Top News
Până și PSD-ul a dat faliment în Centrul Vechi - gratii, rugină și lacăte: Părăsit nu-i, dar este inactivGALERIE FOTO

”Exagerați, nu este chiar atât de rău în Centrul Vechi”, ”trebuie să desfășurăm acțiuni educative, să încercăm să-i integrăm”, ”nu sunt probleme deosebite”, ”infracționalitatea este la același nivel ca în celelalte zone ale orașului”, toate acestea sunt doar câteva din noianul de afirmații pe care edili, șefi de instituții, comandanți de unități militarizate le fac despre Centrul Vechi.

Sediul PSD-ului arată ca după război

Nici unii și nici ceilalți nu au avut însă curajul de a-și face sediu de instituție sau măcar punct de lucru în această parte a orașului. Există însă totuși o excepție, care a capotat cu brio. Partidul Social Democrat și-a cumpărat un spațiu în zona istorică a urbei, pe strada Săvenilor 9, în apropierea unei parcări. Achiziționat de mai mulți ani, în respectivul imobil ar trebui să își desfășoare activitatea organizația municipală, însă este părăsit. Gratii, rugină, geamuri sparte, firmă luminoasă așijderea, aceasta este imaginea din exterior a sediului PSD Botoșani din Centrul Vechi. Înăuntru sunt claie peste grămadă tot felul de materiale de propagandă vegheate de o perdea infectă. În timp chiar unii aleși social-democrați recomandă și încurajează botoșănenii să își inițieze business-uri și să investească în Centrul Vechi, PSD-iștii nu au nici măcar curajul să își deschidă propriul sediu. De când l-au preluat, și sunt ani buni de atunci, nu au derulat nici măcar o singură activitate publică.

E prea frig pentru politică

Președintele organizației municipale susține că, atunci când a deținut pentru prima dată această funcție, s-a îngrijit de amenajarea acestui spațiu, numai că este impropriu pentru desfășurarea unor activități curente iarna, când este foarte frig.


”Este inactiv pentru că acolo ar trebui să mai băgăm niște bani ca să fie cald și pregătit pentru iarnă, chiar am să pun problema într-un format politic să luăm o hotărâre, să vedem ce facem cu el”,


Costică Macaleți, președinte org. mun. PSD Botoșani.


O vreme imobilul a fost utilizat mai mult ca depozit pentru materiale de propagandă, însă cum legislația s-a schimbat și partidele nu mai au dreptul să monteze mesh-uri, bannere și alte elemente de acest tip, ci doar afișe, nici măcar ca depozit... politic nu mai poate fi folosit.


”Părăsit nu-i, dar este inactiv, asta da. Nu-i părăsit, că-i proprietatea noastră. Probabil că situarea lui în altă parte decât în buricul târgului ar fi o problemă, iar apoi nu este suficient de atractiv, de atrăgător”,


Costică Macaleți, președinte org. mun. PSD Botoșani.

Și Partida Romilor a plecat din Centrul Vechi

La sfârșitul anului 90 respectivul spațiu era sediul PSDR, formațiune ce era condusă la nivel național de Sergiu Cunescu, iar la nivel local de Mircea Dănuță. PSDR a fuzionat cu PDSR și a format actualul PSD, care astfel a preluat și imobilul din strada Săvenilor.
PSD nu este însă singura formațiune care a eșuat în tentativa de a-și desfășura activitatea în Centrul Vechi. Organizația municipală a PNL, Partidul Ecologist Român, Partidul Conservator, PUNR, PS, PSM și, ironia sorții, chiar Partida Romilor, au avut de-a lungul anilor sedii în zona istorică a orașului la care au renunțat.

loading...
Vocea străzii : REFERENDUM pentru Centrul Vechi și UNDE să fie duși minoritarii
Aproape 3.000 de ”fraieri” au semnat DEGEABA petiția pentru Centrul Istoric

 

