Top News
Parchetul reacționează la acuzele cu femeia „poziționată” ca la execuție: Mai era un pic și organiza acțiuni de protest pentru inculpatul lui

Urmare a acuzațiilor aduse de un avocat botoșănean angajat de o femeie din județ care a fost victima unei agresiuni din partea concubinului, șeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a venit cu precizări suplimentare.

Valeriu Chihaia s-a referit la cazul prezentat de Botoșăneanul: Femeia protejată în România doar la televizor! Botoșăneancă cu gâtul tăiat în fața fiicei, un an de libertate pentru agresor: Victima a fost poziționată ca la execuție în care avocatul Eduard Luca a dezavuat modul în care procurorii au soluționat cauza și au făcut trimiterea în judecată.

 

 

„Modul acesta defectuos invocat de dl avocat, la Parchetul Tribunalului s-a transpus în 35 de trimiteri în judecată pentru omor, tentative de omor sau loviri cauzatoare de moarte iar asta în doar doi procurori criminaliști. Iar anul l-am terminat în 8 oameni din 13”,

Valeriu Chihaia, prim procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani

 

Anul trecut, Parchetul Tribunalului a înregistrat 18 dosare cu arest preventiv, 5 cu arest la domiciliu și 3 cazuri cu stare de control judiciar.

 

Despre arestul preventiv

 

Cu privire la măsurile privative de libertate, Valeriu Chihaia a clarificat o serie de reglementări din Codul de Procedură Penală.

 

 

„Sunt două mari situații prevăzute de legea procedural penală în care se pot lua. Una, cu privire la orice infracțiune, dacă sunt îndeplinite niște condiții. Și aici se află: inculpatul a fugit sau s-a ascuns ca să scape de urmărire – nu-i cazul. Inculpatul a încercat să influențeze alt martor, să distrugă probe – nu-i cazul. Inculpatul a exercitat presiuni asupra persoanei vătămate- nici asta nu e cazul. Sau există suspiciunea că a mai săvârșit o infracțiune, nici aici nu este cazul”,

Valeriu Chihaia, prim procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani

 

 

A doua mare categorie o reprezintă infracțiunile sancționate de lege cu pedepse mai mari de 5 ani de închisoare.

 

„Unde trebuie avute în vedere solicitări ale procurorului pentru luarea unei astfel de măsuri, se bazează pe circumstanțele comiterii faptei, de antecedentele penale ale inculpatului, anturaj, etc.”,

Valeriu Chihaia, prim procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani

 

Măsurile preventive sunt luate dacă sunt necesare bunei desfășurări a procesului penal și este aplicat ca o excepție și nu ca o regulă, a mai subliniat prim procurorul de la Botoșani.

 

Nicio plângere la Poliție în 18 ani

 

Referindu-se la familia în cauză, din probatoriu a rezultat un concubinaj de aproape două decenii cu certuri extrem de frecvente. Însă cu nicio plângere depusă la Poliție de femeia abuzată.

 

„Din probatoriul administrat și care a fost reținut în rechizitoriu, într-adevăr în familia respectivă este vorba despre o relație de concubinaj pe o perioadă de 18 ani, presărată cu fapte de violență, o stare conflictuală permanentă, conform martorilor. Însă, inculpatul nostru nu are antecedente penale. Asta înseamnă că ori nu au fost sesizate organele judiciare, Poliția măcar, ori dacă au fost sesizate, ea și-a retras plângerea sau s-au împăcat, atitudine care nu poate fi împiedicată”,

Valeriu Chihaia, prim procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani

 

Ordinul de protecție nu a fost încălcat

 

Nu în ultimul rând, anul trecut Judecătoria Dorohoi a aprobat emiterea unui ordin de protecție emis pentru o perioadă de 6 luni de zile în perioada iunie – decembrie 2020.

