Top News
Peste juma' de miliard locul de parlamentar la Botoșani - Ăsta este votul pe liste: bani mulți

Dacă la social-democrați și mai ales la liberali este mare aglomerație pentru Parlament, la o formațiune politică ce părea a fi pe val nu există deocamdată nici un doritor.

Dacă ALDE cere 14.000 de euro de la un candidat...

Și aceasta nu atât din cauza eșecului de la alegerile locale, ci din pricina condițiilor financiare drastice impuse de conducerea centrală.
Alianța Liberalilor și Democraților cere donații de 10.500 de lei de la filiale pentru fiecare candidat și 63.000 de lei de la fiecare membru care vrea să fie senator sau deputat. Deciziile au fost luate în cadrul reuniunii grupurilor parlamentare ale ALDE, care au avut loc la Neptun în primele zile din septembrie.
Mai exact, fiecare candidat trebuie să contribuie cu 14.000 de euro, iar aparte de asta organizația județeană este nevoită să vireze câte 2.300 de euro pentru fiecare pretendent la Parlament. Cum lista completă include patru candidați la Senat și opt la Camera Deputaților, rezultă că efortul financiar total s-ar ridica la 168.000 de euro, respectiv 27.600 de euro.
În aceste condiții ALDE Botoșani nu a primit nici o cerere de intrare în cursa pentru Parlament.


”Asta cu banii a fost mai mult o speculație a presei, așteptăm săptămâna viitoare să primim precizări de la centru”,


Gheorghe Iacob, copreședinte ALDE Botoșani.


Oricum, după ce la locale ALDE nu a reușit să intre nici în Consiliul Județean și nici în Consiliul Local Botoșani, unde echipa condusă de Gabriel Atudoroae a suferit un eșec total, sediul formațiunii s-a cam pustiit, foarte puțini dintre liderii organizației mai fiind văzuți pe la partid.

Scoruri scumpe și la PNL

Și la PNL Botoșani aspectul financiar este cât se poate de important în stabilirea candidaților la Legislativ. Unul dintre liberaii care au intenționat să intre în cursa pentru parlamentare a renunțat după ce i s-a comunicat ”scorul”: 50.000 de lei ”pentru că partidul are datorii”. După ce a aflat suma pe care ar trebui să o verse organizației și-a luat gândul de la candidatură.
”Ăsta este votul pe liste: bani mulți”, a recunoscut unul dintre actualii parlamentari liberali. Acesta a acceptat că pretendenții la Parlament trebuie să cotizeze serios pentru un loc pe liste, făcând trimitere și la legislația în vigoare, potrivit căreia fiecare candidat poate contribui cu 63.000 de lei.
”Poate nu o să cerem la toți suma maximă prevăzută de lege, dar cei de pe locurile eligibile trebuie să dea atât fiindcă altfel nu mai scoatem la alegeri nici măcar ceea ce ni se cuvine”, ne-a spus unul dintre liderii PNL Botoșani.
Nu tuturor aspiranților la un mandat de senator și deputat li s-ar fi comunicat sumele pe care le comportă o candidatură și tocmai pentru a nu avea surprize neplăcute, în sensul retragerii unor membri deja desemnați ca și candidați, s-a convenit ca din 22, câți au intrat în cursă, Comitetul Județean Executiv să desemneze într-o primă etapă 14 persoane, deși legea prevede 12 pentru lista completă.

Dincolo de toate acestea, conducerea centrală a comunicat filialelor județene că trebuie să contribuie cu câte 10.000 de lei pentru fiecare candidat, mai exact să vireze 120.000 de lei conducerii centrale pentru alegerile parlamentare.

Secretomanie și pe bani la PSD

La PSD Botoșani problema banilor pentru Legislativ este una la fel de neclară ca întreaga procedură de desemnare a candidaților. În condițiile secretizării fără precedent în ultimele două decenii a cursei interne pentru alegerile parlamentare, care i-a pus pe unii social-democrați în situația penibilă de a afla din presă numele colegilor de partid aspiranți la un mandat de senator sau deputat, chestiunea financiară este la fel de încețoșată.
”Nu ni s-a spus nimic de bani”, a afirmat unul dintre PSD-iștii intrați în cursă, în timp ce un altul susține că se așteaptă precizări de la Autoritatea Electorală Permanentă prin care, asemeni alegerilor locale din acest an, să se menționeze foarte clar cât are dreptul să cheltuiască fiecare candidat.

loading...
EXCLUSIV: PSD-iştii s-au înscris în mare secret pentru Parlament cu o bombă de proporţii - LISTA
22 de liberali vor în Parlament, unul a dispărut subit – LISTA

