președintele încă în funcție al PNL a făcut public sâmbătă, în județul Hunedoara, că la Guvern se pregătesc hotărâri pentru demiterea prefecților și subprefecților USR-PLUS.
De lângă șefa CJ, un primar de oraș a cerut eliminarea Consiliului Județean din PNI-ul care a rupt coaliția: De ce să consume din bugetul nostru? - GALERIE FOTO
Programului Național de Investiții (PNI) ”Anghel Saligny”, care a provocat ruperea coaliției guvernamentale, a provocat dispute inclusiv la Botoșani. Și asta chiar înainte ca PNI să ajungă pe masa Executivului.
Ada Macovei nu mai vrea în școlile botoșănene profesori agresivi și care țipă la elevi: În sistem trebuie să rămână doar cei care iubesc cu adevărat meseria aceasta
După ce a condus Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Botoșani în perioada 2009 – 2012, Ada Macovei a revenit la conducerea instituției cu o nouă echipă dar și cu dorințăde reformare.
MINUNEA răsărită în curtea bisericii din mijlocul orașului: E o mare bucurie / Vin mulți și fac fotografii GALERIE FOTO
În centrul orașului, un preot a creat o adevărată oază de bucurie pentru copii și părinți deopotrivă. Și asta pentru că, pe lângă împărtășirea cu cele sfinte, părintele nu contenește să își surprindă enoriașii cu tot felul de ”copilării” duhovnicești.
Primarul a vrut să-și deschidă birou în Centrul Istoric: Îmi dați voie să fiu acolo în fiecare zi? Fostul edil: Să vă uitați la statuie
Unul dintre proiectele aflate în dezbatere în ședința ordinară de luni, 30 august 2021, a făcut referire la un spațiu din Centrul Istoric al municipiului.
Politica Nordului: Darabani, locul în care muzica unește ceea ce pandemia desparte - GALERIE FOTO&VIDEO
Ediția a opta a Festivalului Nordului a adus din nou la Darabani public din toată țara, iubitori de muzică sau pur și simplu oameni care profită, după anul de pandemie, de orice prilej care îi face fericiți.
Partidul intra pe mâna trădătorilor și fripturistilor. De la m...e PSD au ajuns la I ...LOVE PSD. După ciolan, fără mandat de la partid și trădând colegii și partidul.
22 iunie 2021, 10:27
Avem echipa !, Avem valoare ! suntem cei mai tare din parcare si am zdrobitt tot ce ne-a stat in cale. Urmeaza mici ajustari in functiile detinute, incepem cu este normal cu Piata Revolutiiei, avem nevoie acolo de un om onest, de incredere, nu unul care sa bata palama cu PNL din prima zi de la numirea in functie. Zilele sunt numarate, te vor ajunge din urma doamna toate scenetle realizate pentru a ajunge la etajul i, dar se cam strange lantul si in curnad vei fi exclusa si din partid, probabil la urmatoare sedinta. Multumim pentru colaborare, esti libera sa te dezvolti ca un adevarat antreprenor de succes. Daca pleci te rugam sa pleci cu tot cu gasca ta de traseisti valorosi.
22 iunie 2021, 08:49
Avem echipa !Avem valoare! sunem cei mai tari din parcare si am zdrobit tot ce ne stattea in cale, urmeaza moco schimbari din functii, vizata normal institutia din Piata Revolutie, avem nevoie ocolo de un om onest, cu atitudine, nu care sa fac ajocul dubios a celor din
22 iunie 2021, 08:44
Adevaratul si singurl castigator din aceste alegeri este domnul profesor Ciprian A petrei. Bravo Ciprian ti-ai asumat un rol greu , cel de lider in adevaratul sens al cuvantului, ai lupta pana la capat cu tradatori din propriul partid care au batut plama in secret cu useridti, ai demascat la timp neregurile din timpul alegerilor, si surpriza chiar ai primit mai multe voturi de cat duamna presedinte, chiar si unu in plus conteaza. Respect pentr singur memebru din partid cu principriicare uraste minciuna si o sa lupte tot timpul sa denunt jocurile de culise practicate de cei dou consilieri useristo pesedisti.. Pentru noi tu esti adevaratul castigatior, toate voturile primite de tine sunt reale si meritate.
22 iunie 2021, 08:42
Rusinica! Rusinica ! da s-a facut primul pas psre fraudarea alegerilor, incepand cu modul de votare total transparent si terminand cu numaratoare voturilor, unde dupa trei numartori consecutive inca nu se stia cate voturi sunt uin urna de lista de votanti era clara, lipsa unui buletin de vot duce la anularea a;agerilor chiar si in Congo, dar la noi nu, totul e bn cand Marcel and company si au asumat liste doar cu fostii membrii USR. uN BIROU FOPRMt din oamenii fara nici un fel de xperineta poate doar la ridicat halba de bere, acesti memebrii vor sa faca administratie dar ei nu stiu nici macar ca avem un Cod Administrativ, ne cer sa ii lasam sa invete dar ce sa invete si de la cine, de la Raluca, godziila de Botosani si Maricel firicel .
22 iunie 2021, 08:36
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
starshiners.ro%20
Sondaj
Cine are dreptate în conflictul PNL - USR-PLUS?
PNL
USR-PLUS
Nici PNL, nici USR-PLUS
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
Eu am fost dintotdeauna liberal și nu am ascuns chestiunea asta. Și vreau să vă spun că astăzi demonstrăm încă o dată că indiferent de culoarea politică suntem împreună pentru a dezvolta această piață de weekend....
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9473 lei
USD
Dolarul SUA
4.1999 lei
CHF
Francul elveţian
4.5309 lei
GBP
Lira sterlină
5.7880 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8197 lei
XAU
Gramul de aur
238.6026 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2382 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4085 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0693 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3177 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1955 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6653 lei
Vremea
astăzi
Botosani
11.6 o C
Dorohoi
9.7 o C
Bucecea
10.1 o C
Darabani
8.9 o C
Saveni
9.9 o C
Ştefăneşti
11.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.