ACUM: FC Botoșani față în față cu istoria în Europa League: primește gol la primul atac al oaspeților - GALERIE FOTO
Clubul de fotbal al orașului poate scrie astăzi o pagină de istorie a sportului botoșănean. FC Botoșani întâlnește de la ora 18:45 pe KF Shkendija în turul II preliminar al Europa League, care a încheiat pe locul 3 sezonul precedent din Macedonia de Nord.
Colegiul Eminescu pe un butoi cu pulbere, părinții au înroșit grupurile de WhatsApp, directorul unității: Avem cele mai bune intenții să ajutăm copiii, nu să defăimăm și să aruncăm cu noroi
Cea mai prestigioasă unitate de învățământ din județul Botoșani, Colegiul Național Mihai Eminescu din municipiu a adoptat scenariul galben pentru actualul an școlar, adică jumătate dintre elevi vin la cursuri, iar ceilalți participă online.
Învățătoarea de la Botoșani care și-a adus pisica proprie la ore pentru copiii de la clasă – GALERIE FOTO & VIDEO
Este una dintre cele mai iubite cadre didactice de la Școala Gimnazială nr. 10 din municipiul Botoșani și la fiecare patru ani de zile, pentru clasa ei se face o adevărată listă cu copii ai căror părinți o doresc să le fie dascăl. Mulți sfârșesc dezamăgiți pentru că efectivul elevilor din clasă se oprește la 30.
Botoșănenii, uniți și în acest an în jurul Sfintei Cruci: Aici este cu adevărat catargul corabiei în care trăim, în care ne rugăm lui Dumnezeu – GALERIE FOTO
Cu flori, crenguțe de busuioc și lumânări aprinse în mâini, pitind șoapta rugăciunii sub mască, botoșănenii au ieșit și în acest an să dea mărturie de credință și să își rostească din nou încrederea în puterea Sfintei Cruci.
Primarul, poziție ȘOC la proiectul de milioane de euro al lui Tincu din Centrul Vechi: Este și pentru mine halucinant - VIDEO
Edilul șef are o atitudine surprinzătoare față de investiția pe care consilierul social-democrat Mihai Tincu dorește să o realizeze în Centrul Vechi și care este blocată de câteva luni în Consiliul Local.
Deschidere de an școlar în pandemie: Elevii cu măști în loc de flori, au venit la cursuri pe rând, direct în clase, pauze luate prin rotație – GALERIE FOTO & VIDEO
Un nou an școlar cu totul atipic și cu o serie de premiere care vor bulversa sistemul până când vor fi acceptate și respectate de toți factorii implicați în procesul educațional. Ziua de 14 septembrie a anului pandemic 2020 nu a semănat deloc cu celelalte deschideri de an școlar.
În numele Tatălui: Performanța românească în vreme de pandemie și povestea mai puțin știută a botoșăneanului de AUR - GALERIE FOTO
Nu a alergat pentru premii, nici pentru glorie. Dar are parte și de premii, și de glorie. Pentru tânărul botoșănean, linia de sosire nu înseamnă și finalul cursei, pentru că dincolo de competiție, podium, performanțe se mai află ceva: dragostea nemărginită pentru tatăl său.
Un candidat promite să vândă toate mașinile Primăriei Botoșani: Unii vor primar ca să aibă o mașină
Una dintre cele mai inedite promisiuni din campania electorală pentru alegerile locale din 27 septembrie aparține candidatului Partidului Mișcarea Populară la Primăria Botoșani.
Se redeschid școlile! CreaFuture a finalizat și al doilea curs de dezvoltare a abilităților, cadrele didactice duc jocurile la elevi – FOTO&VIDEO
A doua serie de 20 de cadre didactice cursate în cadrul CreaFuture a terminat cu succes cursul de dezvoltare a creativității și abilităților de viață.
Loading...
REVOLTĂ la grădinițe înainte de noul an școlar! Părinții acuză că le sunt trimiși copiii acasă la jumătatea zilei: Ne-am epuizat concediile în starea de urgență
Cu două zile înainte de începerea noului an școlar în rândul părinților de la Botoșani s-a născut o stare de nemulțumire. Mai ales a celor care au copii înscriși la grădinițe și care au fost anunțați că, deși unitatea a adoptat scenariul verde, timp de două săptămâni din lună, preșcolarii vor fi trimiși acasă la amiază.
Botoșănenii au băut pe rupte în pandemie, sute de persoane la spital: LUNA în care femeile au petrecut cel mai mult
Chiar și pe pandemie, sute de botoșăneni au băut peste măsură astfel că au avut nevoie de îngrijiri medicale. De altfel, statisticile arată că mai mult de 50% din populație consumă alcool. 