 

„Am verificat la Parchetul Dorohoi, nu a fost sesizată nicio încercare de încălcare a ordinului de protecție. Astfel că, nu-și avea rostul și justifica solicitarea unei măsuri preventive, la momentul ăla. Mai menționez că situația de fapt, stabilită din cercetări, nu este chiar așa de clar cum a fost prezentată. A fost un conflict, fetița, din rechizitoriu, nu era prezentă la momentul când a fost tăiată mama după care a fugit și a anunțat vecinii”,

Valeriu Chihaia, prim procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani

 

Între părți au existat tot timpul amenințări și certuri iar în ziua respectivă, fetița familiei a plecat la o vecină pentru a cere ajutor. Aceasta a venit la locuința lor iar când a ajuns victima i-a spus că nu se ceartă, iar după 10 minute era tăiată la gât.

 

„Nu există date care să justifice expresiile astea reținute aici, că a fost poziționată ca la execuție, a fost supusă unor torturi ș.a.m.d. Victima a plecat singură de acasă, singură s-a dus la vecini, singură a anunțat ambulanța. O tăietură superficială la momentul acela. Fără martori, în afară de fetiță dar care era fugită să anunțe la vecini. Putea foarte bine să fie agresiunea survenită ca urmare a unui conflict între dânșii”,

Valeriu Chihaia, prim procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani

 

Gât tăiat cu cuțitul, alt agresor, același avocat

 

Și nu în ultimul rând, șeful Parchetului a amintit de un alt dosar soluționat cu condamnare pentru persoana judecată pentru aceeași infracțiune. Doar că în acest dosar, în care inculpat a fost Ionuț A. care a înjunghiat în gât altă persoană, frontal dar și în partea din spate, Eduard Luca ar fi fost angajat de agresor și nu de victimă.

Atacul a avut loc pe Bulevardul Mihai Eminescu, în urmă cu doi ani de zile.

 

„Asta nu mai este o faptă gravă...? Dl Eduard Luca a întocmit o petiție pentru eliberarea lui din arest, semnată de 116 persoane. Deci, mai era un pic și organiza mișcări de protest pentru inculpatul lui care i-a secționat aorta unuia. A fost condamnat inițial la închisoare cu executare la Botoșani, iar la Curtea de Apel Suceava i-a obținut suspendarea”,

Valeriu Chihaia, prim procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani

 

În ianuarie 2020 Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe clientul avocatului Eduard Luca la închisoare cu suspendare.

Iar față de acuzațiile avocatului Eduard Luca vizavi de „modul defectuos” al procurorilor de la Botoșani de a instrumenta cazurile, Valeriu Chihaia a arătat că, Parchetul General a efectuat un clasament pe țară privitor la activitatea pe anul 2020 iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani se află pe locul 4 la nivel național la soluționări de dosare și trimiteri în judecată, cu un efectiv de procurori la jumătate, din cauza deficitului de personal. 

loading...
Femeia protejată în România doar la televizor! Botoșăneancă cu gâtul tăiat în fața fiicei, un an de libertate pentru agresor: Victima a fost poziționată ca la execuție

