Top News
LICITAȚIE pentru drumul strategic al județului!!! Șefii CJ: Nu vreau să fiu răutăcios dar cred că ne dorim cu toții să vină constructori

Pe 24 noiembrie 2017, în prezența vicepremierului de atunci, Paul Stănescu și a directorului ADR Nord – Est, Vasile Asandei, a fost semnat contractul de finanțare pentru drumul strategic al județului, ce urma să rezolve o mare parte din problematica infrastructurii rutiere județene. Sala a fost plină de PSD-iști mai ales iar momentul a fost intens aplaudat.

La doi ani distanță, deși banii există prin semnarea contractului de finanțare, abia se parcurge procedura de licitație.

 

Și, în mod paradoxal, deși s-a întârziat nepermis de mult, publicarea anunțului de atribuire a contractului de lucrări, este percepută drept o veste extraordinară.

 

„A fost scos la licitație drumul stragic, urmează să fie publicat anunțul de licitație, știți foarte bine, sunt trei patru zile perioada de publicare a anunțului. Pe data de 1 septembrie va fi deschiderea ofertelor. Valoarea totală a contractului fără TVA și lucrări diverse și neprevăzute este de 272 de milioane de lei din care aportul CJ-ului este de 45 de milioane de lei aproximativ”,

Dorin Birta, vicepreședinte CJ Botoșani

 

Partea de proiectare a fost efectuată, astfel dacă licitația nu va fi contestată iar contractul atribuit, se va începe direct cu organizarea de șantier.

 

În caz contrar, cel mai probabil se va ajunge la o revoltă în toată regula, pentru că acest drum strategic stă pe un butoi cu pulbere în sensul în care pe o bună porțiune de drum dinspre Blândești către Răuseni ceea ce se numea cândva șosea a devenit o pepinieră de gropi răsărite una lângă cealaltă.

 

„Nu vreau să fiu răutăcios dar cred că ne dorim cu toții să vină constructori să depună oferte și să se înscrie la licitație. Și bineînțeles să se adjudece lucrările la acest proiect. Tot ce a fost de făcut din partea CJ a fost făcut, știți întârzierile din acestea 3 luni au fost cauzate de o serie de modificări legislative făcute pentru a mări suma și a putea contribui noi cu diferențele de sume”,

Dorin Birta, vicepreședinte CJ Botoșani

 

Chiar la finele acestei săptămâni este programată o manifestație la care sunt anunțați în jur de 2.000 de participanți, un protest tocmai pentru această porțiune de drum județean pe care oamenii din zonă nu o mai suportă.

 

Despre drumul strategic:

 

Tronsonul 1 face legătura între comuna Șipote și limita județului Botoșani și străbate localitățile Șipote, Iazul Nou până la limita județului Botoșani. Are o lungime de 5,971 kilometri și o valoare a lucrărilor 16,2 milioane.

 

Tronsonul 2 de la limita județului Iași – Rediu, Răuseni, Călărași cu o lungime de 13,721 kilometri și o valoare a lucrărilor de 39,7 milioane.

 

Tronsonul 3 Răuseni – Todireni - Albești- Trușești – Dângeni - Hănești, cel mai lung practic, are o lungime de 51, 194 de kilometri. Valoare totală a tronsonului 144, 4 milioane lei.

 

Tronsonul 4 Blândești- Sulița-Lunca - Todireni cu o valoare de 72,7 milioane lei, asigură legătura între 29 D și Todireni străbătând localitățile Silișcani, Blândești, Cerchejeni, Sulița, Cheleș, Lunca, Cernești, Todireni.

 

Ultimul tronson Dângeni - Mihălășeni cu o lungime de 9,5 kilometri și o valoare a lucrărilor de 22,7 milioane lei.

loading...
Lucrări pe drumul groazei DOAR înainte de alegeri, după s-a lăsat totul de izbeliște: Șeful județului dă vina pe vreme – FOTOGALERIE

 

