Chiar și pe pandemie au fost botoșăneni care și-au achiziționat mașini, fie ele mai scumpe, sau mai ieftine.
În luna aprilie activitatea Serviciului Public Comunitar Regim Permise De Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a fost afectată de apariția unor cazuri de COVID, iar asta s-a regăsit și în numărul de mașini înmatriculate.
Potrivit datelor postate pe site-ul Direcția Regim Permise De Conducere Și Înmatriculare A Vehiculelor, la Botoșani în luna aprilie au fost înmatriculate doar 122 de mașini.
Numărul a crescut semnificativ o lună mai târziu, respectiv în mai, când s-au înmatriculat 825 de autovehicule.
Iar gama de mașini a fost una variată fiind înmatriculate și mașini de zeci de mii de euro. Însă ce-i drept mai puține decât înainte de pandemie. Astfel că printre „bijuteriile” pe patru roți s-au numărat un BMW x6 care depășește potrivit site-urile de profil 70.000 de euro, dar și un Range Rover care se cumpără chiar cu peste 40.000 de euro.
În ceea ce privește mărcile preferate de botoșăneni putem observa că cele mașini înmatriculate sunt Volkswagen. Redăm mai jos topul alcătuit în urma statisticilor.
|
Marca |
Număr mașini înmatriculate – luna mai |
1 |
Volkswagen |
291 |
2 |
Audi |
88 |
3 |
Ford |
84 |
4 |
BMW |
56 |
5 |
Opel |
45 |
Cert este că activitatea Serviciului de Permise a fost reluată chiar dacă în condiții speciale, ca atare toți cei care doresc să obțină permisul auto sau să-și înmatriculeze mașina o pot face.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Instructori auto controlați de polițiști: Doi dintre ei au fost amendați
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
Jandarmii botoșăneni, activități de prevenire organizate pentru elevii unui liceu din județ
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
CLIPUL ZILEI: Suferințele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe
Oana Sava
Apr 23, 2024
Un bărbat din Botoșani deține singurul exemplar din țară al unei mașini de epocă, fabricată în SUA
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024