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Instituția care stă de jumătate de an fără conducere, la un pas să aibă director
De aproape șapte luni, una dintre unitățile de stat de la Botoșani este condusă prin telefon sau e-mail. Este drept nu are o mare vizibilitate la public și niciun colectiv numeros, însă funcționalitatea sa este necesară.
Un puști prins la o casă de schimb valutar din Primăverii cu sute de euro falși
S-a întâmplat în după amiaza zilei de miercuri, 5 mai 2021, la o casă de schimb valutar din zona Primăverii a municipiului Botoșani.
Botoșănean bătut cu pumnii și picioarele de o gașcă de tineri, în timp ce venea de la biserică, în noaptea de Înviere – FOTO
Noaptea în care suflarea creștin-ortodoxă primește Lumina Sfântă pentru a o duce acasă nu este una de pace și liniște sufletească chiar pentru toți botoșănenii.
Sărbători încheiate la spital: Botoșăneni ajunși la Urgențe după ce au mâncat și au băut prea mult
După masa bogată de Paşti au fost persoane care au ajuns la spital. Unele au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că au mâncat prea mult, altele fiindcă au băut peste măsură.
La biserica din cartier lumânările s-au aprins la trei sferturi de oră după miezul nopții, dar au creat cărări de lumină – VIDEO & GALERIE FOTO
Spre deosebire de anii precedenți, în 2021, după vreo 14 luni pline de tot felul de restricții, care au afectat direct și viața lăcașurilor de cult, la Biserica Sfinții Trei Ierarhi din cartierul Bucovina, Lumina Învierii nu a mai venit la miezul nopții.
Meci și Iftime – Șfaițer pe Municipal: Chindriș la Sepsi? N-au ăștia bani / Și când jucăm noi, old-boys, vrem să câștigămVIDEO & GALERIE FOTO
Confruntarea dintre FC Botoșani și Sepsi Sfântu Gheorghe, încheiată sâmbătă cu scorul de 2 – 1, a fost, dincolo de bătălia directă pentru locul 4, și una a marilor orgolii.
Liberalii își ascut săbiile pentru alegerile interne, Șoptică, Achiței și Gireadă printre numele vehiculate: Nici mort nu dau partidul pe mâinile pedeliștilor
În această primăvară se împlinesc patru ani de la ultimele alegeri din PNL Botoșani și în mod normal ar fi trebuit să aibă loc un alt scrutin intern. Ca mai în toate domeniile și în politică situația sanitară mondială a dus la amânarea conferinței județene.
Anul în care cei dragi au murit și au Înviat singuri: ”Nu vă vizitați părinții, bunicii!” / Sicrie închise, cimitire ferecate de Paști
A trecut un an pe care nimeni nu-l va uita vreodată. Un an în care ne-am plâns morții în tăcere, fără să le dăm măcar ultima sărutare. În care lumânarea aprinsă de Înviere a venit în fața blocului, în care cimitirele au fost păzite pentru ca nu cumva pandemia să își facă de cap printre cruci.
Revenirea la normalitate? Locuri libere în spitalele din Botoșani, o unitate medicală va fi redeschisă tuturor pacienților după scăderea cazurilor
În ultimele zile, numărul cazurilor înregistrate la nivelul județului Botoșani este în scădere. Astfel că o parte din restricții au fost ridicate. În municipiul Botoșani spre exemplu restaurantele și-au reluat activitatea mai întâi la o capacitate de 30%, iar de astăzi pot funcționa la jumătate.
Loading...
Gabriel Hârtie părăsește Inspectoratul Școlar, un fost inspector șef preia postul
După mai bine de patru ani, Gabriel Hârtie își încheie săptămâna aceasta mandatul în fruntea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ). În 2017, după câteva luni de interimat, profesorul de educație fizică a susținut un concurs pe care l-a promovat.
După 6 luni în Primăria Botoșani, administratorul public visează la un stadion de cartier omologat UEFA: Va fi destinat tuturor
Mircea Magdalena este de jumătate de an noul administrator public al Primăriei Botoșani, pe o funcție pe care predecesoarea sa a ocupat-o timp de două decenii.
Astăzi este îngrijitoare la școala din sat, dar a făcut istorie în fotbalul românesc: Cele mai grele meciuri pentru mine erau cu Botoșaniul
A jucat la cele mai importante cluburi din țară, a impresionat și în Turcia, a avut oferte și din Rusia, a fost căpitan al echipei naționale. Astăzi este îngrijitoare la școala din sat, unde a revenit după o carieră strălucită în fotbal.
Sediul Poliției renovat cu 800.000 de euro a rămas în curte cu o scară care duce... nicăieri – GALERIE FOTO
Două neajunsuri au ieșit în evidență la redeschiderea Poliției municipiului Dorohoi: parcarea este neasfaltată, iar în curte a rămas o construcție ciudată de care firma care a executat lucrarea nu s-a atins.
Relația impresionantă a botoșăneanului supranumit ”părintele manualelor de religie” cu duhovnicul Justin Pârvu: Când l-am văzut, m-am încălzit aşa pe interior şi m-am simţit ca la mama acasă