 

Învățătoarea de la Botoșani care și-a adus pisica proprie la ore pentru copiii de la clasă – GALERIE FOTO & VIDEO
Este una dintre cele mai iubite cadre didactice de la Școala Gimnazială nr. 10 din municipiul Botoșani și la fiecare patru ani de zile, pentru clasa ei se face o adevărată listă cu copii ai căror părinți o doresc să le fie dascăl. Mulți sfârșesc dezamăgiți pentru că efectivul elevilor din clasă se oprește la 30.
Botoșănenii, uniți și în acest an în jurul Sfintei Cruci: Aici este cu adevărat catargul corabiei în care trăim, în care ne rugăm lui Dumnezeu – GALERIE FOTO
Cu flori, crenguțe de busuioc și lumânări aprinse în mâini, pitind șoapta rugăciunii sub mască, botoșănenii au ieșit și în acest an să dea mărturie de credință și să își rostească din nou încrederea în puterea Sfintei Cruci.
Primarul, poziție ȘOC la proiectul de milioane de euro al lui Tincu din Centrul Vechi: Este și pentru mine halucinant - VIDEO
Edilul șef are o atitudine surprinzătoare față de investiția pe care consilierul social-democrat Mihai Tincu dorește să o realizeze în Centrul Vechi și care este blocată de câteva luni în Consiliul Local.
Deschidere de an școlar în pandemie: Elevii cu măști în loc de flori, au venit la cursuri pe rând, direct în clase, pauze luate prin rotație – GALERIE FOTO & VIDEO
Un nou an școlar cu totul atipic și cu o serie de premiere care vor bulversa sistemul până când vor fi acceptate și respectate de toți factorii implicați în procesul educațional. Ziua de 14 septembrie a anului pandemic 2020 nu a semănat deloc cu celelalte deschideri de an școlar.
În numele Tatălui: Performanța românească în vreme de pandemie și povestea mai puțin știută a botoșăneanului de AUR - GALERIE FOTO
Nu a alergat pentru premii, nici pentru glorie. Dar are parte și de premii, și de glorie. Pentru tânărul botoșănean, linia de sosire nu înseamnă și finalul cursei, pentru că dincolo de competiție, podium, performanțe se mai află ceva: dragostea nemărginită pentru tatăl său.
Un candidat promite să vândă toate mașinile Primăriei Botoșani: Unii vor primar ca să aibă o mașină
Una dintre cele mai inedite promisiuni din campania electorală pentru alegerile locale din 27 septembrie aparține candidatului Partidului Mișcarea Populară la Primăria Botoșani.
Se redeschid școlile! CreaFuture a finalizat și al doilea curs de dezvoltare a abilităților, cadrele didactice duc jocurile la elevi – FOTO&VIDEO
A doua serie de 20 de cadre didactice cursate în cadrul CreaFuture a terminat cu succes cursul de dezvoltare a creativității și abilităților de viață.
REVOLTĂ la grădinițe înainte de noul an școlar! Părinții acuză că le sunt trimiși copiii acasă la jumătatea zilei: Ne-am epuizat concediile în starea de urgență
Cu două zile înainte de începerea noului an școlar în rândul părinților de la Botoșani s-a născut o stare de nemulțumire. Mai ales a celor care au copii înscriși la grădinițe și care au fost anunțați că, deși unitatea a adoptat scenariul verde, timp de două săptămâni din lună, preșcolarii vor fi trimiși acasă la amiază.
Botoșănenii au băut pe rupte în pandemie, sute de persoane la spital: LUNA în care femeile au petrecut cel mai mult
Chiar și pe pandemie, sute de botoșăneni au băut peste măsură astfel că au avut nevoie de îngrijiri medicale. De altfel, statisticile arată că mai mult de 50% din populație consumă alcool. 
Loading...
S-a pensionat una dintre cele mai experimentate directoare de la Botoșani
Încă un șef de instituție iese din activitate și merge la pensie.
Victor Ponta, declarație la Botoșani despre alegerile locale: Va fi o nebunie. Un dezastru VIDEO
Prezent la Botoșani, Victor Ponta, președintele Pro România a abordat mai multe teme de actualitate, în contextul vizitei electorale pentru mobilizarea propriilor membri de partid.
Din nou la piscină!!! O nouă săptămână, noi participanți, același curs de creativitate și dezvoltare a abilităților de viață la CreaFuture – FOTO&VIDEO
Gazdele sunt aceleași, actorii principali s-au schimbat. Asociația B-Right Media și partenerii mai fac un pas în implementarea proiectului ”CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future – Forță de muncă creativă pentru un viitor transfrontalier”.
Amfiteatru, soare, plăcinte și muzică populară la vizita liderului național al PMP, la Botoșani: Vom fi a treia forță politică– VIDEO&FOTOGALERIE