S-a pensionat una dintre cele mai experimentate directoare de la Botoșani
Încă un șef de instituție iese din activitate și merge la pensie.
Victor Ponta, declarație la Botoșani despre alegerile locale: Va fi o nebunie. Un dezastru VIDEO
Prezent la Botoșani, Victor Ponta, președintele Pro România a abordat mai multe teme de actualitate, în contextul vizitei electorale pentru mobilizarea propriilor membri de partid.
Din nou la piscină!!! O nouă săptămână, noi participanți, același curs de creativitate și dezvoltare a abilităților de viață la CreaFuture – FOTO&VIDEO
Gazdele sunt aceleași, actorii principali s-au schimbat. Asociația B-Right Media și partenerii mai fac un pas în implementarea proiectului ”CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future – Forță de muncă creativă pentru un viitor transfrontalier”.
Loading...
Amfiteatru, soare, plăcinte și muzică populară la vizita liderului național al PMP, la Botoșani: Vom fi a treia forță politică– VIDEO&FOTOGALERIE
Eugen Tomac, președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), a efectuat duminică, 6 septembrie 2020, o vizită electorală la Botoșani cu scopul de a mobiliza oamenii pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020.
PSD-iștii au luat cu asalt Parcul Primăriei și au lansat un program după modelul Gabrielei Firea – GALERIE FOTO
Social-democrații botoșăneni au lansat astăzi în prezența șefului partidului, Marcel Ciolacu, un program pentru susținerea natalității. Practic, este un program preluat după modelul primarului din capitală, Gabriela Firea.
100 de lei 10 minute! Bani oferiți botoșănenilor care stau lângă stadion pentru o „bucățică” live din posibilul meci cu Tottenham
Tragerile la sorți pentru tururile preliminare din Europa League și prezența echipei FC Botoșani printre formațiile participante ar putea aduce primul moment cu adevărat istoric în fotbalul românesc dar mai ales cel botoșănean.
Director economic nou la Spitalul de Pneumoftiziologie, două doamne fac echipă în fruntea unității
Spitalul de Pneumoftiziologie din subordinea Primăriei și Consiliului Local Botoșani are echipă nouă de conducere de la începutul lunii septembrie.
Sediul unei instituții din centrul orașului Botoșani a intrat în reparații, clădirea este monument istoric – GALERIE FOTO
O clădire aflată pe lista monumentelor istorice din zona centrală a municipiului Botoșani a intrat în reparații.
REFORMĂ la Inspectoratul Școlar, doi inspectori printre care o soră de deputat se întorc la catedră, zece nume noi – LISTA
Ministerul Educației și Cercetării a transmis astăzi către Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Botoșani două adrese: una cu încetarea detașării în interesul învățământului pentru un număr de 17 inspectori școlari. O a doua cu aviz pentru detașarea în interesul învățământului pentru anul școlar următor, în cazul a 25 de inspectori școlari.
Sondaj
Pe cine votați la Primăria Botoșani?
Gheorghe Ciubotaru - PMP
Cosmin Andrei - PSD
Liviu Toma - Pro România
Roxana Țurcanu - ALDE
Cătălin Flutur - PNL
Corina Dănuță - PPUSL
Marcel Gheorghiță – USR-PLUS
Cătălin Silegeanu - independent
Altul
Declaraţia zilei
„Dacă mai urmează încă un an la fel de secetos, atunci lucrurile se complică foarte mult. Dacă urmează doi ani la fel de secetoşi şi noi suntem la acelaşi nivel al infrastructurii de irigaţie, lucrurile se complică foarte ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8582 lei
USD
Dolarul SUA
4.0972 lei
CHF
Francul elveţian
4.5132 lei
GBP
Lira sterlină
5.3220 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9261 lei
XAU
Gramul de aur
257.4245 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2476 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3490 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9944 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1126 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1821 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6530 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.