Omenirea trăiește, de mai bine de un an, cu moartea în ceafă, sub amenințarea unui virus care ne-a schimbat nu doar viețile, ci a produs modificări în toate structurile sociale și nu numai. Dincolo de durere, însă, ies la suprafață și mărturisiri impresionante, povești de viață care zidesc în cei rămași bunătate și credință.
Loading...
Ministrul Bode a venit pentru o „bijuterie” de 800.000 de euro destinată polițiștilor, dar a rămas impresionat de Dorohoi: Arată splendid VIDEO & GALERIE FOTO
Lucian Bode, oficialul care a preluat conducerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a ajuns vineri la Botoșani într-o vizită la care a ajutat și Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani.
„Iadul financiar” de la Nova Apaserv: Stradă din centru blocată de zile întregi, ambuteiaje produse în zonă – FOTOGALERIE
Situația financiară de la compania de apă este din ce în ce mai critică iar efectele se resimt inclusiv în municipiul reședință de județ.
Gata cu șefia la București! Subsecretar de stat trimis înapoi la Botoșani de premierul Cîțu
După un an și trei luni se întoarce de unde a plecat. Botoșăneanul Ioan Zarug a fost destituit miercuri din funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
S-a dus și cea din urmă șansă: Ultimul proces pe marginea funcției de primar, tranșat la Suceava
Magistrații din județul vecin au respins astăzi recursul depus de Cătălin Flutur în cadrul dosarului civil constituit imediat după alegerile locale împotriva Biroului Electoral de Circumscripție Municipală (BECM) și Biroului Electoral de Circumscripție Județeană (BECJ).
Restaurantele se redeschid în week-end la un sfert din capacitate, prefectul speră într-o minune: Noi așteptăm să …
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) se va întruni vineri, 23 aprilie 2021, pentru a decide oficial deschiderea restaurantelor, cinematografelor, sălilor de spectacole și de jocuri.
Mănâncă românește! Piața volantă cu produse naturale inaugurată încă o dată de parlamentari și șefii Prefecturii – GALERIE FOTO & VIDEO
Săptămâna trecută, sâmbătă, au trecut pe la standurile amenajate pe platforma de la Piața Mare din imediata apropiere a Pietonalului Transilvaniei, șefii județului și municipiului.
Cand nu te doare pe tine, nici pe cei dragi ție...cauți justificări, pentru tine evident...realitatea face diferența.
2 aprilie 2021, 13:15
Alooo, Parchetul. Alooo, domn Chihaia. Da voi chiar ne luați de proști? Când am afirmat că sunteți o gașcă de portocale nu am greșit. Pai în loc să faceți referiri STRICT la acest caz în care un an ați lăsat în libertate un individ care în fața unui copil și-a agresat soția cu cuțitul la gât in poziție de execuție, voi ne aburiți cu câte certuri au fost între cei doi și câte dosare ați trinis în judecată. Bă, voi explicați cu subiect și predicat de ce pe individul asta l-ați audiat după aproape un an de la faptă, de ce l-ați trimis în judecată după un an. Și nu imediat. Nu altceva. Lăsați gargara. Prim procurorul Curtii de Apel Suceava este aproape zilnic prin Botoșani, se ceartă cu iubita dimineața la ora 7.15 în stradă la Casa Sindicatelor ( martori sunt muncitorii care lucrau acolo ) și nu-și face timp de treaba pentru care este plătit. Se putea ocupa el de acest caz, că se pare că are destul timp pentru probleme de budoar Să vedem ce spune CSM ul.
1 aprilie 2021, 21:44
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Ce vaccin anti Covid preferați?
Pfizer/BioNTech
Moderna
AstraZeneca
Johnson & Johnson
Sputnik V
Altul
Declaraţia zilei
”Eu le-aş tăia câte un deget, numai că ar rămâne toţi ciungi. Bineînţeles că trebuiesc sancţionaţi, dar nu se poate vorbi cu ei. Sunt o castă specială, sunt inamovibili, nu ai ce să le faci. Legea e în mâna lor,...
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9259 lei
USD
Dolarul SUA
4.0492 lei
CHF
Francul elveţian
4.4955 lei
GBP
Lira sterlină
5.7056 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7243 lei
XAU
Gramul de aur
239.1391 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2293 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3753 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1884 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3424 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1921 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6624 lei
Vremea
astăzi
Botosani
20.6 o C
Dorohoi
20.8 o C
Bucecea
20.5 o C
Darabani
21.1 o C
Saveni
20.6 o C
Ştefăneşti
18.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.