DESCARCÃ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Directoarea DSVSA „detașată” de zvonaci în sudul țării: Este urât când apar lucruri din astea
Zvonurile au început să se propage din seara zilei de miercuri, 22 ianuarie 2020. Mai multe surse neoficiale indicau faptul că directoarea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) ar fi fost detașată în alt județ.
Tânăr de 21 de ani MORT în Spania! Familia are nevoie de AJUTOR să-l aducă acasă
O familie greu încercată de soartă se află în fața unei pierderi cumplite. Este vorba despre familia Adron din satul Tudor Vladimirescu, comuna Avrămeni care și-a pierdut unicul fiu.
O instituție de la Botoșani a căutat să cumpere 6 apartamente și nu a găsit NIMIC pe piața imobiliară locală
Am putea spune că această situație reprezintă paradoxul pieței imobiliare actuale, care se află într-o ascensiune continuă de vreo patru ani, cel puțin în privința blocurilor nou construite.
După 5 ani de zile!!! CLASARE în dosarul în care a fost cercetat fostul șef al Poliției: Faptele NU EXISTĂ!
Au fost cinci ani de zile de coșmar pentru Cristian Cucoreanu, fostul inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, cercetat de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Suceava, după un denunț făcut de un coleg.
Aproape 100 de oameni în frunte cu primarul și preotul au încercat să scape un botoșănean de pușcărie! Au reușit parțial
Trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă de omor, un botoșănean din localitatea Victoria, comuna Stăuceni, a avut larga susținere a oamenilor din comunitate pentru a-și ispăși pedeapsa într-un mod mai blând.
DECIZIE în dosarul „păcănele”! Val de achitări pe probe (i)legale, afaceriștii puși să plătească sume URIAȘE
Judecătorii de la Curtea de Apel Suceava s-au pronunțat astăzi în dosarul jocurilor de noroc instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava și care a vizat mai mulți oameni de afaceri din Botoșani.
SCANDAL de la blocarea microbuzelor la persoane fizice și juridice! Zeci de roți blocate și ridicări la Pacea – GALERIE FOTO
Acțiunile au avut loc urmare a sesizărilor repetate ale cetățenilor cu privire la parcarea neregulamentară a autovehiculelor.
Fată de 14 ani din Botoșani însărcinată cu un bărbat cu 13 ani mai mare decât ea
O poveste de iubire între doi tineri este obiectul unui dosar penal aflat pe rolul instanței de la Judecătoria Botoșani.
Accidentul MORTAL de lângă Permise: PRIMELE cuvinte ale băiatului care a omorât un om cu mașina
Pe 18 iunie 2017 un cumplit accident rutier a avut loc pe Calea Națională, lângă sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV), un bărbat fiind omorât în timp ce citea ziarul în stația de maxi-taxi.
Loading...
O nouă LOVITURĂ pentru PSD! Afacerista vicepreședinte la Județ a trecut la ALDE
Partidul Social Democrat (PSD) – Filiala Botoșani mai înregistrează o pierdere din rândul membrilor cu funcție de conducere. 
Bate vântul schimbării: Rezultat bombă la concursul pentru director la ”Apă”
Cursa pentru cele trei posturi de directori la SC Nova Apaserv SA s-a încheiat cu un rezultat care în guvernarea social-democrată ar fi fost de neimaginat: candidatul membru al PSD a pierdut în fața celui al PNL.
10 pentru primării! ALDE a prezentat o parte din candidații la alegerile locale, de la primarul „fără chip” la fostul șef de post – LISTA & FOTOGALERIE
Sala de conferințe a Filialei ALDE Botoșani din clădirea cu sticlă situată în Centrul Istoric al orașului a devenit din nou neîncăpătoare joi, 16 ianuarie 2020 când Florin Țurcanu l-a avut ca invitat principal pe senatorul Varujan Vosganian dar și pe o parte dintre candidații la primăriile din județ din partea acestui partid.
Anchetă la Parchet! Fostul director al Penitenciarului ar fi fost plătit pentru zeci de zile în care n-a fost la serviciu
În timp ce gardienii Penitenciarului Oradea au adunat peste 103.000 de ore suplimentare muncite, dar neplătite, fostul director al Penitenciarului Oradea, comisarul şef Marius Hliban, şi-a „rezolvat”, într-un singur an, 255 ore suplimentare fictive, fiind pontat chiar şi în concediu.
Luptă politică în „patria” secretarului general PNL, viceprimarul îl contracandidează la Primărie