Eugen Tomac, președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), a efectuat duminică, 6 septembrie 2020, o vizită electorală la Botoșani cu scopul de a mobiliza oamenii pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020.
PSD-iștii au luat cu asalt Parcul Primăriei și au lansat un program după modelul Gabrielei Firea – GALERIE FOTO
Social-democrații botoșăneni au lansat astăzi în prezența șefului partidului, Marcel Ciolacu, un program pentru susținerea natalității. Practic, este un program preluat după modelul primarului din capitală, Gabriela Firea.
Loading...
100 de lei 10 minute! Bani oferiți botoșănenilor care stau lângă stadion pentru o „bucățică” live din posibilul meci cu Tottenham
Tragerile la sorți pentru tururile preliminare din Europa League și prezența echipei FC Botoșani printre formațiile participante ar putea aduce primul moment cu adevărat istoric în fotbalul românesc dar mai ales cel botoșănean.
Director economic nou la Spitalul de Pneumoftiziologie, două doamne fac echipă în fruntea unității
Spitalul de Pneumoftiziologie din subordinea Primăriei și Consiliului Local Botoșani are echipă nouă de conducere de la începutul lunii septembrie.
Sediul unei instituții din centrul orașului Botoșani a intrat în reparații, clădirea este monument istoric – GALERIE FOTO
O clădire aflată pe lista monumentelor istorice din zona centrală a municipiului Botoșani a intrat în reparații.
REFORMĂ la Inspectoratul Școlar, doi inspectori printre care o soră de deputat se întorc la catedră, zece nume noi – LISTA
Ministerul Educației și Cercetării a transmis astăzi către Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Botoșani două adrese: una cu încetarea detașării în interesul învățământului pentru un număr de 17 inspectori școlari. O a doua cu aviz pentru detașarea în interesul învățământului pentru anul școlar următor, în cazul a 25 de inspectori școlari.
TRAGEDIE în Italia! Un băiat de 17 ani originar din Botoșani, mort într-un cumplit accident – FOTOGALERIE
Durere, lacrimi și întristare la Eboli, în regiunea Campania, unde rudele, prietenii și colegii îl plâng pe Domenico Ahanzei, tânărul român de numai 17 ani care joi, 27 august, a avut un accident în timp ce se deplasa cu scuterul său.
O funcționară de la AJOFM vrea primar: Știu că pot să fac multe lucruri frumoaseFOTOGALERIE
Dacă majoritatea funcționarilor publici stau departe de politică, unii și din cauza constrângerilor legale, în comuna Tudora a intrat în cursa pentru postul de primar tocmai o persoană din această categorie a lucrătorilor la stat.
De fapt nu calitate si corectitudinea omului conteaza , important cine dispune de bani ches si totodata ca sa se gaseasca pe un post eligibil mai trebuie sa cotizeze cu sume fabuloase daca mai ese si parlamentar , si atunci apar peste noapte independenti in parlament. Pentru un asemenea post de parlamentare se fac imprumuturi ,se vand case se cauta bani la negru , nui o noutate se practica de mult chiar sin perioada interbelica . De aceia am devenit o colonie a UE si a americanilor toti cei care sau perindat pe la guvernare si prin parlament nau cautat decat sasi umple desagile sa-si asigure un trai decent cat despre tara cei mai intereseaza.
23 septembrie 2016, 11:43
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Pe cine votați la Primăria Botoșani?
Gheorghe Ciubotaru - PMP
Cosmin Andrei - PSD
Liviu Toma - Pro România
Roxana Țurcanu - ALDE
Cătălin Flutur - PNL
Corina Dănuță - PPUSL
Marcel Gheorghiță – USR-PLUS
Cătălin Silegeanu - independent
Altul
Declaraţia zilei
„Dacă mai urmează încă un an la fel de secetos, atunci lucrurile se complică foarte mult. Dacă urmează doi ani la fel de secetoşi şi noi suntem la acelaşi nivel al infrastructurii de irigaţie, lucrurile se complică foarte ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8582 lei
USD
Dolarul SUA
4.0972 lei
CHF
Francul elveţian
4.5132 lei
GBP
Lira sterlină
5.3220 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9261 lei
XAU
Gramul de aur
257.4245 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2476 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3490 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9944 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1126 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1821 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6530 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.