„Stimați cetățeni ai Comunei Dângeni, pentru a clarifica si limpezi situația, vă aduc la cunostință că îmi voi depune candidatura pentru funcția de primar. Din respect pentru dv, colegi și colaboratori consider că trebuie să aveți o informare corectă și necesară.Vă mulțumesc pentru colaborare și încredere”.
Loading...
Magazin DEVASTAT de botoșăneni! Oamenii s-au călcat în picioare pentru tot felul de lucruri la prețuri ridicole – GALERIE FOTO & VIDEO
Lichidările de stoc sunt foarte pe placul românilor, deși astfel de imagini pot fi observate pe alocuri și în țări mai cu pretenții.
Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim… dar să fie în engleză: O statistică îngrijorătoare la Botoșani
Pe 15 ianuarie sărbătorim și la Botoșani, cu mai mult sau mai puțin fast, Cultura Națională. Se vor recita poezii, se va vorbi frumos despre ceea ce ne definește, despre identitate națională, cultură, limbă.
Pariul lui Florin! Fratele Mihai, europarlamentar până la alegerile locale: Pe experiența mea mă bazez când spun asta
Fratele coordonatorului ALDE Botoșani pare că s-a născut sub semnul norocului, politic și financiar. Pentru a doua oară în două legislaturi consecutive, Mihai Țurcanu ar putea obține un mandat de europarlamentar prin redistribuire.
Milionarul din Botoșani care construiește iar în centrul orașului: blocuri cu spații comerciale și birouri, locuri de parcare, chiar și-un after school
O nouă investiție mobiliară importantă va fi făcută într-o zonă centrală a municipiului Botoșani și îi aparține și de această dată omului de afaceri Tonino Boldea.
Năucitor: Autostrada Moldovei NU poate fi făcută cu fonduri UE, trebuie schimbată legea
La două luni după instaurarea Guvernului Orban, proiectul Autostrăzii Unirii bate pasul pe loc, la fel ca în guvernarea PSD. Finanţarea construirii cu fondurile europene alocate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 „nu este posibilă în condiţiile legislaţiei actuale, iar finanţarea în cadrul următoarei perioade de programare depinde de modificarea legislaţiei, de rezultatele studiului de fezabilitate şi de alocarea financiară disponibilă“.
Un taximetrist a transformat Centrul Vechi în stradă, polițiștii de la ”Locală” îi pregătesc niște... puncte – FOTOGALERIE
Anul 2019 s-a încheiat cu un chef de proporții în Centrul Vechi la care nu a intervenit vreo autoritate publică finanțată din banii cetățenilor, iar 2020 începe cu un taximetrist care traversează zona istorică a urbei deși circulația autovehiculelor este interzisă acolo.
DACA SE FACE DRUMUL ,NOI CEI DIN SULITA,TODIRENI II FACEM STATUIE D-LUI BIRTA,IAR IN FIECARE DIMINEATA NE INCHINAM LA el,APOI PLECAM LA BT.LA SERVICI.
1 iulie 2019, 21:00
Si modificarile alea legislative (OUG114) cine le-a facut? Bunica? Nu tot voi, ciuma rosie???A ajuns tara asta sa fie condusa de toti analfabetii.
1 iulie 2019, 19:58
SA/MI TRAG UNA IN FATA ,DACA VAD ASFALT IAR PE DRUMUL ALA
1 iulie 2019, 19:35
La anul vin alegerile, baietii se ”pregatesc„ din timp. Nu veti vedea voi vreodata asfalt pe drumurile respective, mai ales pe drumul Trusesti-Dângeni - Mihălășeni
1 iulie 2019, 18:09
La anul vin alegerile, baietii se ”pregatesc„ din timp. Nu veti vedea voi vreodata asfalt pe drumurile respective, mai ales pe drumul Trusesti-Dângeni - Mihălășeni
1 iulie 2019, 18:06
Loading...
Sondaj
Primarii ar trebui aleși:
Într-un singur tur, chiar dacă ocupantul primului loc nu are 50% din voturi
Din două tururi, astfel încât câștigătorul să aibă peste 50% din voturi
Declaraţia zilei
„Știu că viața ne-a împrăștiat în multe colțuri ale lumii, unii am rămas aici, alții ați plecat, dar cu ajutorul adminului ne-am strâns cu toții în grupul acesta! Astăzi vreau să vă rog să îl ajutăm pe Mihăiță, s ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
23 ianuarie 2020
EUR
Euro
4.7790 lei
USD
Dolarul SUA
4.3101 lei
CHF
Francul elveţian
4.4487 lei
GBP
Lira sterlină
5.6586 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9337 lei
XAU
Gramul de aur
215.3851 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2442 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4187 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9606 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2738 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1899 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6395 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.